BPC al PNL s-a întrunit în ședință pe 9 aprilie și a discutat despre implicarea partidului în alegeri locale, precum și oportunitatea participării, în continuare, la acțiunile de protest anticorupție organizate de platforme civice și partide extraparlamentare.
Membrii Biroului au menționat starea de dezamăgire a populației în legătură cu partidele ajunse la guvernare, dar au constatat posibila repetare a situațiilor din alegerile parlamentare, legat de diferite probleme create concurenților electorali din afara Parlamentului. E vorba de probleme cu actele din setul necesar pentru candidați, revizuite în ultima clipă de CEC, până la pomeni electorale nepedepsite, cumpărare de voturi, de intimidări, până la promovare de mesaje discriminatorii, gen ”doar aleșii locali din partea formațiunilor de la Putere vor beneficia de fonduri pentru proiecte comunitare”.
A fost discutată și situația din capitală, unde actualul primar, deși i-a dezamăgit pe chișinăueni, va marșa din nou pe dilema ”noi sau comuniștii/socialiștii”, încercând, astfel, să-și acopere toate matrapazlâcurile, începând cu 2007, inclusiv, în special, ”cooperarea fructuoasă” cu reprezentanții PCRM în Consiliul municipal. Iar toți contracandidații nesocialiști și comuniști vor fi denigrați că îi favorizează pe cei de Stânga, în condițiile când adepții actualului primar nu colaborează, iresponsabil, cu forțele de dreapta, românești. Același lucru s-a întâmplat în alegerile parlamentare și raportul de forțe în Legislativa devenit nefast pentru orientarea vestică și ideea reunificării celor două state românești.
Membrii BPC au discutat despre eventuala candidatură a PNL pentru funcția de Primar, în persoana unuia dintre membrii BPC, Mihai Severovan, inginer-constructor, membru al PNL din 2007, fost primar al Chișinăului, fost ministru și preşedinte al Asociaţiei Patronale a Serviciilor Publice din RM.
S-au menționat avantajele și dezavantajele eventualelor blocuri pentru locale, au decis convocarea Delegației Politice Naționale pe 17 aprilie și continuarea negocierilor cu alte formațiuni politice până atunci.
Serviciul de Presă al PNL