Un raspuns celor care ii tot amintesc PNL ”rezultatele” electorale anterioare fraudate in cei 12 ani de rezistenta politica:
Albert EINSTEIN – ”Nu totul ce conteaza poate fi numarat și nu totul ceea ce se numara conteaza cu adevarat”
Nicolae Steinhardt (n.29 iulie1912 – d.30 martie 1989), scriitor, critic literar, eseist, jurist și publicist român, originar din Pantelimon, judetul Ilfov. De origine evreiasca, s-a convertit la religia creștina ortodoxa in inchisoarea de la Jilava. Și-a luat numele de ”fratele Nicolae” și s-a calugarit dupa punerea sa in libertate. Este autorul unei opere unice in literatura româna, ”Jurnalul fericirii”. A fost doctor in drept constitutional. El a spus vorbele proverbiale: ”In politica, nu trebuie intotdeauna sa ciștigi, ci sa iti mentii convingerile, pozitiile, sa incerci sa ai dreptate și sa demonstrezi mereu acest lucru”. Se pare ca parca a vorbit despre noi, national-liberalii din Basarabia…
DE CE PNL S-A INSCRIS IN CAMPANIA ELECTORALA?
De cind s-a format, la 2 decembrie 2006, fiind inregistrat pe 2 februarie 2007, PNL a participat la toate scrutinele, in diferite formule. La 5 aprilie 2009, la numai doi ani dupa reconstituirea PNL in a treia formula, cind comunistii au interzis blocurile, dar si dupa ce participase la alegerile locale in 2007, PNL a mers pe listele Miscarii Actiunii Europene (MAE). Ca urmare, un electorat national-liberal nu a fost identificat, atasat sau fidelizat partidului.
Ulterior, pentru 29 iulie al aceluiasi an 2009, PNL s-a retras, pentru ca nu le ajungea un vot fortelor proeuropene sa aleaga in Parlament un ”Presedinte inutil” al celui de-al doilea stat romanesc, dar era mare presiunea publica sa se retraga ”partidele fara sansa”. In referendumul privind modul de alegere a Presedintelui, PNL a pledat pentru unul care sa ne conduca spre Unirea cu Romania, un clip video atacat de comunisti, dar care si-a cistigat in instanta dreptul la existenta. In anii electorali 2010 si in 2014, cind PNL a propus Unirea cu Romania ca obiectiv politic si slogan comprimat unionist, chemindu-i pe toti unionistii sub acelasi stindard al Unirii, voturile au fost deturnate, pentru a se forma o falsa majoritate proeuropenista a partidelor parlamentare. In acest caz, e greu sa stii citi si cum voteaza alegatorii cu adevarat. Dar nu e problema in PNL, ci in sansele segmentului de populatie unionist de a avea unionisti autentici in Parlament. Azi, miine, poimiine, lumea va ajunge la concluzia ca doar Unirea este un proiect viabil, restul insemnind continuarea actualei AGONII. Nicolae Steinhardt a spus vorbele proverbiale: ”In politica, nu trebuie intotdeauna sa ciștigi, ci sa iti mentii convingerile, pozitiile, sa incerci sa ai dreptate și sa demonstrezi mereu acest lucru”. Se pare ca a vorbit despre PNL.md și falsa noastra nesansa. De aceea, pierderea de a nu vota PNL nu este a PNL, ci a unionistilor ce au votat ”partide cotate cu sanse”, care, insa, i-au dezamagit pe toti, care au devalizat statul si au lipsit oamenii de orice sansa de existenta si supravietuire.
Adica, sanse au sau nu au oamenii ce voteaza corect sau gresesc. Adica ei spera, au așteptari, dupa care acestea sunt inselate. Apoi oamenii se dezamagesc si prind ciuda pe TOATE partidele si pe TOTI oamenii politici. In loc – de fapt – sa isi regindeasca optiunile. Și sa nu mai voteze ”raul cel mic”. Ci sa voteze pentru mesajul, obiectivul, ideea care le place. In acest sens, voturile masive date comunistilor dupa 2001 ori date postcomunistilor dupa 2009 au insemnat numai dezamagiri. E timpul sa nu mai creada oamenii in comunisti si in falsi centristi proeuropeni. Daca PNL, care a mers in 2010 cu mesajul ”PNL propune Unirea cu Romania”, ar fi intrunit mai multe voturi si intra in Parlament, avea sa ii forteze pe mai multi unionisti ascunsi sa devina unionisti nefalsi, nelatenti, ci deschisi, si sa creasca, astfel, impreuna, partea unionista a societatii, segmentul de sprijin pentru Reunirea cu Romania. Si in 2010, si in 2014 PNL i-a chemat pe unionisti sub un stindard unic. Dupa ce au trecut peste 27 de ani de la Independenta, care au adus dezamagire si exodul cetatenilor, PNL le spune, si in aceste alegeri, romanilor si alogenilor loiali romanimii, ca doar Unirea trebuie votata, ca politicienii fideli acestui mesaj sa ii poata poata reprezenta in Parlament printr-o Fractiune. PNL are, mai ales, acest drept, pentru ca e primul partid care l-a obtinut prin judecata, de care fac uz acum si alte partide devenite unioniste, dar care au capitulat, inca o data, in fata centristilor proeuropeni sterili si neunionisti, pentri ca, de fapt, de acolo și provin. Asta dupa ce noi, national-liberalii, care am venit cu un plan de cinci etape in 2016 inainte de prezidentiale, de coagulare eurounionista, am fost invinuiti de traficantii de unionism ca „PNL a abdicat de la unionism”. Acum se vede bine cine este conjuncturist si cine a abdicat de la unionism. Participam la alegeri ca sa le spunem in continuare oamenilor sa voteze pentru Unire, care este unica solutie dreapta pentru o viata demna, prospera si in securitate.
DE CE UNIONIȘTII NU AU REUȘIT SA FIE UNITI?
