Un asemenea proiect de Acord a fost remis de MAE-PNL liderului PLDM

Pentru a se evita diferite speculari, dar si fiind adepti ai transparentei in procesul politic, dam publicitatii proiectul de acord remis de MAE-PNL presedintelui PLDM, Vlad Filat, dupa discutii intermediate de reprezentanti ai Forului Democrat al Romanilor din Moldova. PLDM nu a prezentat o contraoferta, cum, credem, era firesc. Presedintele formatiunii a spus doar ca nu este de acord cu p.IX si ca fiecare ramine pe pozitia sa. Astfel, negocieri, practic, nu au avut loc. Am spus in titlu “un asemenea proiect”, pentru ca proiectul de document, prezentat aici, a fost doar putin modificat in aspecte care nu tin de p.IX. Parerea mea este ca un asemenea acord este important, in fond, pentru unificarea fortelor democratice si doar vointa intelectuala si absoluta independenta a echipelor de conducere ale formatiunilor, daca acestea exista, ar putea schimba lucrurile pe segmentul de centru-dreapta al esichierului politic al R.Moldova.

Vitalia PAVLICENCO, presedintele PNL

 
Proiect
Acord
privind Lista nationala pentru Parlamentul Republicii Moldova, 2009

I. Toate componentele Listei Nationale participa la alegeri pe lista PLDM, adica nu participa la scrutin cu liste proprii.

II. Componentele Listei Nationale semneaza un Acord, care se da publicitatii si se semneaza in fata presei.

III. Acordul prevede principiile si obiectivele componentelor Listei Nationale, precum si mecanismele realizarii acestora.

IV. Componentele Listei Nationale – partide si organizatii nonguvernamentale – instituie, prin acest Acord, Polul proeuropean.

 

V. Componentele Listei Nationale au acelasi raspuns la cele 10 pozitii formulate partidelor de ziarul “Timpul”:

1. Atitudinea fata de natura etnica a statului R.Moldova si fata de identitatea nationala si lingvistica a populatiei bastinase. – R.Moldova este al doilea stat romanesc, populatia R.Moldova este alcatuita, in proportie de 80 la suta, de romani, limba de stat in R.Moldova este limba romana.

2. Atitudinea fata de Mitropolia Basarabiei si Mitropolia Moldovei.
– Este necesara o perioada de tranzitie spre unificarea Mitropoliilor din Republica Moldova, conform realitatii ca sintem parte a natiunii romane.

3. Atitudinea fata de relatiile R.Moldova cu Rusia si cu CSI. – R.Moldova va proceda ca Georgia, urmind sa depuna cerere de iesire din CSI.

4. Atitudinea fata de relatiile R.Moldova cu Romania. – R.Moldova va semna un Parteneriat strategic bilateral moldo-roman “Pentru Europa”.

5. Atitudinea fata de intrarea R.Moldova in NATO. – Se va abroga actuala Conceptie a securitatii nationale si modifica art.11 din Constitutie, pentru anularea neutralitatii militare a statului.

6. Atitudinea fata de integrarea R.Moldova in UE. – R.Moldova va opta pentru a obtine, de urgenta, statutul de stat-asociat al UE si pentru semnarea unui Acord special de preaderare la UE, cu sprijinul Romaniei.

7. Atitudinea fata de adoptarea urgenta a Legii lustratiei. – Legea lustratiei va fi printre primele documente adoptate de viitorul Parlament. Componentele Listei Nationale includ pe lista persoane ce declara, pe propria raspundere, ca nu au colaborat cu organele de securitate.

8. Atitudinea fata de organizarea procesului comunismului. – In Republica Moldova, PCRM este, de jure, in afara legii. Vom radia, conform legislatiei in vigoare, nerespectata in prezent, partidele de sorginte comunista din Registrul partidelor de la Ministerul Justitiei. Parlamentul va interzice, prin lege, partidele de esenta comunista si nazista.

9. Atitudinea fata de Actul de la 4 aprilie 2005. – Condamnam Actul de la 4 aprilie 2005 si pledam pentru nerepetarea unui asemenea act in Parlamentul R.Moldova. Deputatii viitorului Parlament, veniti pe Lista Nationala, semneaza angajamentul de a nu se alia comunistilor si acolitilor lor.

10. Atitudinea fata de actualul regim comunist, condus de Voronin. – Pledam pentru o Moldova fara Voronin, o Moldova fara comunism.

VI. Pe Lista Nationala si in functiile pentru Executiv vor fi promovate persoane neamestecate in cazuri de coruptie. Ele isi vor declina implicarea pe propria raspundere.

VII. Proiectul Acordului se examineaza si se adopta de catre forurile colective ale componentelor Listei Nationale.

VIII. Lista Nationala se alcatuieste in baza acestui Acord.

IX. La baza Listei Nationale – in ceea ce priveste reprezentarea partidelor – se ia vointa electoratului, exprimata in ultimele sondaje. Astfel, Sondajul IDIS, publicat in decembrie 2008 si necontestat de mediul politic, arata urmatoarele: 1. Cu ce partid ati vota daca duminica viitoare ati participa la alegerile parlamentare? PLDM – 4,4%, MAE plus PNL – 4,1%. 2. Care dintre partidele politice infiintate in ultimii trei ani raspunde, in cea mai mare masura, asteptarilor Dvs.? PLDM – 5,5%, MAE plus PNL – 7,5%. 3. Cita incredere aveti in urmatorii politicieni? Vladimir Filat – 16,4%, Anatol Petrencu si Vitalia Pavlicenco – 16,6 %. 4. Cu care dintre partidele mentionate nu ati vota in nici un caz? PLDM – 3,2%, MAE plus PNL – 2,0%.

X. Datele sondajelor privind alte componente ale Listei Nationale se includ in Acord in functie de decizia formatiunii de a adera la Lista Nationala.

XI. Reprezentantii sectorului asociativ vor figura drept candidati pentru Parlament pe Lista Nationala in baza ponderii pe care o au in societate.

Chisinau,

februarie

Semnatari

Comentarii

Lasă un răspuns