Sfaturile bune îi sunt de folos chiar şi celui care le refuză
SENECA
Acest postulat, tăios, dar şi actual pe care l-am pus drept titlu al notiţelor de mai jos, fiind extras din celebrul cântec patriotic-protestatar al ilustrului cantautor român Victor Socaciu, mi-a sensibilizat şi mi-a acutizat auzul, de cum am ajuns în Piaţa Marii Adunări Naţionale în dricul zilei din duminica trecută, 13 septembrie 2015. La fel ca şi în duminica precedentă, lume multă şi apăsată de griji şi nevoi, la fel de mulţi cunoscuţi, cu care ne îmbrăţişăm şi împărtăşim emoţiile, dar şi îngrijorările ce ne apasă, deopotrivă.
Ca şi în rândul trecut, mă postez în faţa tribunei şi aştept începutul protestului, care a înrârziat cu o jumătate
de oră. La un moment dat se apropie de mine o veche cunoştinţă, adică un bun patriot român, pe care-l cheamă Mihai Iliescu şi pe care l-am remarcat încă de la primele noastre mitinguri de la Teatrul de Vară şi din această Piaţă, a demnităţii noastre, împânzită astăzi de zeci şi zeci de corturi. Aflu că şi dânsul este protestatar şi şi-a instalat printre primii cortul, în care „locuiesc” şase ialoveneni.
– Nu ştiu cu ce se vor termina protestele noastre, mi se destăinuie confidentul, dar sunt convins că mai
departe nu se poate. Eu reprezint businessul mic din această ţărişoară, dar nu am niciun sprijin din partea
puterii care ne conduce, dimpotrivă, ni se pun piedici la tot pasul, îngrădindu-ni-se dreptul de a ne dezvolta
modestele noastre afaceri.
Dar, la fel ca şi omul de afaceri din Ialoveni Mihai Iliescu, se consideră nedreptăţiţi şi alte sute de concetăţeni, care îşi scurtează nopţile în „Orăşelul Demnităţii” din centrul capitalei, a cărui denumire s-a dovedit a fi plină de semnificaţia zilelor şi nopţilor dramatice prin care trecem cu toţii. Apropo, această nefericită şi extrem de tensionată situaţie creată a surprins-o foarte convingător şi reporterul de la cel mai popular, obiectiv şi bine avizat post de televiziune de la Kiev „Inter”, care a reprodus câteva secvenţe (inclusiv cele nocturne) cu adevărat răvăşitoare, precum şi de la mitingul de protest din 13 septembrie.
Comentariile acestui profesionist ucrainean de o înaltă calitate nu au lăsat loc de îndoieli că situaţia din republica noastă are similitudini izbitoare cu primele zile ale „Maidanului” din centrul capitalei ţării învecinate…
…Ascultându-i pe oratori, care se perindau în faţa microfonului, mă întrebam şi îl întrebam pe protestatarul Mihai Iliescu: „Ce va urma, cu ce ne alegem dacă dăm jos guvernarea, dacă dinamităm temelia acestui stat, aşa şubredă cum este ea?” Şi m-am cutremurat la gândul că cineva (ştim cu toţii cine anume!) stă ca o fiară flămândă şi sălbăticită să se arunce din ascunziş asupra pradei. Chiar că, în momentele când se cerea din nou, dar şi mai răspicat, şi mai insistent „Capul lui Moţoc” (am fost într-un fel flatat, constatând anterior că expresia, pe care am utilizat-o în relatarea din numărul trecut al săptămânalului nostru, intitulată „Ocoli-vom oare al nouălea val?”, a fost utilizată şi de remarcabilul expert în domeniul politicilor mondiale, domnul Dan Dungaciu de la Bucureşti), zic, chiar tot atunci m-a cuprins un fel de teamă că această pradă am putea deveni noi cu toţii, cei aflaţi atunci în Piaţa Marii Adunări Naţionale. De unde, din care parte, de către cine ar putea fi aruncată în focul ce mocneşte acea scânteie nimicitoare ce ar declanşa aşa-numitul „Maidan Moldovenesc”, asupra căruia ne atrage atenţia telereporterul de la Kiev?
Rezoluţia Marii Adunări Naţionale a Platformei Civice DA cere în mod ultimativ: demisia întregii guvernări,
instalate la Chişinău; formarea unui guvern de încredere populară; alegeri parlamentare necondiţionate la începutul primăverii anului 2016 etc.