Da, din pacate inca nu au reusit. Desi PNL a incercat acest lucru inca inainte de reconstituirea sa in formula a treia, in decembrie 2006. Pentru ca, inainte de aceasta, grupul organizatoric a discutat si cu cei din conducerea PSL, si cu cei din conducerea PL. Dar nu s-a acceptat coagularea si PNL s-a reconstituit in Congresul de la 2 decembrie 2006, fiind inregistrat pe 2 februarie 2007, sub regim comunist. Si dupa reconstituire, PNL a depus toate eforturile, având acest deziderat in Programul partidului. Toata aceasta perioada a fost marcata de concurenta neloiala din partea PL, adica intre PNL si PL. De exemplu, PL ”rezerva” pe o suta de ani inainte locurile publice cu spatiu mare, pentru a nu putea organiza PNL actiuni unioniste.. Mai multe incercari de dialog politic dupa 2009 se incheiau cu ”propunerile” nepotrivite si ilogice ale PL ca sa nu participe PNL la alegeri, pentru ca ”ar incurca” PL. Sau PL invinuia PNL ca ii incurca sa ia mai multe voturi in alegeri pentru ca are mesaj unionist. Cu toate acestea, in toti anii, PNL a avut si promovat dialogul cu diferite entitati unioniste. Unii analisti acum numara 13 partide revendicate drept unioniste dupa ce PNL a cistigat in anul 2012 in justitie dreptul de a avea in Statut obiectivul unionist. Noi, PNL, am numarat 16 entitati potential unioniste. Sigur, poate fi inutil efortul de a uni mereu entitati care – in loc sa se coaguleze – se farimiteaza continuu. Au avut loc si incercari din partea segmentului asociativ sa coaguleze partida politico-civica. Si PNL a propus segmentului asociativ acelasi lucru. A colaborat foarte bine cu Platforma Consiliului Unirii. PNL a acceptat sincer oferta mai recenta a unui segment asociativ, dar s-a convins
pe parcurs ca, la mijloc, au fost in joc alte calcule, proiecte, planuri și agende ascunse, cu dirijare din centre necunoscute si neapartinindu-si, de fapt. PNL nu si-a propus sa fie ”interfata” acestui initiat Bloc Electoral neconstituit pe baza Platformei Conventiei Euro-Unioniste, pe care, oricum, a apreciat-o drept inca o tentativa nereusita, dupa nereusita incercare de a se constitui Sfatul Tarii-2, nascut decedat, unde nu fost acceptate partidele, un scop fiind obstructionarea Consiliului Unirii. PNL a avut despre Sfatul Tarii-2 o declaratie marcata de reticenta, cu afirmatii, aprecieri si temeri care s-au adeverit in timp. Lumea nu intelege și nu știe ca nici Conventia Euro-Unionista nu s-a produs pentru ca o echipa de tineri unioniști sau de traficanti de unionism au conditionat venirea lor cu eliminarea PNL. Si nici ei nu au mers, dar si PNL au reindepartat. Un alt mare semn de intrebare ramâne venirea lui Traian Basescu dincoace de Prut, care se avantase, dar care s-a stins tot atit de repede atat prin neluarea cu asalt a Basarabiei cu unionismul asumat de el pe ultima suta de metri in mandatul in care putea mobiliza partidele spre unionism, cât și prin reorientarea proaspetilor unioniști spre sprijinirea unor forte europeniste sterile, care nu accepta unionismul, pentru ca nu au voie de la cei ce ii inspira in pozitiile lor politice. PNL are o apreciere in multe privinte de neacceptare a mai multor comportamente, manifestari, atitudini si declaratii ale lui Traian Basescu. In toti anii cit a fost Presedinte al Romaniei, a considerat drept ”romanesc” un singur partid din RM – Partidul Liberal, – care l-a dezamagit, totusi, ulterior, el sprijinind o falie desprinsa de la liberali, condusa de un fost vicepresedinte al acestora, in loc sa dea un semnal de unitate politica romaneasca tuturor partidelor romanesti de dincoace de Prut. Astfel, venirea lui Traian Basescu la Chisinau a insemnat o dezbinare unionista si romaneasca, facindu-se jocul unor cercuri politice oligarhice, precum crede mai multa lume. Aceste si multe-multe alte lucruri legate de Basescu, precum si modul in care el a condus dezastruos Romania, necunoscute romanilor din stinga Prutului, il face sa ramina, insa, o persoana de care basarabenii isi mai leaga niste sperante de unitate, ceea ce nu corespunde realitatii. PNL a avut o atitudine mereu obiectiva, spunind ce crede, ceea ce a fost speculat de unii pretinsi conducatori ai Conventiei Euro-Unioniste ca atitudine incriminabila national-liberalilor. PNL cunoaste si intelege foarte bine prietenia dintre gruparea Basescu si gruparea Lucinschi pe cale de disparitie, ca si clanuri politico-mafiote inflente odinioara, dar e timpul sa se retraga de pe arena politica, mai ales ca au promis sa o faca, desi in urma lor lasa numai dezamagiri. Nu mai spunem ca Basescu este cel care si-a cerut scuze pentru votul proVoronin, pentru care a incurajat – probabil tot la sugestia prietenului Petru Lucinschi – mai multe partide – PPCD, PSL – sa il voteze pentru al doilea mandat de sef de stat la Chisinau, ceea ce a insemnat stagnare in dezvoltare si blocarea celui de-al doilea stat romanesc pentru inca 4 ani pe orbita Rusiei. In acesti ani s-a facut multa dezbinare, inclusiv prin ingerinte de la Bucuresti, se poate doar banui cine trage sforile. Pacat ca doar noi prabusiri puternice ar forta segmentul politic proromanesc sa creeze o alternativa electorala si politica unionista. Noi, nu ne-am abatut de la optiunea unionista niciodata, altii au ajuns abia acum unionisti, chiar ”mai mari” pe alocuri decit noi, daca e cazul aici de masurari, dar cel mai important este sa nu dezamagim mai departe electoratul. Pe ultima suta de metri noi, PNL, am discutat cu PL si am propus un bloc electoral, dar nu s-a aceptat. Ramine varianta consolidarii dupa alegeri cu cei ce vor conștientiza necesitatea inca din perioada alegerilor.
