Aducem mulțumiri istoricului care a răspuns solicitării noastre şi ne-a oferit acest studiu… VP
Evoluţia ideii de libertate şi unitate în spaţiul românesc nu poate fi gândită decât în conjuncţie cu idealurile naţionale ale secolului de liberalism românesc (1829-1926). Liberalismul românesc a pornit la drum prin deschiderea economică oferită de dispariţia monopolului Porţii asupra comerţului românesc. În 1822 Ionica Tăutu, care reprezintă un grup de boieri de rang scăzut din Moldova, a propus un proiect constituţional cu principii liberale şi republicane, iar în 1834 Ion Câmpineanu conduce opoziţia liberală în faţa influenţei ruse în Adunarea Naţională a Munteniei.Valorile liberale, aduse de Revoluţia de la 1848, au avut ca parte componentă ideea de eliberare naţională, ca, de altfel, întreaga istorie românească de la 1821- la 1918. La confluenţa imperiilor, ceea ce a făcut să difere o epocă de liberalism de alta, din perspectiva evoluţiei ideii de libertate, a fost doar tipul de cerinţă naţională şi puterile internaţionale care erau interesate sau implicate în rezolvarea ei.
În contextul revoluţiei din 1848, din Ţara Românească, liberalii formează un guvern provizoriu, în Bucureşti, dar sunt divizaţi în privinţa opiniilor pe tema reformei agrare, în jurul lui Nicolae Bălcescu formându-se un curent radical. În 1856 curentul liberal formează o majoritate reprezentată prin Partida Naţională, partid ce sprijinea uniunea Principatelor Dunărene. Într-o primă etapă de evoluţie liberală, principala ameninţare pentru unitatea românească era Poarta otomană. Războiul Crimeii (1853-1856) a adus în joc puterile occidentale pe scena politică a periferiei. Turcia pierde, Rusia câştigă iar puterile Vestului sunt interesate de soarta Principatelor române, eliminând protectoratul rusesc ce tindea să devină o a doua putere suzerană, după Regulamentele organice. Idealul de eliberare naţională a forţat, în 1857, reglementările juridice ale puterilor garante, trecând peste Convenţia de la Paris şi alegând un singur domn pentru Muntenia şi Moldova. Liberalismul revoluţiei paşoptiste era continuat în formula politică nouă de Al.I.Cuza şi de revoluţionarii de la 1848, într-o etapă nouă, în care s-a putut obţine Unirea, în ciuda voinţei Porţii şi a reglementărilor Puterilor occidentale.
Guvernările liberale care au urmat abdicării forţate a lui Al.I.Cuza şi-au clădit politica internaţională pe o nouă etapă a ideii naţionale: independenţa de stat a României. Urmând etapei Unirii (1859), independenţa de stat va fi câştigată în urma războiului ruso-turc din 1877-1878. Ultima etapă liberală grefată pe idealul unităţii naţionale ţintea revenirea Transilvanieila România, lucru ce s-a realizat tot sub o guvernare liberală, în 1918.
De numele lui Ion I.C.Brătianu, preşedinte al PNL între 1908-1927 şi prim-ministru al Guvernului în cinci rânduri (1909-1911, 1914-1918, 1918-1919, 1922-1926, 1927), se leagă unele dintre cele mai mari împliniri ale poporului român – alipirea (în 1913) la România a celor doua judeţe Durostor şi Caliacra (care formează Cadrilaterul), făurirea statului unitar român si desăvârşirea unităţii naţionale a României (1918). Perioada 1922-1926 a fost, probabil, epoca celor mai mari succese liberale, guvernul lui Ion I.C.Brătianu rezolvând cu pricepere problemele dificile ale organizării noului stat întregit, ale unificării celor 4 regiuni, atât din punct de vedere administrativ, cât şi legislativ; au fost, de asemenea, anii refacerii economice şi ai aplicării reformelor; s-a adoptat o nouă Constituţie. Se poate socoti că, în 1926, liberalii se află în culmea puterii şi influenţei sale, încheindu-şi o misiune istorică începută în 1848.
Privind în ansamblul secolului de liberalism romanesc, observăm că principiile liberale şi neoliberale au fost subordonate direct sau indirect, implicit sau explicit, fie ideii de eliberare de sub dominaţia Porţii otomane, fie ideii de unitate naţională (1859, 1918), fie celei de protejare a pieţei naţionale în faţa invaziei mărfurilor străine pe piaţa internă.
Bibliografie
• Cliveti, Gheorghe, Liberalismul românesc. Eseu istoriografic, Editura Fundației “AXIS”, Iaşi, 1996;
• Istoricul PNL de la 1848 până astăzi, Bucureşti, 1923;
• Rădulescu – Zoner, Şerban (coord.), Cliveti, Gheorghe, Stan, Apostol, Onişoru, Gheorghe, Şandru, Dumitru, Istoria Partidului Național Liberal, Editura All, Bucureşti, 2000;
• A.N.P. ROMPRES, Partidele politice din România, Bucureşti, 1991 şi 1992;
• Ştefănescu, Domnița, Cinci ani din istoria României, Editura Maşina de Scris, Bucureşti, 1995
• Stan, Apostol, Iosa, Mircea, Liberalismul politic în România. De la origini până la 1918, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1996;
• Naumescu, Valentin, Despre liberalism în România.Realități,dileme, perspective, EFES,Cluj-Napoca, 2001;
• Şomlea, Vasile-Florin, Mişcarea liberală din România post’1989, Editura Ecumenica Press, Cluj-Napoca, 2006.
Comentarii