Echipa PNL – candidații și conducrile din raioane – s-a întrunit sâmbătă la Chișinău și a discutat despre campania electorală, s-a înarmat cu Platforma electorală și a plecat în unitățile administrative respective pentru a discuta cu alegătorii.
Pentru că ședința de campanie a fost de Ziua Armatei Române, au vorbit reprezentanți ai AVR-92 ”Tiras-Tighina”, iar folkistul Gicu Afoni, din ansamblul ”Ștefan-Vodă”, a interpretat cântece patriotice românești. Au luat cuvântul mai mulți membri de frunte ai PNL, precum și noi sprijinitori și simpatizanți, printre care dl Ilia Șișco, de etnie găgăuză, un adept fervent al unității naționale românești, care a cuvântat, în anii precedenți, și la Teatrul de Vară, în cadrul mitingurilor organizate după Marșurile unioniștilor, fapt pentru care a fost și este persecutat.
Cei prezenți au făcut poze de grup și au discutat aspecte organizatorice despre campania electorală.
În legătură cu campania electorală din România, peneliștii îi vor sprijini pe cei mai credibili prezidențiabili cu mesaj unionist, care nu se vor arăta preocupări pentru costurile reunificării, ci pentru o activitate cât mai bună de lobby în Europa în scopul urmării exemplului german de către poporul român de pe cele două maluri de Prut.
SP al PNL