In cadrul unor emisiuni se vehiculeaza din nou neadevaruri. Astfel, de exemplu, PNL nu a avut niciun fel de discutii de coagulare cu asociatia care se denumeste UNIREA-ODIP. Dar reprezentantul ei a invocat nu știm ce negocieri. Unica data când ne-am pomenit impreuna intr-un mesaj de unitate a fost la o manifestare din PMAN, acum doi ani, unde s-a mers ca intotdeauna, și a fost momentul cind reprezentantii catorva partide prezente și-au dat mâinile. Dupa care am intrebat daca va avea loc un dialog, având in vedere ca aceasta era dupa o intrunire promitatoare la București cu mai noul PUN condus de Anatol Șalaru, angajament neonorat pâna la acea data. Vlad Biletchi, pentru ca el a spus neadevar la Pro TV, a zis ca ”de aia i-ar fi invitat pe toti acolo și ca dialogul va continua”, ceea ce nu a avut loc. Cu o prima ocazie alta data, intrebat fiind de ce dialogul nu a continuat, a recunoscut ca nu i-a reușit și cu asta s-a incheiat discutia cu aceasta entitate. Parerea mai multor implicati in actiunile unioniste este ca spiritul Iurie Roșca nu a murit, ca o noua generatie provenind din aceeași zona dezbina in continuare partida unionista cu sau fara ajutorul unora de la București. Cu toate acestea, si pe ultima suta de metri PNL a propus coagulare, raspunzând mesajului PL care nu a raspuns niciodata niciunui mesaj al PNL. Legat de Apelul de unitate unionista al presedintelui liberal Dorin Chirtoaca, cel dezamagit de ”ACUM”, am inteles abia pe urma ca a fost gratuit, de forma, dupa ce niste intelegeri deja erau facute cu reprezentanti ai unui segment asociativ. Pentru ca incercarile PNL, care imediat a reactionat si a propus dialog PL, precum si actele necesare unui Bloc Electoral, nu au dat rod, un bloc nu a fost acceptat, invocindu-se lipsa de timp si riscul neinregistrarii in alegeri in circumscriptii. Insa si dupa inceperea campaniei electorale, inclusiv pe durata campaniei, atit cit prevede legea termenul de modificare a listelor, se poate face o coagulare unionista, cel putin in sensul ca tinerii unionist de la Democratia Acasa pot veni pe lista PNL.
CE FAC UNIONIȘTII IN FATA PERICOLULUI DODON?
PNL este unicul partid cu cel mai mare DREPT MORAL sa le spuna cetatenilor ca Dodon trebuie supus impeachementului, pentru ca incalca pluralismul de opinii, politic, propaga xenofobia, ignora Constitutia, neaga ilegal si neconstitutional unionismul, Conventia Europeana a drepturilor omului, legea privind partidele. PNL a creat o practica judiciara care a demonstrat – si prin pozitia Curtii Constitutionale – ca unionismul este un curent politic cu drept de a fi impartașit și propagat in societate, pe cale pasnica, politica. Cind un nepresedinte sau o figura clowniana ne spune ca va baga unionistii la puscarie, individul da societatii un semnal de xenofobie, ura si intoleranta, de aceea, trebuie sa ajunga pe mina Procuraturii. PNL a depus demers, dar Procuratura inca il apara. Anterior, PNL a cerut ca socialistii, din motivele invocate mai sus, sa fie scosi in afara legii, asa cum, anterior, prin vocea deputatului Vitalia Pavlicenco, a cerut anularea ilegala a Partidului Comunistilor la Ministerul Justitiei, iar dodonistii venind de acolo, de la PCRM… Altor partide nu le vine sa lupte asa ca PNL contra lui Dodon, pentru ca – fiind egoiste – nu invoca practica judiciara pentru unionism creata de PNL, dar le place sa se foloseasca de dreptul de a se proclama unionisti, chiar daca o fac in mod politic si electoral meschin si mai si declara ca sunt cei mai buni unionisti, aparuti de trei zile. Asta cind stiu ca stateau in tufari in anii precedenti, atunci cind PNL primea, impreuna cu alti fondatori si colegi din Consiliul Unirii, pietre, rosii, petarde si sticle cu apa in cap. Mai mult decit atit – unii din cei care se proclama si se afiseaza ca mari unionisti au defilat de mina cu Dodon si declara ca au pasaport romanesc, dar asta pentru ei nu inseamna nimic. PNL a cerut, in general, declararea Partidului socialistilor in afara legii, pentru ca propaga ura etnica, neaga pluralismul politic si de opinii, libertatea de exprimare si deciziile instantelor de judecata, inclusiv deciziile si pozitiile Curtii Constitutionale. Partidele unioniste ar fi bine sa se uneasca si in fata pericolului dodonist antiunionist. PNL a publicat si explicat de mai multe ori in spatiul virtual ca Dodon si socialistii fac declaratii ilegale si neconstitutionale despe unionism, despre dreptul romanilor la unitatea romaneasca.
DE CE TRAIAN BASESCU I-A INDEMNAT PE PRETINSII UNIONISTI SA SE ALATURE PRETINSILOR EUROPENISTI?
