Principiile liberalismului

Distincţia public-privat

13. O condiţie de existenţă a societăţii liberale este postularea unei distincţii ferme între spaţiul public şi cel privat. Intimitatea pe care o presupune spaţiul privat este indiscutabilă şi ea trebuie atent protejată, în cazul oricărui individ, indiferent de poziţia sa socială. O societate care permite spaţiului public să legifereze în mod nelimitat asupra spaţiului privat nu este o societate liberală.

Partea publică a vieţii individuale este rezultatul unei negocieri pe care membrii societăţii o derulează în fiecare epocă istorică, delimitând astfel graniţa care o separă de domeniul strict privat. Faptul că de-a lungul timpului graniţa dintre public şi privat s-a modificat nu autorizează în nici un fel puterea politică să postuleze principiul că încălcarea spaţiului privat, aşa cum este acesta delimitat într-o epocă dată, ar fi cumva permisă. Afirmarea libertăţii, garantarea proprietăţii şi inviolabilitatea spaţiului privat sunt cele trei principii pe care se sprijină o societate liberală. Pe de altă parte, iniţiativa transformării unor aspecte ale vieţii private în manifestări publice trebuie să aparţină exclusiv fiecărui individ în parte.

O formă particulară a distincţiei dintre privat şi public este separarea opiniei de autoritate: fiecare cetăţean este liber să aibă păreri proprii, iar autoritatea nu poate institui în nici un fel vreun monopol al opiniei. Maturitatea unei societăţi este în mod direct dependentă de afirmarea şi menţinerea separaţiei dintre spaţiul public şi cel privat: în special, autoritatea trebuie să se obţină în mod conştient de a îmbrăţişa şi promova orice dogmă.