DECLARAȚIA
Partidului Național Liberal în legătură cu situația politică și cu decizia privind desfășurarea unui referendum constituțional
După venirea forțelor postcomuniste la Putere, Partidul Național Liberal a optat constant pentru definitivarea reformei sistemului politic în Republica Moldova, prin amendarea
Constituției sau adoptarea unei noi Legi Fundamentale.
În anul 2000, finalizarea reformei inițiate de deputați pentru schimbarea regimului semiprezidențial în unul parlamentar a fost împiedicată de Partidul Comuniștilor, care, în plus, au blocat și alegerea șefului statului, provocînd alegeri anticipate. Ulterior au fost nouă tentative de alegere a Președintelui, din care doar două au avut finalitate, dar cu urmări dramatice pentru unele forțe politice.
Pornind de la aceasta, PNL și-a modificat Programul la Congresul al III-lea, optînd pentru eliminarea instituției Președinției, pentru un Parlament pluralist și un prim-ministru cu suficiente împuterniciri.
Avînd, însă, o Constituție ce prevede alegerea în Legislativ a Președintelui statului, PNL pledează pentru definitivarea reformei constituționale, pentru o republică autentic parlamentară. Totodată, norma constituțională de alegere cu 61 de voturi a a șefului statului și-a demonstrat inaplicabilitatea într-o societate puternic divizată pe orientarea geopolitică de dezvoltare, fapt confirmat de multiplele tentative eșuate. Acest fapt împiedică efectuarea reformelor instituționale, menite să scoată cel de-al doilea stat românesc din criza economică, politică, precum și de pe orbita rusească. Plecînd și de la practica altor țări europene, PNL sprijină decizia politică a AIE privind desfășurarea unui referendum pentru reducerea numărului de voturi prin care să fie ales Președintele, după cîteva încercări. Se vor evita crizele politice, constituționale, de care avem parte continuu în ultimii trei ani. Coborîrea pragului de voturi necesare pînă la 51 de voturi ar face posibilă votarea unui Președinte proromân, proeuropean al Republicii
Moldova, și nu a unui prorus.
Comentarii