Traian Basescu si-a cerut scuze de la partea de societate avansata a celui de-al doilea stat romanesc pentru ca, in 2005, i-a indemnat – cel putin – pe unii politicieni, care au disparut urmare a indemnului, sa il voteze pe Voronin pentru un al doilea mandat de Presedinte al celui de-al doilea stat romanesc. National-liberalii, prezenti ca deputati in cadrul AMN, nu au ascultat de indemnul sau. Acum, cu acest indemn de sprijin pentru PAScuDA, Traian Basescu din nou greseste, animat si incurajat de gruparea emergenta de la Lucinschi, avind discipoli inca infiltrati in toate structurile din R.Moldova. De ce Basescu a procedat asa? Mai are, cum spuneam, pe aici, prieteni ce l-au indemnat – incepind cu Filat, pe care l-a sprijinit, cu Ghimpu, pe care l-a sprijinit, si terminind cu Lucinschi, cel care a fost printre cei preferati sa colaboreze, inclusiv cu Familiile – ginerele lui Basescu figura intr-un dosar penal cu fiul cel mare al lui Lucinschi. Pot exista si alte obligatii, conexiuni, inclusiv din zona influenta de la Chisinau, pentru ca sprijinul sau dubios pentru PUN a fost asociat de multi in spatiul virtual cu niste angajamente convenite cu Partidul Democrat si liderul acestuia. In România, doamnele condamnate, promovate de Basescu in politica, refugiate in Costa Rica, acum au o gura de aer prin mutarile juridice ale institutiilor de stat din Romania, deci, e de presupus o apropiere de unii politicieni din Romania cu prieteni aici – vorbim de PLR si amicii din Romania, plus alte entitati oscilante, dar care se trag din Gruparea parintelui coruptiei moldovenesti Petru Lucinschi. Poate au fost sugestii si presiuni din unele structuri americane si europene, care inca nu l-au crezut si nu il cred pe Basescu impreuna cu al sau ”obiectiv de tara”. Ar fi si alte conexiuni, dar sunt suficiente si cele invocate. Dupa votarea lui Voronin la indemnul lui Basescu, pe care acesta l-a crezut, naiv fiind, drept ”proeuropean”, Basescu ne-a cantonat pentru inca patru ani in mlastina moldoveneasca proruseasca, de unde nu iesim alti 10 ani, dupa fatidicul 2009, in care cetatenii au votat proeuropeni, dar s-au ales cu hoti de miliarde. La sigur, Basescu isi va mai cere o data scuze. Insa al doilea stat romanesc putea pași pe un alt drum inca din 4 aprilie 2005, daca nu il vota pe Voronin la indemnul si al lui Basescu. Chiar Basescu a spus ca cei care vorbesc de integrarea europeana, care nu se vede la orizont, vând gogoși politici basarabenilor, pentru ca integrarea europeana nu se intrevede pentru Republica Moldova la orizont in urmatorii 20 de ani, de aceea, repeta sloganul PNL din 2010, ”In Europa, prin România”, insa in aceste alegeri și-a tradat propria convingere, daca a fost sincera, pentru ca nu putem aplica notiunea de sinceritate raportat la Basescu.
DE CE PNL NU SPRIJINA ”ACUM”?
PNL a sprijinit Platforma civica DA si a fost alaturi in proteste pina aceasta a anuntat ca devine partid. Imediat dupa inceperea protestelor PNL, Consiliul Unirii, alte entitati fondatoare a organizat in 2015 – si este publicat acest video pe site-ul www.consiliul-unirii.ro – o masa rotunda pentru imbinarea mesajului unionist cu cel antioligarhic. De la Platforma nu a venit Oazu Nantoi, desi a promis. Au fost altii, cu identitate unionista cunoscuta. Dar Platforma nu a dorit cooperare, avea alte planuri, ascunse. Ulterior, PNL a propus mereu deja dialog politic, dar reprezentantii protestatarilor spuneau ca ”mesajul unionist este exclusivist”, adica deranjeaza Platforma, apoi si PAS, adica unionismul nu este acceptat si nu a mai fost deranjata Platforma dupa 2016, cind nu s-a acceptat dialogul inainte de prezidentiale. PNL a fost la actiunile protestatare, aducând masiv unioniștii de la marsurile organizate atit pe 5 aprilie, cat si pe 3 mai si 7 iunie, unde s-a spus de la tribuna sa fie date jos tricolorurile si ca Platforma civica DA se transforma in partid. Dupa aceasta, PNL nu a mai mers la manifestarile unui alt partid politic, cel care a monopolizat si acaparat unilateral energiile sincere ale protestatarilor. PNL a lansat notiunea de ”euro-unionisti”, pe care Dodon o exploateaza, la fel si termenul de ”europenisti”, considerind ca testul de romanism si unionism este testul de europenism autentic pentru cei ce vor sa darime regimul oligarhic nu prin inscrierea celui de-al doilea stat romanesc prin Reintregirea romaneasca in comunitatea euroatlantica, ci prin gogosii politici privind integrarea europeana. Traian Basescu – cel care, in mod suspect, si-a schimbat opinia, care i-a indemnat pe toti ce se declarasera in graba unionisti sa renunte la ”obiectivul” sau ”de Tara” si sa se alature celor care ”vind gogosi”, ca sa folosim acum chiar expresia domniei sale. PNL are o alta oferta, pe care o considera adevarata pentru cetateni – cea a Reunirii cu Romania, care inseamna cea mai scurta cale spre comunitatea euroatlantica, un spatiu de securitate si prosperitate firesti, precum si un spatiu al justitiei, unde se poate demara reducerea coruptiei, punerea la puscarie a politicienilor mafioti, a capilor si acolitilor lor din clanurile oligarhice.
DE CE PNL NU S-AR RETRAGE DIN CURSA IN FAVOAREA PAS-cu-DA?
