Principiile liberalismului

Statul protector şi Constituţia

31. Statul este instrumentul de care indivizii care alcătuiesc societatea se folosesc pentru a-şi proteja viaţa şi bunurile.

În calitatea sa de instrument protector, statul îşi capătă forma ca urmare a unei negocieri dintre indivizi. Doar cetăţenii pot stabili tipul şi limitele protecţiei pe care le aşteaptă de la stat. Negocierea purtată de către cetăţeni – care a purtat în trecut numele de "contract social" – are astăzi ca principal mod de exprimare Constituţia, temei al relaţiei dintre stat şi societate.

32. O Constituţie care nu este expresia voinţei cetăţenilor e nulă. În acest sens, cetăţenii preced Constituţia. Acest primat al cetăţenilor este elementul esenţial în constituirea unei republici veritabile, care, mai mult decât o formă de guvernare, este o manieră de a trăi experienţa politică.

Statul de drept este expresia consacrată a unei Constituţii create şi acceptate de cetăţenii liberi.

33. Constituţia unui stat de drept nu poate fi un simplu rezultat al ştiinţei juridice, o emanaţie a profesionalismului doct al specialiştilor.

Pe de altă parte, ea nu se confundă cu orice sistem de legi fundamentale instituite de o putere oarecare. Dacă ar fi aşa, atunci şi sistemul juridic al unui regim totalitar – în care guvernanţii exercită o putere despotică asupra supuşilor – ar trebui să fie considerat un stat de drept, ceea ce este absurd.

Dimpotrivă, Constituţia unui stat de drept este, mai întâi de toate, expresia domniei legilor asupra domniei persoanelor: legea trebuie să fie supremă, iar nu capacităţile – fie ele admirabile – ale unui individ ori ale unui grup de indivizi; în acest sens, statul de drept este o modalitate de evitare a guvernării despotice.

Constituţia unui stat de drept este, în al doilea rând, o consacrare solemnă a respectului drepturilor indivizilor, aşa cum sunt acestea stipulate în Declaraţia universală a drepturilor omului. Declaraţia universală a drepturilor omului nu este un act arbitrar de legiferare, ci este privită ca fiind rezultatul unei tradiţii politice vii, din care liberalii se revendică.

Registrul optim al organizării constituţionale moderne este descris de existenţa a două limite: limita materială – încarnată de respectul faţă de drepturile indivizilor şi limita formală – dată de superioritatea domniei legii asupra guvernării persoanelor.
Acest registru este concretizat în mai multe mecanisme politico-constituţionale: este vorba, în primul rând, despre controlul exercitat de Parlament asupra actelor guvernului; este vorba, apoi, despre controlul exercitat de Curtea Constituţională asupra legislaţiei edictate în Parlament; este vorba, în al treilea rând, despre autonomia puterii judecătoreşti faţă de puterea executivă şi faţă de cea legislativă; este vorba, în sfârşit, despre autonomia administraţiei locale în raport cu guvernarea centrală.

34. Constituţia nu este o sursă a dreptului decât în măsura în care obligă statul să respecte drepturile indivizilor.

Ea conţine, în schimb, numeroase dispoziţii referitoare la arhitectura instituţională sau, mai exact, la instituţii şi relaţiile dintre ele. În acest sens, Constituţia este o descriere a statului ca instrument al protecţiei indivizilor-cetăţeni.

Revizuirea Constituţiei trebuie să aibă ca obiectiv suprem clarificarea acestei descrieri a mecanicii instituţionale. Din punctul de vedere al progresului politic, mai importantă însă decât obţinerea unui text constituţional perfect este constituirea unor practici şi cutume politico-constituţionale solide, care să dea substanţă Actului fundamental. De altfel, relaţia cetăţenilor cu instituţiile democraţiei, exprimată prin participarea politică, este mediată de aceste tradiţii, oricât de fragile ar fi ele.

Între nivelul instituţiilor statului şi starea de individ izolat nu trebuie să existe un abis, ca şi cum cetăţeanul ar cădea în gol când trece de la nivelul instituţiilor la starea de individ. Liberalii cred că existenţa acestor instanţe de mediere, între instituţie şi individ, sunt esenţiale pentru coeziunea socială şi stabilitatea democraţiei-liberale.