Alexandra Can a fost premiata de Asociația Pro Basarabia, la Carpineni

Alexandra CAN a fost premiata de Asociația Pro Basarabia,la Carpineni, unde a fost alături de copiii liceului ”Stefan Holban”. Alexandra CAN este o sustinatoare a educației, a cunoașterii istoriei comune cu Țara-mama, România. Si in acest an, ca si anul trecut, Alexandra Can a donat pentru școlile din Republica Moldova carti si bani pentru premierea elevilor premianți!

Felicitări Alexandra CAN! Este un om care FACE, nu doar promite! Este un om care se implică pentru binele si viitorul societății din Republica Moldova!

Avem nevoie de oameni care fac politici publice pentru oameni, nu pentru interese de grup! Alexandra CAN are toate calitîâile pentru a fi cel mai bun Primar al Chișinăului! 

Maria Grapini-Europarlamentar


Punți româno-române
Relația specială a Mariei Grapini cu Republica Moldova,

în Anul Centenar!

Umanista Maria Grapini a mai așezat o floare peste puntea existentă între cele două state surori, România și Republica Moldova, în acest sfârșit de săptămână, pentru unii relaxant și rupt de obligații profesionale, în cadrul unei acțiuni culturale emoționante pentru locuitorii din Cărpineni, dar și din întreaga Moldovă avidă de românism.

Duminică, 29 aprilie, europarlamentarul PPU-sl a reconfirmat relația specială în care se află cu românii frați din la Cărpineni, unde a fost, din nou, invitat de onoare al concursului Moștenire, eveniment ce ține tradiția și dragostea de neam aprinse și mai puternice ca niciodată, de 25 de ani!

Concursul poartă numele lui Ștefan Holban, care a fost membru în Sfatul Țării și votant al Marii Uniri din 1918. Este inițiat de fiul acestuia, Eugen Holban, fiind evident un proiect de suflet și simțire românească. Organizatorul concursului este Asociația Alianța pentru sprijinirea Basarabiei, cu sediul la Paris, condusă de Gheorghe Furdui, strănepotul lui Stefan Holban. El este destinat elevilor pe care îi îndeamnă să cunoască adevărul istoric, să-și dezvolte dragostea de patrie și de neam, să studieze serios și complex limba și literatura română. Prestația tinerilor participanți este apreciată, an de an, pentru că au talent, dăruire, iubire autentică de neam românesc.

Maria Grapini este, fără doar și poate, prietenul românilor din Republica Moldova, reperul care-i ajută să știe că nu sunt singuri, vreodată. Astfel s-au exprimat organizatorii evenimentului din Cărpineni, la fel gândesc mulți semeni români de dincolo de Prut.

Europarlamentarul umanist a fost primit cald și emoționant, a fost, după cum a declarat “copleșită de ospitalitate”, a primit diplome de recunoaștere a implicării morale și financiare în numeroase evenimente de cultură, a fost…ca acasă, printre rude și prieteni speciali! Primarul din Cărpineni a fost prezent la eveniment, alături de profesori, istorici, oameni din lumea culturală a Moldovei. Maria Grapini a avut onoarea să acorde premii la secțiunea istorie și literatură, să le vorbească elevilor talentați, participanți la concursul Moștenire, despre tot ceea ce avem mai sfânt: limbă, suflet, tradiție, cultură, românism!

La rându-le, cărpinenii au impresionat-o pe Maria Grapini prin momentul de reculegere pe care au ales să-l țină, în memoria marelui istoric, patriot si român, academicianul Dinu C. Giurescu și prin cuvintele de apreciere spuse de istoricii prezenți la adresa academicianului. Umanista și-a reiterat credința, în cuvântul oficial, potrivit căreia marele nostru istoric trebuie TREBUIE să fie în manualele de istorie.

“A fost, după cum m-am și așteptat, o nouă ediție minunată a concursului, cu organizare foarte bună, Liceul ”Ștefan Holban” a fost plin de elevi și părinți, sala a vibrat la tot ceea ce ni s-a transmis atât de frumos și de sincer! Felicitări organizatorilor, felicitări cărpinenilor! Am folosit ocazia să promovez Banatul si România, să le vorbesc celor prezenți despre Centenar și despre importanța acestui moment unic pe care cu toții îl vom trăi, împreună!”, a declarat europarlamentarul PPU.

Maria Grapini n-a părăsit Republica Moldova, fără o vizită la Chișinău, unde a vizitat o fabrică de textile și s-a întâlnit cu doi dintre candidații la Primăria Chișinău, cei mai mari susținători ai Unirii Moldovei cu țara mamă. Opinia

Mariei Grapini în ceea ce o privește pe Alexandra Can este fermă: o candidată de nota 10 la Primăria Chișinăului, pe care o susține cu convingere și credință. Concluzia umanistei?: “A fost extraordinar!”.

Încărcătura emoțională a vizitelor în Republica Moldova este, după cum declară Maria Grapini, imensă.
„Sunt români adevărați, cu sentimente puternice, se dăruiesc pentru tradiții, pentru valori trainice și pentru neamul acesta greu încercat! Sunt aproape de sufletul meu și așa vor rămâne! Plec spre casă fericită, Doamne ajută!„, a conchis europarlamentarul PPU.

Comentarii

Lasă un răspuns