PNL a gresit o data – atunci cind, pentru 29 iulie 2009, s-a retras din alegeri in favoarea PL, AMN, PLDM. Dupa care 1) ni s-a reprosat mereu ca am indemnat sa se voteze hoti – atunci nu stiam asta, dar nu mai riscam – si 2) cei in favoarea carora am chemat sa se voteze nu au dorit sa colaboreze cu noi dupa asta. Exista si argumentul ca daca te retragi din cursa sau nu participi la alegeri – rostul in sine al existentei unui partid dispare – nu iti poti fideliza electoratul, nu inspiri incredere, nu creezi sansa si e mai bine sa te dizolvi. INSA: daca PNL nu se numea PNL si nu avea mesajul unionist, era un sens in dizolvare. Insa PNL are o istorie de 12 ani si de chiar 27 de ani, pentru ca s-a format imediat dupa independenta ca filiala a PNL-Iasi, se revendica de la PNL din Basarabia dintre Prut si Nistru, iar staful a publicat lista a peste 550 de national-liberali, persecutati, deportati, care au activat in politica si structurile eligibile in perioada interbelica in interfluviul Prut si Nistru. PNL are urmasi ai acelor national-liberali in partid si are un program, mesaj si obiectiv autentice, nu de conjunctura si oportuniste, ca multi alti unionisti proaspat aparuti, care la prima cotitura au mers sa ii sprijine pe falsii europenisti”, ce nu accepta unionismul ca si curent politic – la fel ca si Dodon. PNL conteaza pe voturile celor mai avansati cetateni ai celui de-al doilea stat romanesc, nu crede in Dreapta europenista, pentru ca aceasta Dreapta este una centrista si neromaneasca. In R.Moldova trebuie ori sa existe o singura Dreapta proVest, care sa recunoasca limpede ca doar prin Reunificarea cu Romania al doilea stat european se poate integra in spatiul euroatlantic, ori aceasta pretinsa Dreapta este o forta ce propaga integrarea europeana pe la Kremlin, Volgograd sau Vladivostok, pentru ca – asa cum a spus si prietenul centristilor, Basescu, – a vorbi de integrarea europeana ori de integrarea euroasiatica inseamna a vinde gogosi. Noi, PNL, consideram ca aceasta inseamna AGONIE, adica patinarea, cantonarea acestei populatii si a acestui teritoriu pe orbita ruseasca, adica inseamna o AGONIE pe alti 4, 8 sau 10 ani pentru al doilea stat romanesc. Iar intre timp, lumea pleaca peste hotare si parintii mor aici bociti la telefon. De aceea, consideram ca oamenii au dreptul la dezamagire, insa nu ii compatimim. Pentru ca neunionistii, care pe noi nu ne pot nicicum reprezenta, inca reusesc sa manipuleze. Dar toate au un capat. Noi nu ne retragem pentru ca nu vrem sa raspundem pentru actiunile nimanui, care nici nu isi apartin, nici nu au mesaj sau pozitie nationala. Dezamagirea se va produce si, daca nu ACUM – se va produce PE URMA, dupa intelegerea adevarului ca trebuie sa mobilizam societatea pentru a cere Unirea malurilor de Prut si a salva generatiile carora le-am dat viata noi si le vor da viata copiii nostri.
DE CE PNL.MD NU ARE CORESPONDENT IN ROMANIA
(asa speculeaza unii falsi unionisti, in special de la partidele pretins unioniste, nascute moarte)
Nu stim daca e cazul sa raspundem unei asemenea declaratii rautacioase si facute in necunostinta de cauza. Da, in Romania oficial este un singur partid cu obiectiv unionist asumat – Partidul Miscarea Populara cu rating foarte mic al lui Eugen Tomac, al carui presedinte de onoare este Traian Basescu (anterior a fost Partidul Poporului lui Dan Diaconescu, bagat la puscarie, partidul fiind anihilat). Dar este curios de ce PD-L-ul, care a fost partidul prezidential sub bagheta lui Traian Basescu si a condus o perioada Romania, nu si-a asumat mesajul unionist? Este adevarat, Basescu a declarat ca a avut ”constringeri” cit a fost zece ani Presedinte. Dar daca nu reusesti sa faci ceva major cind ai prima functie in stat, cum sa poti face cind nu ai functie sau niste functii mai neimportante? In 2014, PNL.md a propus ca partidele din Romania sa semneze o Declaratie gen cea de la Snagov pentru Basarabia. Sa exprime sprijinul tuturor partidelor – parlamentare si extraparlamentare – pentru Reunirea celor doua state romanesti. Insa PMP din Romania pierde teren si incredere in Romania, iar PNL si PSD nu si-au asumat un mesaj unionist. PNL.ro sprijina partide neromanesti in Basarabia, in loc sa isi asume public mesajul unionist si sa continue calea nobila si temerara a Bratienilor care au modernizat si reintregit Romania. INSA!!! PNL.md nu se revendica de la actualul PNL din Romania. Da, a fost creat la propunerea predecesorilor actualului sau presedinte trecator, ca multi altii. PNL.md a fost format la propunerea inclusiv a regretatului Radu Cimpeanu, de care actualul presedinte nu prea stie, pentru ca nu cunoaste istoria partidului pe care il conduce. Dar PNL.ro a fost compromis de citiva ani de un partid parasit de Basescu, numit PD-L, prin fuziunea cu acesta tradindu-si principiile unioniste, principii ale fondatorilor national-liberali. Apoi Basescu a initiat si PMP, si PUN, dar tot el le anihileaza. Iar noi, PNL.md, care am avut in diferite etape relatii cu PNL.ro, inclusiv sprijinindu-l pe Nicolae Dabija cind a candidat pe lista PNL.ro la parlamentare, avem nepoti si stranepoti ai national-liberalilor care au fost intre Prut si Nistru in perioada interbelica si am publicat un numar de peste 550 de membri ai PNL.md, care au fost activi in timpul Romaniei Mari, au fost demnitari si alesi locali, toti distrusi si deportati in Siberia de bolsevici si comunisti. Se va schimba conducerea PNL.ro si, odata si odata, va veni la conducerea acestui partid – care nu mai este azi emblematic pentru istoria national-liberala dupa fuzionarea cu partidul struto-camila PD-L, – o echipa cu adevarat nationala si cu respect pentru trecutul demn al PNL de pina la 1989 si pentru primii national-liberali de dupa evenimentele de la 1989, o echipa care nu va substitui valorile de unitate romaneasca, pentru care au pledat predecesorii cu false valori sterile proeuropene, uitind de fratii basarabeni national-liberali.
VA COLABORA PNL CU PD-ul CONDUS DE VLAD PLAHOTNIUC?
