Delegaţia Politică Naţională a Partidului Naţional Liberal îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu accentuarea tendinţelor autoritariste în conducerea politică a R.Moldova. După alegerile locale din 2007, Partidul Comuniştilor, de guvernămînt, împreună cu aliaţii săi, au înăsprit regimul de intimidări şi de presiuni contra oponenţilor politici, încercînd să forţeze pe căi antidemocratice victoria în alegerile parlamentare din 2009.
PNL califică actuala conducere politică din RM ca fiind o grupare de sorginte mafiotă, care îşi extinde arsenalul de metode antidemocratice, manifestate, în primul rînd, prin instalarea unui Guvern nou-vechi electoral, avînd ca scop asigurarea victoriei comuniştilor prin populism şi represiuni. Continuă aservirea şi deţinerea întregului control asupra instituţiilor statului, în interesul clanului mafiot de la conducerea PCRM, îmblînzirea opoziţiei şantajabile şi atacurile contra democraţilor şi a liberalilor, prin braţul Opoziţii colaboraţioniste, controlul mediilor de presă publice, adoptarea unor legi şi amendamente pentru epurarea persoanelor incomode comuniştilor din toate structurile de stat şi favorizînd clanul prezidenţial antinaţional, răsturnarea coaliţiilor democratice din Consiliile raionale şi locale, instigarea Procuraturii contra membrilor partidelor necomuniste, deturnarea banilor publici pentru scopuri electorale, manipularea opiniei publice prin neinformare, informare extrem de tendenţioasă sau depăşind orice norme ale bunului simţ. PNL, prin reprezentanţii săi, a prevenit constant opinia publică, după alegerile locale din 2007, asupra pericolului acestor manifestări într-un an preelectoral pentru democraţia fragilă din societate. Gruparea instalată în piramida comunistă i-a eliminat pînă şi pe «eminenţii» reprezentanţi ai PCRM aflaţi în fruntea Legislativului, a Fracţiunii parlamentare comuniste, a Guvernului, încercînd să evite răspunderea pentru guvernare începînd cu anul 1999, cînd PCRM şi PPCD au răsturnat Alianţa pentru Democraţie şi Reforme şi au instalat un Guvern controlat de forţe antidemocratice, antireformatoare şi antinaţionale. Un alt mecanism de încercare de a se menţine la putere este pentru comunişti dialogul cu reprezentanţi ai regimului de la Tiraspol, regim calificat chiar de ei drept criminal. Prin transnistrizarea Republicii Moldova, ca metodă de reglementare a conflictului, şi aducerea în Parlament, prin alegerile din 2009, a unor reprezentanţi ai regimului separatist, PCRM vrea să menţină cel de-al doilea stat românesc în sfera de influenţă rusă şi să-l scoată pentru totdeauna din calculele Occidentului ca eventual membru al comunităţii euratlantice. R.Moldova ar putea avansa spre comunitatea europeană şi prosperitate numai făcînd parte din sistemul de securitate occidental. Nu există vreo diferenţă între clanurile Smirnov şi Voronin – ambele sînt instrumente ale păpuşarilor de la Moscova. Diferenţa rezidă doar în cine dintre aceste două grupări criminale, cu interese antiromâneşti şi antinaţionale identice, ar fi în mai mari graţii în faţa Kremlinului. PNL se va opune activ încercărilor de compromitere a vlăstarelor de democraţie din Republica Moldova şi va face totul pentru conştientizarea pericolului rămînerii, la putere a comuniştilor şi a aliaţilor lor, mobilizînd cetăţenii pentru un vot democratic. Este absolut necesar ca partida democratică să înţeleagă imposibilitatea unor alegeri democratice şi libere în Republica Moldova şi să identifice varianta optimă pentru a asigura, totuşi, victoria forţelor prooccidentale, reformatoare, naţionale, în alegerile din 2009. Chişinău, 12 aprilie 2008
Declaracia DPN cu privire la instaurarea unui regim politic autoritar in Republica Moldova
Comentarii