Pe 17 iunie a avut loc ședința lărgită a Biroului Permanent Central al PNL, la care s-au discutat rezultatele alegerilor locale generale. La ședință au participat reprezentanți ai mai multor echipe teritoriale din localitățile afiliate Chișinăului.
Cei prezenți au vorbit despre desfășurarea campaniei electorale, despre caracterul ei fraudulos și consecințele, pentru societate, al unui vot de protest, dat masiv reprezentanților unor forțe populiste prorusești, fără identitate politică, vot cauzat de dezamăgirea profundă a populației în guvernanți. În numele PNL, a fost adoptat textul unei declarații privind alegerile locale generale, fraudate masiv prin diferite instrumente folosite de partidele parlamentare corupte, și poziția PNL pentru turul doi, în toate localitățile din Republica Moldova.
Având în vedere implicarea slabă sau neimplicarea unor membri ai BPC în campania electorală, BPC a suspendat calitatea de membru al BPC pentru cîteva persoane, urmând să fie înaintate deciziile de excludere din BPC la viitoarea ședință a Delegației Politice Naționale. De asemenea, au fost stabilite sarcini concrete pentru perioada ulterioară, asumate de membrii BPC Mihai Severovan, Iulia Deleu și Sergiu Tataru.
BPC a decis convocarea ședinței DPN, la care se vor adopta deciziile statutare în vederea convocării, în luna octombrie, a Congresului al IV-lea al PNL
BPC rămâne deschis pentru discuții cu Platforma DA, la ale cărei acțiuni de protest a participat mereu, cu mesaj sau identitate unioniste, – entitate ce a anunțat demararea dialogului cu formațiunile politice.
BPC a decis participarea PNL la acțiunea unionistă de la 5 iulie.
Serviciul de presă al PNL