Comunicat al serviciului de presa al PNL privind traningul „Dezvoltarea civica a tinerilor”

Pe 12 aprilie curent, reprezentanti ai Organizatiei Tinerilor National-Liberali (OTNL) au participat la traningul  "Dezvoltarea civica a tinerilor", organizat la Vadul lui Voda de Institutul National Democrat, cu participarea partidelor politice din R.Moldova şi a tinerilor din Transnistria. Vadim Cheptanaru, vicepreşedinte al OTNL, a prezentat punctul de vedere al PNL asupra conflictului transnistrean şi cailor sale de rezolvare, în cadrul mesei rotunde "Tîrgul partidelor", împreuna cu cu alte noua formatiuni politice.

Comunicat al Serviciului de presa al PNL  Pe 12 aprilie curent, reprezentanti ai Organizatiei Tinerilor National-Liberali (OTNL) au participat la traningul „Dezvoltarea civica a tinerilor”, organizat la Vadul lui Voda de Institutul National Democrat, cu participarea partidelor politice din R.Moldova şi a tinerilor din Transnistria. Vadim Cheptanaru, vicepreşedinte al OTNL, a prezentat punctul de vedere al PNL asupra conflictului transnistrean şi cailor sale de rezolvare, în cadrul mesei rotunde „Tîrgul partidelor”, împreuna cu cu alte noua formatiuni politice. 
În opinia lui Vadim Cheptanaru, student la Facultatea de Relatii Internationale şi Ştiinte Politice şi Administrative, conflictul transnistrean este unul geopolitic, declanşat de Rusia, iar solutionarea lui rezida în aderarea R.Moldova la UE şi NATO, ieşirea din CSI şi integrarea în spatiul românesc, fapt ce ar transforma statul R.Moldova atractiv şi pentru zona transnistreana, aflata sub ocupatie ruseasca. Uniunea Interstatala România-Republica Moldova, proiect lansat de PNL, ar putea fi un mecanism eficient pentru atingerea acestui obiectiv şi un parteneriat strategic bilateral pentru asistarea Republicii Moldova spre civilizatia occidentala. Optiuni europene s-au facut auzite şi în interventiile altor parteneri politici. Reprezentanti ai unor formatiuni de stînga au optat pentru neutralitatea R.Moldova şi mentinerea acesteia în sfera de interese ale CSI.
Potrivit lui Vadim Cheptanaru, tinerii prezenti din Transnistria, în mare parte elevi şi studenti, au fost, din pacate, mai putin receptivi la conceptul şi optiunea pentru un viitor occidental al R.Moldova, demonstrînd înca o mentalitate orientata spre spatiul eurasiatic. Este de menţionat ca Vadim Cheptanaru şi Tatiana Grîu, vicepreşedinţi ai OTNL, au fost selectaţi din partea tineretului naţional-liberal pentru proiectul „Parlamentul Tinerilor”.
SP PNL   

Comentarii

Lasă un răspuns