Principiile liberalismului

Reprezentanţii naţiunii: mandat, imunitate, responsabilitate

50. Nulitatea mandatului imperativ trebuie înţeleasă în sensul tare al acestei expresii.

În acest sens reprezentantul ales nu este mesagerul egoist al intereselor de grup ale celor care l-au votat, ci purtătorul intereselor naţiunii. Pentru un paralmentar, apartenenţa sa la un partid nu exclude, ci presupune servirea binelui public. Altfel nu ar fi parlamentar, ci un simplu particular. În acelaşi sens, ministrul este un servitor, iar ministeriatul său – o formă de supunere faţă de interesele generale ale naţiunii.

51. Imunitatea reprezentanţilor naţiunii nu poate privi decât opiniile politice exprimate în limitele precise ale instituţiei parlamentare (adică în incinta Camerei sau a Senatului). Este exclus ca imunitatea parlamentară să poată fi invocată pentru a proteja fraudele ori promovarea intereselor personale.

52. Încă din Antichitate, spiritele democratice afirmau că dacă persoanele capabile să alcătuiască un adevărat proiect politic sunt rare, în schimb orice cetăţean este pe deplin capabil să judece proiectele politice şi mai cu seamă practica guvernării întemeiată pe aceste proiecte. Sancţiunea electoratului transformă astfel jocul politic, dintr-o probă de inteligenţă şi imaginaţie a câtorva oameni de iniţiativă, într-o veritabilă instituţie a indivizilor reprezentativi – o şcoală a responsabilităţii.

Existenţa unui corp stabil de funcţionari publici – independenţi, neutri şi oneşti – asigură desfăşurarea stabilă şi responsabilă a administrării afacerilor de stat. Selecţia şi promovarea acestui corp de funcţionari trebuie să urmeze exclusiv regulile competenţei şi ale devotamentului faţă de res publica.