„Două state, un popor”
Deputatul PNL Anatol Ţăranu provine din mediile academice. A fost primul director al Institutului de Istorie al AŞ a Moldovei independente. La finele anilor ’80 – începutul anilor ’90 a luptat activ pentru suveranitatea statului. A fost Ambasador al R.Moldova în Rusia şi conducător al delegaţiei moldoveneşti în procesul de negocieri privind retragerea trupelor ruse.
Anatol Ţăranu îşi continuă cercetările în domeniul istoriei în cadrul Institutului de profil al AŞ a R.Moldova, conducînd, concomitent, o instituţie universitară de cercetare ştiinţifică. A fost şeful Comisiei pentru elaborarea Programului politic al PNL. La congresul de reconstituire a partidului a fost ales vicepreşedinte al formaţiunii.
XXX
Anatol ŢĂRANU: „Conceptul celor „două state româneşti” îi irită în special pe adepţii moldovenismului vulgar care, de fapt, susţin dependenţa neocolonială a Moldovei. Doar afirmarea românismului ar semnifica că R.Moldova părăseşte definitiv arealul geopolitic eurasiatic şi, alături de România, se transformă într-un stat european care împărtăşeşte pe deplin valorile occidentale. Astfel, românismul şi moldovenismul constituie esenţa alegerii geostrategice pentru RM”.
ХХХ
„MOLDOVENISMUL ÎNSEAMNĂ UN RĂZBOI PERMANENT AL PUTERII ÎN SFERA RELAŢIILOR NAŢIONALE ŞI, TOTODATĂ, O LUPTĂ PERMANENTĂ ÎMPOTRIVA INTELECTUALITĂŢII. DE ACEASTĂ STARE A LUCRURILOR NU SÎNT INTERESAŢI ŞI CETĂŢENII STATULUI, INDIFERENT DE NAŢIONALITATEA LOR”
ХХХ
– Autorităţile comuniste au purces la reformarea ştiinţei academice în momentul implementării cursului aşa-numitei „istorii integrate”. Majoritatea pedagogilor se declară profund nemulţumiţi de implementarea forţată a acestui curs. Cum comentaţi situaţia?
– În ideea reformei Academiei de Ştiinţe a existat un grăunte raţional, dar, cum adeseori se întîmplă, odată cu apele murdare, a fost aruncat şi copilul. Necesară în general, reforma s-a efectuat doar la suprafaţă. Nebeneficiind de o cît de mică susţinere din partea intelectualităţii, comuniştii au urmat un model-şablon – au construit verticala puterii, şi-au înaintat în posturi de comandă oamenii. În linii mari, nu au fost identificate noi surse de impulsionare a ştiinţei, în schimb, au fost create mecanismele de asigurare a loialităţii politice a cercetătorilor.
În forma în care a existat şi mai există, ştiinţa noastră academică nu reprezintă decît un vestigiu al epocii sovietice.
Cercetătorii şi-au concentrat eforturile într-o singură instituţie, ciclopică. În Occident, însă, ştiinţa se face altfel – în centrele universitare, fiecare avînd o specializare. Aceasta oferă, în primul rînd, posibilitatea intensificării nivelului de predare. În al doilea rînd – se selectează savanţi cu perspectivă din rîndurile studenţilor ce participă la proiectele de cercetare.
În ceea ce priveşte problemele cercetătorilor-istorici, acestea sînt absolut speciale. Istoria, istoriografia sînt ştiinţele ce stă la baza organizării statului. Nu putem vorbi de statalitate, dacă nu avem o concepţie naţională în domeniul istoriei. Prin urmare, pe de o parte, subiectivismul şi politizarea adeseori domiciliază în istoriografie. Pe de altă parte, ştiinţa nu poate exista în afara principiului critic al obiectivităţii.
La ora actuală, în istoriografia noastră se suprapun două concepţii – românismul şi moldovenismul. Aceasta influenţează nemijlocit procesul edificării statului. Scandalul declanşat în jurul predării istoriei integrate este o manifestare elocventă a luptei dintre cele două concepţii.
Majoritatea cercetătorilor şi a profesorilor de istorie nu acceptă concepţia moldovenismului. Cu ei se solidarizează majoritatea reprezentanţilor altor discipline umanistice, dar şi a celor exacte. Totodată, partidul de guvernămînt concepe moldovenismul ca pe o ideologie statală. De aici şi coliziunile. Iar reforma AŞ a R.Moldova – nu este decît o tentativă de a schimba prin forţă combinaţiile existente.
