Principiile liberalismului

---

---

Principii ale funcţionării statului liberal – democratic

43. Statul liberal este în zilele noastre un stat democratic. El nu a fost dintotdeauna aşa: în secolul trecut, liberalii se temeau de democratizare – în special de extinderea votului la stările de jos ale societăţii – şi o evitau cu preţul unor discriminări care, în lumina exigenţelor noastre, ne apar ca ilegitime.

Această formă "aristocratică" de liberalism este desuetă. Singurul sens în care se mai poate azi vorbi de "aristocraţie" este unul spiritual, exprimând excelenţa de care fiecare individ în parte este capabil, atunci când realizează ce este mai bun din el. Excelenţa de sine este singura "aristocraţie" de care are nevoie societatea actuală. Evident, apartenenţa la această formă de aristocraţie nu poate crea vreun drept sau privilegiu ci doar îndatoriri.

Pe de altă parte, în viziunea liberalilor contemporani, democraţia nu trebuie înţeleasă în sensul său etimologic, mai exact ca "puterea poporului". Respingerea accepţiunii etimologice este deplin justificată, argumentează liberalii, întrucât orice individ realizează că, de fapt, nu toţi semenii săi pot guverna în mod efectiv; or, dacă am susţine că democraţia este regimul în care toţi guvernează, am putea fi pe bună dreptate acuzaţi că minţim şi că nu aceasta este realitatea. Refuzul de a înţelege democraţia în sens etimologic nu implică nicidecum negarea suveranităţii populare, ci doar calificarea acesteia: căci, aşa cum observau deja spiritele democratice ale secolului al XIX-lea, în epoca modernă suveranitatea populară se poate exercita efectiv numai prin delegaţie. Procedura care exprimă acest exerciţiu al suveranităţii este votul, în urma căruia cetăţenii îşi deleagă reprezentanţii.

44. De fapt, democraţia liberală se manifestă înainte de toate prin refuzul violenţei. Liberalii consideră că schimbarea paşnică a guvernanţilor – prin intermediul alegerilor universale, egale şi secrete – este singura modalitate decentă de soluţionare a problemei relaţiei dintre guvernanţi şi guvernaţi. În acest fel, democraţia se deosebeşte de orice formă de guvernare tiranică.

Democraţia nu aduce indivizilor alte avantaje, în afara celui esenţial de a evita violenţa. Doar pentru demagogi, democraţia este sinonimă cu fericirea absolută sau cu procurarea bunăstării materiale. Pentru liberali, democraţia nu reprezintă un bine substanţial, ci doar cadrul politic optim în care acţiunea indivizilor se poate desfăşura, iar obiectivele lor pot fi împlinite. Dacă această acţiune este prost administrată, nu democraţia este cea care trebuie pusă în cauză, ci practicile politice ale celor care, temporar, au obţinut votul popular. Răspândirea în societate a virtuţiilor liberale diminuează riscurile unui astfel de derapaj al democraţiei.

Pe de altă parte, din înţelegerea democraţiei ca mecanism care exclude utilizarea violenţei, rezultă că orice instigare la răsturnarea puterii legitime trebuie sever pedepsită. Îndemnul la ură şi xenofobie este în egală măsură condamnabil. Puterea democraţiei ca mecanism care exclude utilizarea violenţei îşi pierde eficacitatea numai atunci când şi puterea şi-a pierdut legitimitatea, ca urmare a faptului că fie voinţa majorităţii, fie drepturile minorităţilor, fie drepturile fundamentale ale omului au fost încălcate.

45. În al doilea rând, democraţia liberală presupune pluralismul partidelor şi al opiniilor.

Monopolizarea vieţii politice – care reprezintă un element esenţial al totalitarismului – este intolerabilă. Credinţa liberalilor este că pluralismul şi diversitatea sunt de fapt înscrise în natura umană profundă, democraţia liberală nefăcând altceva decât să le ordoneze manifestarea în câmpul politicii pure, prin intermediul regulilor de acţiune a partidelor politice legal constituite.