In al doilea stat romanesc este nevoie de o polarizare clara, limpede, intre fortele politice proVEST si fortele politice proEST. Noi avem unele partide acaparatoare, care detin o mare putere urmare a tot felul de abuzuri si presiuni, care se declara proeuropene, dar care nu ofera certitudinea ireversibilitatii orientarii sale anuntate public. Asemenea formatiuni politice, care se puteau alia si fortelor proeuropene, dar si celor prorusesti, au mai fost, inclusiv in Parlamentele anterioare anului 2009. Din pacate, ele persista si exista in Republica Moldova si decid mersul societatii. Un asemenea partid este Partidul Democrat. Iar daca avem in vedere si prezenta, dar si consolidarea Stingii, urmare a guvernarilor dezastruoase de dreapta, influentate puternic de PD, aceasta explica de ce nu iesim din mlastina care ne trage tot mai la fund. In acelasi timp, cei care astazi considera ca au o anumita sansa sa ia mai multe voturi au putin drept moral sa se considere opozitie adevarata, pentru ca au facut – peste unul – parte din guvernarile de la 2009 incoace sau au fost protejati de potentatii ultimului deceniu – 2009-2019. De aceea, pentru PNL toti sunt o apa si un pamint, precum spunea bine un politician. Totodata, PNL – alaturi de presedintele Vitalia Pavlicenco, – a luptat in justitie pentru dreptate, in multe procese legate atit de unionism, cit si de aparare a demnitatii si a onoarei, de demonstrarea constitutionalitatii obiectivului Unirii sau de demonstrarea neadevarului ca romanismul si unionismul ar insemna extremism. In calitate de deputat, presedintele a atacat mai multe legi sub regim comunist la Curtea Constitutionala. Cit priveste controlul institutiilor de stat din partea majoritatilor parlamentare de dupa 2009, el nu se deosebeste de cel din cei 10 ani – 1999-2009, in care lucinscistii, pepecedistii si comunistii au dominat nefast Puterea politica. O alta problema este de ce unele partide, gen AMN, PL, PLDM nu au putut opri ascensiunea clanului politic al PD. Raspunsul nostru este ca PLDM si PL au avut relatii antagoniste generate de concurenta politica, de aceea, PL s-a bucurat de puterea mai mare a PD-ului contra PLDM-ului. O cauza a puterii PD a fost si ramine gestionarea mai cu succes, pentru propriile interese, a junglei politice create de Voronin si preluata de partidele foarte concurente – PLDM si PD, dat fiind ca liderul PLDM, de fapt, a parasit PD-ul. Noi, PNL, nu am considerat niciodata acest razboi al nostru. Noi, PNL, am incercat sa facem un proiect comun cu liderul Vlad Filat, cind avea de gind – plecat fiind de la PD, in 2008, – un nou partid, democrat-liberal. Nu a iesit nimic, pentru ca s-a purtat dezonorant. Mai mult – prin posibilitatile sale financiare, pentru ca avusese functii cu pirghii de privatizare in regimul Lucinschi, – a devalizat PNL de echipele adunate si refacerea a fost grea, nefacindu-se fata unei concurente politice neloiale create nu numai de PLDM. Acesta e si raspunsul cu lipsa de procente pentru PNL.md. A ramas aceasta trauma politica legat de atragerea multor oameni de la PNL la PLDM si, cu toate ca PNL a mai incercat sa depaseasca frustrarea si sa discute o coagulare, nu s-a reusit, dar s-au vazut, in schimb, cauzele. Iar cauzele erau ca si PLDM s-a dezvoltat pe principii oneroase, unde nu era locul PNL, a promovat oameni santajabili, ilegal ”instariti”, dar care au fost si groparii PLDM-ului, pentru ca gruparea lui Vlad Plahotniuc s-a folosit de acest lucru si a reusit prabusirea echipei politice peledemiste, prin diferite metode. Asta nu ne invata decit faptul ca pe listele de partid pentru Parlament trebuie sa fie oameni curati, nesantajabili, fara pacate si fara schelete in dulapuri. Vlad Filat, in loc sa faca ”mea culpa” pentru ca nu a fost un om curat, s-a gindit sa concureze la ”testul de oligarhie” cu liderul PD, dar a clacat, a pierdut si, acum, incearca sa se regenereze prin alte partide proeuropene sterile, cum ar fi cele din Arcul patriarhului centrismului Lucinschi, cel care, de fapt, a tot creat, la viata sa, partide de stinga, ca sa le plaseze pe dreapta si sa amageasca oamenii cu Europa fara Romania. In aceasta situatie, cei veniti dupa 2009 au preluat Sistemul creat de Voronin, dar nu l-au putut imparti. De aceea, nu avem nicio incredere in cei afiliati actualei Puteri, nici in ”fortele proeuropene emergente din guvernarile de dupa 2009, din clanurile Lucinschi-Voronin”, si avem temerea ca, din aceasta lupta, va cistiga Dodon. Cine are dovezi despre infractiunile, crimele celor aflati la putere sau in Parlament din 2009 trebuie sa nu taca. Atunci cind era in Parlament, presedintele PNL era uneori singura care lupta, ca deputat exclus din AMN, ca oponent al comunistilor. De ce deputatii au tacut referitor la Plahotniuc si la echipa lui? De ce au trecut in Parlament la PD? Pentru ca au fost santajabili si pentru ca au tacut cind le-a fost bine. De ce unii l-au propus pe Plahotniuc premier?… Noi, fiind in afara Parlamentului, nu avem documente despre furturile din averea publica. Cine le are, sa nu taca.
Acum legat de vom coopera sau nu cu PD in viitorul Parlament? Haideti sa ajungem. Poate cane intrebam degeaba. Poate PD nu intra in Parlament? Neunirea noastra si manipularea unora i-ar putea aduce pe socialisti si ortacii lor masiv in Parlament. Dar daca se intimpla minunea si nu are loc asta, atunci noi vom discuta cu fortele politice si cu societatea daca face sau nu sa fim parte a unei majoritati si a carei majoritati dintre cele posibile vestice. Si asa va trebui sa faca orice forta politica ce nu se revendica de stinga. In afara de asta, exista o posibilitate de dialog si cu partenerii vestici, carora sa le inaintam viziunea fiecarui partid privind conditiile in care poate fi facuta o coalitie, pentru ca rolul Vestului nu va fi mic si ei ar putea decide in acest sens. Noi avem experienta celor 22 de conditii puse lui Voronin cind el candida la al doilea mandat de sef de stat, pe care nu le-a acceptat, dar experienta poate fi repetata, si nu se exclude – cu succes!
DE CE LASA IMPRESIA CA DORIN CHIRTOACA SI-A INTORS ARMELE CONTRA BLOCULUI ”ACUM”, DUPA CE A FOST UN FOARTE DUR CRITIC AL LUI PLAHOTNIUC?
