DECLARAȚIA CONSILIULUI UNIRII
Parlamentul Republicii Moldova, exprimînd voința Mișcării Democratice de Eliberare Națională a românilor de la est de Prut, a proclamat, pe 27 august 1991, Independența, dorind, în acest fel, să scuture jugul colonial ruso-sovietic și să deschidă calea spre reîntregirea neamului românesc. Anii ce s-au scurs după proclamarea Independenței, au demonstrat, însă, că noul stat nu numai că nu-și realizează obiectivele fixate în Actul din 27 August 1991, ci se îndepărtează de acestea.
Federația Rusă nu ne recunoaște, de fapt, Suveranitatea și Independența. Ea a creat, pe teritoriul Republicii Moldova, o enclavă separatistă, pe care o apără cu forțele sale armate de ocupație. Rusia consideră că acest pămînt face parte din ”lumea rusă”, adică din sfera sa de dominație. Rusia sprijină, prin toate mijloacele, forțele șovine din interiorul Republicii Moldova și încurajează trădătorii inflitrați în Mișcarea de Eliberare Națională la sfîrșitul anilor ’80 – începutul anilor 90 ai secolului al XX-lea. Denaturîndu-ne istoria națională, forțele neoimperiale continuă politica regimului totalitar comunist de a ne impune o identitate falsă.
Comentarii