– Autorităţile încearcă să ne convingă de faptul că respectiva concepţie a moldovenismului corespunde întru totul exigenţelor de edificare a statului moldovenesc…
– Este o iluzie. În realitate, concepţia istoriografică a moldovenismului a servit întotdeauna practicii politice a dependenţei coloniale a Moldovei. Smulsă cu forţa din integritatea civilizaţiei româneşti, Basarabia – regiune etnoculturală romană – a fost atribuită unui areal străin, celui slavon. Întîi – în componenţa Imperiului rus, apoi – a URSS. A existat mereu necesitatea de a fundamenta cumva această acaparare teritorială: contrar logicii, a-l declara pe moldoveanul de la Iaşi şi pe moldoveanul de la Ungheni drept reprezentanţi ai unor popoare diferite.
Mai complicat era să faci acest lucru în epoca sovietică – doar România vecină era socialistă. Cu susţinerea unor semidocţi-mărginiţi, şarlatani cu titluri ştiinţifice, diferenţa semantică dintre români şi moldoveni a fost ridicată la rangul de entitate. Moldovenismul sovietic a devenit mult mai agresiv şi pervers. El s-a transformat în marea românofobie a politicii sovietice naţionale în RSSM, care are şi astăzi numeroşi adepţi în actuala Republica Moldova, îndeosebi în Transnistria.
– Adepţii moldovenismului afirmă că românismul pune la îndoială independenţa RM.
– În nici un caz. Românismul – este o reconstituire firească a unităţii etnoculturale a românilor-moldoveni, despărţiţi în 1812 şi 1940 prin politica expansionistă a ţarismului şi a imperialismului sovietic. Românismul este sistarea procesului de arhaizare culturală artificială a moldovenilor care locuiesc la est de Prut. Românismul este depăşirea degradării culturale, survenite pe fundalul deznaţionalizării prin rusificarea cu forţa. Adoptarea concepţiei românismului este o cucerire a mişcării de renaştere naţională, care a demarat la finele anilor ’80, şi trecerea revoluţiei de eliberare naţională în faza dezvoltării evolutive.
Şi, dimpotrivă, încercările provocatoare ale comuniştilor de a submina românismul în RM riscă să reaprindă focul revoluţiei de eliberare naţională cu toate consecinţele unui asemenea fenomen social. Moldovenismul vulgar, promovat de comunişti, înseamnă un război fără sfîrşit în domeniul relaţiilor naţionale şi o luptă permanentă contra intelectualităţii naţionale. Nu toţi cetăţenii sînt interesaţi deopotrivă de o asemenea evoluţie, dimpotrivă – fie ei români-moldoveni, fie reprezentanţi ai altor naţionalităţi. În genere, în RM există o singură problemă în domeniul relaţiilor interetnice – amestecul inadmisibil al nemoldovenilor în procesul de autoidentificare etnoculturală a moldovenilor. Acest lucru se face prin menţinerea unei atmosfere de românofobie atît la nivelul relaţiilor interpersonale, cît şi la nivelul politicii de stat.
În ceea ce priveşte ideea unionismului politic a celor două state româneşti… Concepţia „două state – un singur popor” – poziţia oficială a Bucureştiului – menţine unitatea spaţiului etnocultural românesc şi, concomitent, pune un accent deosebit pe suveranitatea celor două state româneşti, altfel spus, transferă existenţa statului RM în zona responsabilităţii cetăţenilor ei.
– Ce atitudine aveţi faţă de ideea lansată de comunişti privind caracterul polietnic al societăţii moldoveneşti?
– La fel ca şi faţă de cârja destinată moldovenismului primitiv, olog de ambele picioare. Voi spune, în primul rînd, că orice societate – mai ales în epoca globalizării – este, într-o măsură sau alta, polietnică. Societatea moldovenească nu este o excepţie. Însă pretinşii teoreticieni ai moldovenismului vulgar sînt nu atît naivi, cît perfizi. Concepţia privind societatea polietnică, intrată deja în uz, deşi are o denumire atractivă, serveşte, de fapt, scopurilor de izolare de spaţiul etnocultural românesc şi, implicit, de cel al civilizaţiei europene. Această concepţie urmăreşte scopul încorporării definitive şi ireversibile a Republicii Moldova în proiectul geopolitic eurasiatic, dominat de Rusia.
