PNL aduce sincere condoleanţe familiei îndurerate pentru pierderea incomensurabilă a celei care reprezintă un simbol al membrilor PNL.Vestea trecerii la cele veşnice a dnei Can Alexandra, a îndurerat inimile românilor de pretutindeni.În aceste momente grele pentru familie şi pentru toţi cei ce au cunoscut-o şi preţuit-o, adresăm tuturor un cuvânt de mângâiere sufletească şi îi […]
DECLARAȚIA Partidului Național Liberal privind prioritățile politice
Traversăm cu toții o perioadă dificilă – nu numai societatea noastră, dar și întreaga Europă, urmare a războiului criminal, declanșat de Rusia contra unui stat vecin cu Republica Moldova – Ucraina -, care vrea să fie liberă și independentă în deciziile sale și să-și asigure securitatea. Indiferent de interpretările motivelor războiului, noi suntem, întristați că […]
Membrii Delegației Politice Naționale s-au întrunit în ședință – comunicat de presă
Pe 23 iulie 2023 s-a convocat ședința Delegației Politice Naționale, pentru ca – după multiple crize și pandemii, care au împiedicat buna desfășurare a activității partidelor, – să adopte decizii organizatorice imperative și să stabilească prioritățile activității în viitorul imediat. În ultimii doi ani, în special, după toate evoluțiile produse, conducerea PNL a propus și […]
Proclamația pentru (re)Unirea Republicii Moldova cu România. Sorin Ilieșiu le-a trimis-o președinților Klaus Iohannis și Maia Sandu
Profesorul universitar Dr. Sorin Ilieș, reprezentant al societății civile din România între anii 1990-2011 și senator al României între anii 2012-2016 din partea PNL și PSD, a redactat „Proclamația pentru (re)Unirea Republicii Moldova cu România”. Aceasta este scrisă în atenția mai multor oficiali din România și din Republica Moldova, inclusiv a președinților Klaus Iohannis și […]
Un nou 1 DECEMBRIE. Din nou fără Reunire. Manifestul PNL.md din 2007 privind imperativul solidarizării naționale si privind semnarea unui Parteneriat european privilegiat România-RM
În curând este un nou 1 Decembrie… Din nou fără Reunire. La 6 decembrie a.c., Partidul Național Liberal, primul partid din RM, care și-a dobândit, în justiție, dreptul la un obiectiv statutar unionist, împlinește 16 ani, în a treia sa formulă, de la reconstituire, în anul 2006. În realitate, PNL.md, împreună cu prietenii din Consiliul […]
COMUNICAT de PRESĂ al ”GRUPULUI de INTEGRARE ROMÂNEASCĂ” (GIR), 21 noiembrie 2022
Pe 30 august a.c.,a avut loc, la Chișinău, din inițiativa Consiliului Unirii, fondat în 2012, o Masă rotundă a unor entități politice și asociative de esență proeuropeană și proromânească, moderată de Mircea Popescu, președintele Consiliului Mondial Român (SUA). http://www.consiliul-unirii.ro/2022/08/30/comunicat-de-presa-al-consiliului-unirii-2012/ Discuțiile s-au axat pe prioritățile procesului de integrare românească, ca intrument multilateral imperativ pe calea spre […]
Petrișor PEIU: Foaia de parcurs a Reunificarii Romaniei cu R.Moldova
Pe fondul caderii spectaculoase a Republicii Moldova, o parte importanta a romanilor dintre Prut si Nistru (cel putin un sfert dintre acestia, dand credit sondajelor vehiculate chiar de campionii partidei filo-ruse) cere realizarea Reunificarii Romaniei cu Basarabia, sperand ca prin asta si cei 3 milioane de romani de acolo sa se conecteze, impreuna cu tara-mama, […]
DECLARAȚIA PNL.md: „Acum văd și toți credulii cine este, cu adevărat, Rusia…”
Noi, PNL.md, un partid cu adevărat național, avem în memorie, în stânga Prutului, oroarea totală urmare a crimelor comise de regimul imperial și bolșevic rusesc șovin, în diferite perioade ale istoriei noastre tragice, mai ales după ocupația sovietică din 1940. PNL.md a publicat – culegând, nume cu nume, din „Cărțile Memoriei” basarabenilor – lista tuturor […]