Să ne întrebăm cu toţii: oare aceste revendicări radicale şi … radicaliste (!) au oare şanse de izbândă în situaţia în care statul nostru actualmente se află, metaforic vorbind, pe un butoi de pulbere, adică pe buza prăpastiei?
Să ne mai amintim în această ordine de idei despre comentariul zguduitor (dar şi avertismentul!) Secretarului General al Consiliului Europei Thorbjorn Jagland, inserat în cea mai influentă publicaţie americană, New York Times, în care distinsul diplomat european făcea o constatare foarte dureroasă, dar obiectivă pentru statul R. Moldova, precum că el, acest stat, se află la un pas de prăpastie, că acesta a fost capturat şi trebuie întors necondiţionat cetăţenilor săi.
De fapt, acesta este cel mai puternic ATU de care s-a folosit Platforma DA şi care a reuşit să prindă momentul, adunând multă lume nedreptăţită în piaţă.
Mă mai întreba domnul Mihai Iliescu ce crede subsemnatul despre toate prin câte trecem împreună în aceste timpuri dramatice şi imprevizibile?
I-am răspuns, ca un unionist convins care mai consider, că unica soluţie este reunificarea cu Patria-Mamă. Cum, în ce mod s-ar putea întâmpla acest miracol depinde de mine, de tine, dragă Mihai Iliescu, depinde de fiecare basarabean, luat în parte, şi de societatea civică în ansamblu. Pentru aceasta se cere o muncă enormă, o muncă titanică, de lămurire, de aducere de argumente plauzibile şi convingătoare în sensul de a-l convinge pe bietul rătăcit, pe filistinul basarabean că ţara de peste Prut este gata să ne primească cu braţele întinse, aşa cum a făcut-o şi o face în continuare.
Că România a ieşit, fie şi cu mari sacrificii, din mocirla post-comunistă, că astăzi pensionarii din ţară primesc o pensie de trei ori mai mare decât bieţii pensionari basarabeni, că economia României de astăzi avansează cu paşi siguri, fiind una stabilă în ascensiune; că bursele studenţilor români depăşesc salariile profesorilor noştri universitari.
Şi tot aşa, şi tot aşa!
Un argument irecuzabil, care nu poate fi pus la îndoială, ni l-a dat domnul Mihai Patraş, economist de forţă, analist de cea mai înaltă calificare în domeniu, ex-deputat în primul Parlament democratic de la Chişinău (1990-1994), profesor universitar. Iată acest argument:
– România, cu o populaţie de circa 20 de milioane de locuitori (circa 4 milioane de cetăţeni români au emi-
grat în ultimul sfert de secol), reprezintă cea mai mare forţă economică din regiune. Are un PIB de cca 200 de miliarde de euro. Pentru comparaţie, amintim că Bulgaria are un PIB de 55 de miliarde euro, Ungaria – 133, Serbia – 45, iar R. Moldova – cca 7,0 miliarde euro. În cadrul unei eventuale (re)întregiri, PIB-ul României ar constitui, cel puţin, 220-225 de miliarde de euro (ţinând cont şi de diminuarea economiei subterane /criminale în Basarabia.
Dar noi cu ce-i răspundem? Cu faptul că la niciun miting din cele patru, pe care le-a organizat Platforma DA n-am auzit un cuvânt despre posibila noastră reîntregire. Cu faptul că şi în duminica din 13 septembrie 2015 n-am văzut niciun drapel tricolor, care simbolizează nu atât Statul Românesc de astăzi, cât expresia şi voinţa de libertate, de adevăr şi dreptate de secole a întregii românimi? Cu faptul că o mică echipă de tineri unionişti, aflaţi şi ei la protest, a fost huiduită şi alungată din Piaţa Marii Adunări Naţionale?
Mă opresc aici, dar nu înainte de a încheia această îngrijorătoare şi dureroasă confesiune cu constatarea pe care o face domnul Dan Dungaciu:
„Vor recunoaşte public sau nu liderii AIE-3, place sau nu place asta liderilor Platformei DA, singurul aju-
tor care poate veni este din România. Nu din Rusia, nici chiar din UE, ci din România…”
Asta-i!
Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu!
Mihai MORĂRAŞ
https://drive.google.com/file/d/0ByA7Kci8VpxBTnh2X3paSnZ3VlU/view