Da, mai multi pun aceasta intrebare. De ce s-a schimbat pozitia lui Dorin Chirtoaca? Partial si la suprafata este raspunsul ca o fi suparat ca nu a fost primit in Blocul ”ACUM”, desi de mai multa vreme s-a avantat intr-acolo. Multi se intreaba, astfel, cu referire la ”brusca documentare si informare” a lui Chirtoaca despre aspectele tenebroase ale lui Andrei Nastase – ”Dar unde au fost pana in prezent Chirtoaca si Ghimpu?” Ce e nou in aceste informatii si ei nu ar fi stiut? Sau poate cineva le furnizeaza informatii noi? Si inca o intrebare, foarte logica si implicita: Dar cind Chirtoaca si PL negocia si se rupeau sa intre sau sa fie laturasi ai Blocului ”ACUM” nu stiau de aspectele invocate acum? E greu de crezut. E greu de crezut ca abia acum s-a interesat Chirtoaca si a aflat cine este Nastase, ca ar avea legaturi cu nasul lui Topa, care e omul lui Lucinschi, si atunci cum de acum patru-trei luni PL negocia cu ”ACUM”? Sau nu conteaza nimic daca ai increderea ca te alipesti cuiva ”cu sansa”? Este adevarat ca Dorin Chirtoaca a pledat pentru refacerea aliantei dintre fostii membri ai AIE, fara cei care si-au parasit partidele pe a caror lista au venit in Legislativ. Dar intrebarea care apare este – si pentru ce? Cum si de ce sa se refaca o alianta intre fostii din Parlament, Guvern si Primarie – poate pentru a fura din nou? Presedintele PNL, Vitalia Pavlicenco, a fost data in judecata sa i se inchida gura pentru ca a citat ce a spus Valeriu Pasat, care știe ceva mai mult decât multi – ca Petru Lucinschi este parintele coruptiei moldovenești, ca persoanele desemnate de acest fost Președinte sunt in diferite functii, au ramas infiltrate in institutiile statului și continua interesele de devalizare a statului de bunurile publice. De aceea, e stranie tendinta si dorinta lui Chirtoaca de a se expune filtrelor dubioase ale PAS-cu-DA, cind o mare parte dintre ”filtratori” candideaza deja pe lista ”ACUM”. Dorin Chirtoaca, desigur, avind niste dosare inca neclasate, este sub o presiune psihologica si poate fi folosit de potentatii zilei pentru interese oculte – spunem ”poate”, nu ca ”ar fi folosit”. Totusi, ridicarea arestului de la domiciliu inaintea congresului in care a devenit presedinte, faptul ca nu mai sunt sedinte de judecata in dosar pina la alegeri, daca spunem corect, atacurile furibunde bruste contra PAS-cu-DA ii fac pe mai multi oameni sa isi puna niste intrebari, ne punem si noi, asta mai ales cind, pe durata negocierilor cu alte partide si cu segmente asociative, unora de la PL nu le-a fost incomod sa acuze PNL de afiliere intereselor PD si sa ironizeze tentativele PNL de a coagula si entitatile emergente din PL si PLDM, care – din diferite motive, inclusiv presiuni politice, – au parasit partidele respective. Timpul va arata cine are dreptate in interpretarea comportamentului lui Dorin Chirtoaca. Pentru PNL regretul este ca PL nu s-a putut depasi si nu a folosit oportunitatea aparuta de a se coagula doua tulpini liberale – PL si PNL.
VA SIMTITI VIZATI CIND MAI TINERII UNIONISTI FOLOSESC SLOGANUL „FARA FOSTI”? PENTRU CA AVETI IN PNL EX-MINISTRI SI EX-DEPUTATI ?
Noi nu ne bagam in reglarile de conturi murdare si nici in afacerile nimanui. Noi, PNL, nu am fost la guvernare decat prin reprezentanti ai curentului nostru national-liberal, care nu s-au compromis ca deputati sau miniștri (Vitalia Pavlicenco, Andrei Iuri-Apostol, Mircea Rusu – deputati, Alexandra Can, Mihai Severovan – miniștri), nu am furat miliarde, nu am decis destine și nu am avut mari pârghii. Altii, inclusiv cei care se desolidarizeaza azi de ”foștii”, au fost chiar cu ei. Cei de-ai treilea i-au votat mereu pe cei pe care azi ii numesc ”foștii” – ca pe noi, PNL, nu ne-au votat. Nu exista la noi curajul, dar nu ne putem preface ca nu intelegem un lucru elementar – intelectualitatea noastra a cam greșit crezând in europeniști sterili, punând mai puțin umarul pentru unionism, pentru ca impartasirea unionismului politic nu da nimic palpabil, imediat, in buzunar, dar pentru perspectiva nu exista nici rabdare, nici incredere. Noi, PNL, credem ca numai Reunirea ne da perspectiva, dreptatea și izbânda. Dar Unirea poate fi facuta de energiile coagulate ale tuturor unionistilor sinceri, de toate virstele, etniile, religiile etc., fara nicio discriminare. Noi nu acceptam nici un fel de discriminare, nici pe vârsta, nici de alt fel, respingem ideea ca tinerii cu studii facute aici sau in România ar fi in mod automat netraseisti sau foarte principiali. Daca era așa, linia de polarizare ar fi trebuit sa fie nu de virsta, nu ca au fost in Parlament sau Guvern, dar ce au facut toti si fiecare. Dar cine e vinovat ca tineri care au mers cu PL, cu PLDM au devenit traseiști? Dar ce facem cu cei datorita carora cei deveniti acum ”foști” au ajuns acolo unde nu au mai putut fi admirati urmare a sprijinului celor care acum se desolidarizeaza de ei? Dar ce facem cu o serie de foști ca Basescu, cel care vine și pune note de unionism? Cu foștii membri ai echipei lui Iurie Roșca – Vlad Cubreacov, consilierul lui Constantin Codreanu, cel care, cu echipa frontista, au atacat ciudat și continuu pe orice unioniști care nu erau pe lânga sau cu PPCD?