Pluralismul liberalilor faţă de proiectele dogmatice, mesianice, milenariste ca şi faţă de orice formă de constructivism social totalitar este corelată cu respingerea oricărei forme de extremism sau de radicalism. Din motive care ţin, în mod esenţial, de istoria totalitarismului, aceste forme de extremism şi de radicalism se manifestă în zilele noastre sub stindardul "naţionalimsului" sau al "colectivismului ideologic" traversate de ură, radicalism sectar şi exclusivism etnic.

Poziţia liberalilor în privinţa naţionalismului şi a patriotismului este într-un acord perfect cu tradiţia europeană. Mai precis: conştienţi că, până într-o epocă foarte recentă din istoria Occidentului, democraţia şi naţiunea a fost inseparabile, liberalii susţin deschiderea democraţiei pluraliste către toate experienţele democratice actuale şi consideră că sentimentul naţional este legitim în datele democraţiei liberale – ca patriotism, dar că manipularea lui naţionalistă este nefastă şi periculoasă.

Pentru liberali, patriotismul este, într-o democraţie veritabilă, un angajament civic şi o participare responsabilă la lucrurile publice (res publica), un rezultat al depăşirii egoismului de clan şi nicidecum o formă de exclusivism menit să separe părţile corpului social sau naţiunile democratice. Efortul comunitar dezinteresat şi negocierea inteligentă şi corectă a relaţiilor majorităţii cu minorităţile reprezintă semnele unui patriotism autentic. Toate acestea sunt, în fond, parte din catalogul virtuţiilor liberale.

Pluralismul liberal-democratic exclude intoleranţa, indiferent de culoarea ei etnică, politică, religioasă sau culturală.

46. Democraţia liberală se ilustrează, în al treilea rând, prin funcţionarea regulii majoritare şi prin excluderea dictaturii majorităţii.

Chiar dacă, la fel ca orice individ, şi majorităţile se pot înşela, respectul mandatului conferit de voinţa majoritară – prin alegeri – trebuie să fie absolut, în limitele impuse de Constituţie.

Funcţionarea regulii majoritare trebuie să fie strict circumscrisă domeniului politic, pe cât posibil chestiunilor de cea mai înaltă generalitate. Transferarea regulii majoritare în domeniul culturii, al moralei, al ştiinţei sau al religiei este inacceptabilă.

Protecţia minorităţilor politice, garantarea liberei lor exprimări publice reprezintă condiţii ale unei vieţi democratice mature.

47. Democraţia liberală presupune, în al patrulea rând, egalitatea în drepturi.

Discriminarea cetăţenilor este inacceptabilă. Indiferent de locul în care trăiesc, indiferent de condiţia lor socială sau politică, indiferent de morala sau religia pe care le îmbrăţişează sau de veniturile lor, cetăţenii se nasc şi rămîn egali în drepturi.

48. Democraţia liberală a făcut din separarea puterilor executivă, legislativă şi judecătorească cel mai solid temei al protecţiei indivizilor. Separarea puterilor nu trebuie să poată fi îndreptată împotriva individului, ca un principiu în numele căruia o putere nelimitată şi totuşi distinctă în funcţiile sale e capabilă să agreseze individul. Dimpotrivă, separarea puterilor trebuie să apere fiecare individ de derapajul oricăreia dintre cele trei puteri.

În acest sens, separarea puterilor trebuie consolidată la cel mai înalt nivel: Parlamentul trebuie să adopte legi drepte şi eficiente, executivul să acţioneze exclusiv în limitele acestora, iar instanţele judecătoreşti să apere exercitarea limitată a puterii.

Constituirea unor instituţii care să consolideze această separare, inclusiv prin distingerea între atribuţiile camerelor legislative, este binevenită. Supravegherea acestui proces prin instanţele societăţii civile, în primul rând de către presa independentă, trebuie încurajată. Prin acţiunea tuturor acestor instanţe, democraţia îşi poate constitui tradiţii solide, care să o apere, atunci când este nevoie, de atacurile îndreptate împotriva regulilor sale fundamentale.

49. Domnia legii nu trebuie să devină tiranică. În particular, cetăţenii trebuie să dispună de posibilitatea corectării eventualelor erori survenite în interpretarea şi aplicarea legii.

Recursul la curţi independente, situate inclusiv în afara graniţelor ţării, trebuie garantat oricărui cetăţean, atât în cauze civile, cât şi în cauze penale.