Principiile liberalismului

Căutarea fericirii

20. Căutarea fericirii este o consecinţă a libertăţii. Fără libertate nu există nici posibilitatea de a concepe fericirea.

Fiecare individ este liber să-şi realizeze aspiraţiile către fericire, cu condiţia ca realizarea acestor aspiraţii să nu lezeze calea către fericire aleasă de ceilalţi semeni ai săi. Aşa cum spuneau liberalii din secolul trecut, servindu-se de o formulare foarte plastică, libertatea pumnului meu sfârşeşte acolo unde începe libertatea celorlalţi de a-şi apăra propriul nas.

Autoritatea politică nu poate avea între atribuţiile sale legitime nici definirea obiectivelor fericirii personale, nici legiferarea ori impunerea căilor de a o dobândi. Liberalii cred cu tărie că nimeni nu are dreptul de a impune celuilalt concepţia sa despre fericire. De aceea autoritatea politică are obligaţia de a împiedica situaţiile în care fericirea unui individ devine sursa nefericirii altora sau în care satisfacţia colectivă a unui grup poate fi transformată în temeiul nefericirii unui individ.

21. Mijloacele şi scopurile umane sunt funciarmente diverse.

Cooperarea socială este favorizată de existenţa unei cât mai ample diversităţi a obiectivelor urmărite de indivizi. Dar acolo unde există diversitate, există şi dezacord. Dacă diversitatea scopurilor este însoţită de o divergenţă asupra mijloacelor, atunci, pe termen mediu, orice formă de cooperare socială tinde să dispară. Prin urmare, pentru atingerea unei cooperări sociale în condiţii de conservare a diversităţii, dezacordul asupra obiectivelor impune un cât mai amplu acord asupra mijloacelor folosite pentru realizarea acestora. Acordul asupra mijloacelor nu implică diminuarea diversităţii acţiunii umane.

Liberalii sunt, în această privinţă, foarte optimişti. Căci experienţa societăţilor umane arată că, în regulă generală, oamenii cad mult mai uşor de acord asupra mijloacelor pe care le folosesc sau pe care intenţionează să le folosească decât asupra obiectivelor în vederea cărora ei îşi organizează acţiunea. Dacă ordonarea şi alinierea scopurilor reprezintă una din sursele intelectuale ale opresiunii, dimpotrivă, ordonarea şi raţionalizarea mijloacelor reprezintă sursa cooperării sociale bazate pe legalitate şi pe existenţa instituţiilor.

Liberalii sunt, în acelaşi timp, şi realişti. Ei resping orice contaminare între aşteptările religioase şi speranţele, pur seculare, pe care oamenii le pun în proiectele legate de instaurarea pe pământ a unei societăţi perfecte. Deoarece preţuiesc raţiunea şi cred în valoarea spiritului critic, liberalii militează pentru realismul aşteptărilor şi caută să descurajeze politicile bazate demagogic pe inflamarea unor aşteptări imposibil de satisfăcut.

22. Nimic nu poate justifica fixarea unui acelaşi obiectiv pentru toţi membrii societăţii, indiferent dacă această tentativă vine din partea unui particular sau a unei autorităţi publice, ori dacă intenţiile acestora sunt bune şi altruiste.

În condiţii de libertate, constrângerea exercitată de autorităţi trebuie să aibă ca referinţă numai acele mijloace care sunt în mod rezonabil disponibile şi asupra cărora există un consens prealabil al membrilor societăţii. Constrângerea exercitată de autorităţi nu trebuie să aibă niciodată în vedere obiective urmărite de indivizi în acţiunea lor.

Respingând cu dezgust orice formă de tiranie, liberalii nu au nici un dubiu că şi tirania majorităţii este la fel de inacceptabilă ca orice alta. Prin impunerea unui singur obiectiv social ori a unui singur mijloc politic, tirania majorităţii uniformizează opiniile şi, prin mutilarea creativităţii, îngustează viitorul: inevitabil, ea face imposibilă descoperirea acelor obiective sau mijloace care s-ar putea dovedi mult mai legitime decât cele reţinute de majoritate. Deşi instaurată în numele binelui, tirania majorităţii reprezintă o contrazicere flagrantă a binelui public, care este inseparabil de promovarea libertăţii. Cel mai solid adversar al tiraniei majorităţii este constituit din tradiţiile democratice.