Vlad Filat si Dorin Chirtoaca sunt deja foști sau inca nu? Recent erau tinere sperante proeuropene? Care este garantia ca altii nu vor deveni ca ei, foarte repede ”foști”? Daca era cineva de caracter, consecventi, cu principii, nu diviza electoratul, se adunau cu totii intr-o forta. E ceea ce am propus, nu traseism, ci un Bloc unionist, pe care fostul Președinte Basescu nu și l-a propus sau nu l-a putut realiza. Avem și tristul exemplu al PPCD, ai cărui discipoli formeaza acum o nouă generatie asemanatoare, cu mâini curat murdare… Dupa 8 ani de ratacire pseudodemocratica, dupa 10 ani de guvernari de stânga, dupa 10 ani de ciudata integrare europeana, trebuie sa optam pentru Unire. Nu ne mai trebuie experienta Dodon-Plahotniuc-Voronin-Sor-Usatii. Trebuie să o incheiem cu bâjbâitul și cu Agonia, care inseamna – asa cum vedem cu totii si intelegem – cu referire la al doilea stat românesc – stare ce preceda decesul, suntem cu un stat muribund, pe moarte, in zbucium, zbatere și coma. Trebuie sa militam pentru Unire.
CE SA FACA ELECTORATUL AVAND TREI CONCURENTI ELECTORALI CARE ISI REVENDICA IDENTITATEA UNIONISTA?
Cum sa voteze? Raspunsul PNL este ca unionistii sa voteze doar subiecti unioniști, pentru ca 18 procente pentru ca fiecare subiect sa aiba 6 la suta și sa treaca pragul trebuie sa se gaseasca, Unioniști, in diverse perioade, au avut și pina la 50 la suta de adepti, de aceea, daca nu se da un ”vot util” si se voteaza din convingeri, nu din calculele ”cine are sansa”, entitatile unioniste pot trece. Iar concurentii unionisti sa se comporte civilizat, fara agresivitate si minciuni. In acest sens, reprezentanti ai PNL au avut discutii tangentiale cu Chirtoaca si s-a facut un angajament mutual tacit de neatac. La lansarea PNL colonelul Anatol Caraman, nemembru al PNL, dar pe lista PNL, a formulat critici la adresa lui Chirtoaca, iar Vlad Biletchi a spus neadevaruri intr-o dezbatere la PRO TV. De asemenea, reprezentanti ai listei PNL (Pavlicenco si Caraman) au mers la un alt subiect electoral, condus de Vasile Costiuc, abordand problema conduitei electorale, dar nu au intampinat o intelegere clara. Important este ca s-a abordat subiectul, ca trebuie mai curind sa fim corecti, decit sa semnam un angajament si sa il incalcam. Prin credulitatea si naivitatea sincera a sa, PNL credea, in primele scrutine, ca pactele de neagresivitate in perioada campaniilor electorale sunt expresia bunului-sImt si al angajamentelor moral-etice, insa s-a convins de contrariu si, de aceea, nu mai semneaza niciun angajament.
DAR CARE SUNT DIFERENTELE DINTRE PNL, PL SI PDA?
Dar care este diferenta dintre PL și PNL? Ramane sa judece fiecare – PNL a implinit pe 2 februarie o istorie frumoasa de 12 ani, fiind inregistrat dupa reconstituire pe 2 decembrie 2006. PNL a demonstrat constitutionalitatea unionismului ca și obiectiv politic al partidelor, drum pe care au mers ulterior și alte partide, care, când erau in AIE – PL și PLDM – asigurau o guvernare, inclusiv Ministerul Justitiei, contra acestui deziderat ca și obiectiv statutar. PNL a demonstrat ca românismul și unionismul nu sunt extremism. PNL este condus de persoane neșantajabile, necompromise nici prin trecutul lor, nici prin prezent.
Dar care este diferenta dintre PNL și Partidul Democratia Acasa? PNL are oameni de caracter, consecventi, principiali, cu valori chiar imuabile. Nu exista o mare diferenta intre sloganele false și profund nedemocratice ”Noi și RESTUL”, afirmat de PAScuDA, și ”Noi și FOȘTII”. afirmat de unii unioniști. Aceasta este o contragarantie ca cine se dorește in Parlamentul viitor o va putea face fara nicio cooperare imperativa. Noi, PNL, nu am fost la guvernare si nu avem vina pentru cumplita disperare creata prin sloganul aspiratiei proeuropene compromise. Din 2006, de când PNL s-a reconstituit și a luptat pe alocuri de unul singur contra comuniștilor, tinerii neprihaniti pe cine au votat? Pe cei care au devenit ”fosti!. Acum sa li se ceara socoteala foștilor, iar cei care au votat sa isi faca un proces de conștiinta. In Sfatul Tarii-2, nascut cu succes mort, tinerii au fost alaturi de foștii – Mircea Cosma, Ghenadie Cosovan, alti fosti deputati si fosti demnitari, ba și Nicolae Dabija, fost deputat. Partidele nu au fost admise, dar mai multi tineri isi declara respectul pentru lupta PNL de a demonstra legalitatea mesajului unionist, fapt ce il va impiedica pe Dodon sa lichideze unionismul. Aceștia care au luptat pentru unionism legal – tot ”foști” sunt? Sau sunt ”foști utili”? totuși? Noi, PNL, care am implinit 12 ani de rezistenta, declaram ca cei care au avut caracter, au ramas sau au venit in PNL, sa construim o platforma, așa cum am propus și in cadrul Consiliului Unirii, – pentru toti unioniștii. Cu tot ajutorul acordat tinerilor de conducerea PNL – și la cusut un Tricolor lung cu agrementul dnei Can, cu pânza adusa de altcineva din conducerea PNL de peste Prut. Pur și simplu, noi mai putin ne laudam. Noi am fost la toate actiunile unioniste si protestatare, acceptind si atitudinea de a nu ni se da solidar cuvintul – noi, insa, l-am dat mereu, am invitat pe toti, altii nu au acceptat sa vorbeasca nici cind ii inviti, urmarind lucrurile de dupa copaci. Mai tirziu am inteles si de ce – ca sa nu fie cumva ”lideri unionisti” dincoace de Prut, desi noi, PNL, nu am avut si nu avem alta ambitie pozitiva decit coagularea onesta si matura a unionistilor. Acum, insa, am inteles – aceasta atitudine exclusivista era pentru a putea genera ”europarlamentari”. O sa o vedem si pe asta.
Coagularea sincera a unionistilor depinde de scopurile curate ale fiecaruia.
Vitalia PAVLICENCO, presedintele PNL.md