Comunicat de Presa

PNL este in campanie electorala pentru Romania si se pregateste de alegeri (si fragment video)
 
Pe data de 15 noiembrie a avut loc sedinta ordinara a Delegatiei Politice Nationale a PNL, in care s-a examinat Raportul presedintelui partidului despre activitatea Biroului Permanent Central, s-au adoptat o decizie privind sarcinile imediate ale PNL si o Declaratie privind ofensiva antidemocratica a coalitiei de guvernamint, precum si hotariri de ordin organizatoric.

La sedinta DPN au fost prezenti, ca invitati Nicolae Dabija, candidatul PNL-Romania pentru Legislativul de la Bucuresti, dnii Andrei Covrig si Nicolae Rosca, vicepresedinti ai Miscarii Actiunea Europeana. Invitatii au mentionat importanta coagularii fortelor proeuropene si a implicarii celor doua formatiuni in campania electorala pentru Parlamentul Romaniei.

In raportul prezentat presedintele Vitalia Pavlicenco a vorbit despre actiunile PNL, munca organizatorica de dupa sedinta precedenta a DPN, despre sarcinile organizatiilor teritoriale: "Ati urmarit evolutiile politice, ofertele facute de unele partide, discutiile – ajunse a fi rasuflate – despre Masa Rotunda a Opozitiei anticomuniste, pentru a avea un mesaj si o atitudine comune contra comunistilor si a abuzurilor la care ei se dedau. Din pacate, lucrurile nu s-au limpezit. Apelurile insistente ca Opozitia sa ofere o alternativa credibila au ramas neauzite. Fiecare formatiune – cu preferintele, problemele, prioritatile si scopurile sale – deschise sau mai ascunse -, dar coagularea nu se produce. Daca AMN, PL si PLDM se uneau fara PNL, aveam un tip de discutii. Daca asta nu s-a produs, inseamna ca nu exista dorinta partidelor mai cotate cu sanse sa accepte o coagulare intr-un pol anticomunist, proeuropean. De aceea, principala sarcina a ramas sa ne consolidam, sa muncim" – a mentionat presedintele PNL.


Declaratia PNL-MAE de a-si coordona actiunile si a merge impreuna la alegeri este cel mai important eveniment din ultimele luni in viata partidului. Ne apropie de MAE atit valorile si scopurile programatice, pe care le impartasim, cit si dorinta de a munci pentru a convinge populatia de pozitia noastra privind transformarile necesare intr-un stat insaracit cu buna stiinta. Am si convenit cu MAE sa procedam la elaborarea unui plan de actiuni si a pasilor spre alegeri, ca si a unui Acord de cooperare, ce va conduce la crearea unui singur partid dupa alegeri.

Vitalia Pavlicenco a mentionat intilnirile avute cu cetatenii R.Moldova, inclusiv cu grupuri de cetateni alogeni. reprezentanti ai carora au fost si oaspeti ai DPN (vezi video).

 

 

Din partea PNL candideaza pentru Adunarea Populara a Gagauziei Gheorghe Constantinov, gagauz de nationalitate, presedintele raionului Comrat.

DPN a adoptat o Decizie despre sarcinile imediate ale PNL si o Declaratie privind ofensiva antidemocratica a coalitiei de guvernamint.

Delegatia Politica Nationala a luat act de demisia din rindurile membrilor PNL, depusa in fata DPN de Anatol Taranu, implicit – din functia de vicepresedinte al PNL. Anatol Taranu s-a declarat in dezacord cu ultimele decizii ale organelor colective ale PNL, in special cu cele de participare in comun cu MAE la alegeri, decizii adoptate dupa negocieri nefinalizate cu PLDM.

DPN a ales trei noi vicepresedinti ai PNL: Mihai Severovan, consilier municipal Chisinau, Veaceslav Ombun, presedintele Organizatiei Tinerilor National-Liberali, si Diana Crudu, presedintele Organizatiei Femeilor National-Liberale.

SP al PNL

 

Comentarii

Lasă un răspuns