Societatea polietnică nu este o invenţie a moldovenilor. Este un strigăt de disperare al acelor reprezentanţi ai fostei elite imperiale, care şi-au pierdut orientarea şi acum încearcă să-şi salveze rămăşiţele privilegiilor de altă dată. Autorii acestei concepţii îi dispreţuiesc profund pe moldoveni, tratîndu-i ca pe brute, ce au încetat a li se mai supune. Astăzi aceşti activişti prolifici dau tonul în afacerile unor guvernanţi agramaţi, implicîndu-i în diverse aventuri politice. Dar, cum s-ar spune, tot începutul are un sfîrşit…
– De la un timp încoace comuniştii îşi declară ataşamentul faţă de procesul de integrare europeană şi uneori chiar s-ar şi război cu Kremlinul. La ce le-ar folosi includerea Moldovei într-un proiect geopolitic rusesc?
– Consider că retorica liderilor PCRM privind integrarea europeană nu e decît o tentativă de a-şi asigura securitatea conturilor financiare în băncile occidentale. Totodată, cînd vine vorba de interesele etnice, Occidentul devine, în interpretarea comuniştilor, capul tuturor relelor.
Comuniştii suportă dureros îndepărtarea de Rusia. Întreg modul lor de viaţă în trecut, psihologia asumată îi leagă strâns de fosta metropolă. Însă interesul deosebit al figurilor principale ale partidului rezidă în legalizarea capitalurilor personale, acumulate în mare parte din furturi şi delapidări. Iată ce-i face, în rivalitatea geopolitică a celor două civilizaţii, ei să fie declarativ de partea Occidentului, care simpatizează, în adâncul sufletului, Rusia. La fel şi în ideologie – ei doar jură formal credinţă idealurilor lui Marx şi Enghels, închinîndu-se cu adevărat doar viţelului de aur. Cu toată ideologizarea exterioară, comuniştii nu au nici un fel de convingeri. Ei şi-ar putea schimba, în orice moment, poziţia – pe diametral opusă. De aceea, nimeni nu mai are încredere în ei – nici Occidentul, nici Rusia.
– Există o concepţie, potrivit căreia renaşterea Moldovei şi a Rusiei va demara cu forţele fizice şi spirituale ale ruşilor, care locuiesc în Moldova…
– Cetăţenii vorbitori de limbă rusă din fostele republici sovietice traversează o perioadă dificilă de adaptare la noile realităţi istorice. Sentimente similare au trăit şi francezii-algerieni în perioada de decolonizare. În asemenea perioade începi să înţelegi că psihologia etnică este o materie foarte fină. O atare situaţie le oferă mînă liberă cinicilor, care speculează pe seama dificultăţilor şi frustrărilor oamenilor social debusolaţi.
Trezesc nedumerire afirmaţiile gen „noi, ruşii din Moldova, am trecut printr-un stres imens şi de acum încolo de la noi va porni ceea ce se numeşte pămînt rusesc…” Este clar că îndărătul unor asemenea afirmaţii se ascunde interesul josnic şi avid al unei grupări de „magi”, care aspiră la dreptul de a-i manipula pe politicieni. Într-o manieră obraznică se declară – că, cică, suntem minţi luminate, vom conduce lumea de la Atlantic pînă la Pacific, vom trage de sforile politicilor-marionete… Trebuie să recunoaştem că, într-o anumită măsură, unui mic grup de persoane din anturajul lui V.Voronin, deocamdată, le reuşeşte acest lucru.
– Care ar fi particularităţile distinctive de interpretare a problemelor istoriografice în Programul PNL?
– Programul oferă nişte răspunsuri concrete la aceste întrebări, identificînd clar RM ca ţară central-europeană, anticipînd prin aceasta actuala integrare a Moldovei în comunitatea ţărilor balcanice, care aspiră spre integrarea europeană. Totodată, RM este recunoscută drept parte componentă a spaţiului etnocultural românesc. Iar în domeniul edificării statului PNL se conduce de principiul „Două state – un singur popor”. Partidul vede în România forţa motrice a integrării europene pentru Moldova, iar apartenenţa sa la spaţiul etnocultural comun constituie argumentul principal în favoarea proiectului românesc european Uniunea interstatală România-Republica Moldova.
Prin urmare, concepţia istoriografică a românismului se transformă dintr-un adevăr pur istoric în şansa unică pentru Moldova de a se desprinde din sărăcie şi de haosul interminabilei perioade de tranziţie, de a deveni încă pe timpul vieţii actualei generaţii o ţară cu adevărat respectabilă, europeană. Dar pentru aceasta trebuie, ca minimum, să ne cunoaştem trecutul şi să fim capabili să tragem concluziile necesare. Să nu uităm că poporul care îşi ignoră trecutul, nu are viitor.