Noua coaliție pretins proeuropeană, care a ”emanat” un Guvern înțesat de neprofesioniști, încheie perioada de 5 ani de marasm antieuropean, ce caracterizează starea din societatea celui de-al doilea stat românesc, în special după alegerile fraudate din 30 noiembrie 2014.
În curând se va împlini un an după ultimul scrutin parlamentar, un an pierdut în mod iresponsabil și cu nerușinare de cei iertați de electorat și creditați, încă o dată, cu speranțe de mai bine, dar care tot instalează premieri-păpuși obedienți în fața clanurilor politice criminale ce cufundă Republica Moldova într-o sărăcie tot mai profundă, în injustiție și în corupție generalizată.
Niciunul dintre cei trei capi de grupări politice care au format o nouă coaliție-farsă AIE și un nou-vechi Guvern-marionetă, ce va fi mereu tras de sfori, nu au scopul reformării instituțiilor statului și respectării angajamentelor asumate prin Acordul de asociere a RM la UE, ci doar urmăresc mimarea reformelor, menținerea la Puterea, de care abuzează, și nesupărarea patronilor de la Kremlin, în fața cărora potentații zilei sunt șantajabili și, deci, vulnerabili.
În prezent, când la Est avem o Ucraină atacată continuu de Rusia agresoare, când Grecia nu iese din criza adâncă, în care atrage și țările vecine, Republica Moldova ar fi trebuit să își evalueze bine capacitățile și posibilitățile de a avansa spre UE. Și, ca urmare – să antameze discuții sincere cu societatea civilă și cu partenerii occidentali, pentru a înțelege că pericolele geostrategice impun alte soluții – majore și decisive. Însă o coaliție-parodie și un Guvern-caricatură, ce aparțin ideologic acelorași clanuri ale foștilor Președinți – Snegur și Lucinski –, încă Rezidenți ai Moscovei, nu sunt îndrituite de patronii politici externi să le accepte și să le aplice.
Partidul Național Liberal a propus, în repetate rânduri, viziuni, proiecte, concepte, planuri serioase și concrete privind ieșirea populației Basarabiei dintr-un regim cleptocratic, antinațional, ai căror protagoniști nu cunosc obiectivul național al basarabenilor – cel de refacere a unității naționale a românilor.
În alegerile din 30 noiembrie 2014 PNL a propus o Platformă-program din 18 priorități de avansare spre UE prin Unirea cu România în 2018 și un Program Marshall comun pentru ambele state românești, inclusiv: preluarea integrală a legislației euroconforme din România; ieșirea din CSI; aderarea la NATO; adoptarea Legii Lustrației; formarea unui Guvern al Unirii din 11 ministere; delegarea treptată a unor atribuții de politică externă MAE al României, cu promovarea unui lobby comun pe lângă cancelariile occidentale – în vederea obținerii sprijinului european și american pentru o integrare românească rapidă; un minister al integrării românești și europene, care să supervizeze și să coordoneze reformarea justiției, să implementeze reforme structurale și instituționale, să asimileze transparent fondurile europene; posturi comune ale serviciilor la frontieră în punctele de control-trecere peste Prut – pentru eliminarea contrabandei până la lichidarea vămilor; Forțe Militare moldo-române comune, pentru securitate în stânga Prutului, iar în perioada de tranziție – statut de aliat non-membru al NATO pentru Armata R.Moldova; eficientizarea MAI după model românesc; libera circulație a leului românesc, alături de leul moldovenesc; aderarea la Strategia națională în domeniu și la Strategia de dezvoltare durabilă ale României – pentru salvarea agriculturii, ca prioritate națională; preluarea conceptelor eficiente ale sistemului românesc fiscal și financiar; semnarea unui Acord interinstituțional și asociativ complex/multilateral între Patronate, Uniuni de producători și Camerele de Comerţ din cele două state românești, crearea, la Chișinău, a unei filiale a Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din România, – care să activeze împreună cu un CNA depolitizat; difuzarea – gratis ori cu sprijinul financiar al Statului Român – a posturilor TV apreciate peste Prut, pentru a contracara dominația informațională rusească; negocieri eficiente cu Statul Român, în vederea deschiderii pieței de muncă din România ș.a.
Tot mai mulți analiști – astăzi de peste Prut, dar mâine – și dincoace de Prut – conștientizează necesitatea implicării majore și prioritare a României în salvarea populației de dincoace de Prut și propun soluții pentru cele două state românești. Pentru că alte căi de ieșire din marasm și din depresia societății nu există.
PNL cheamă, repetat, entitățile politice, care împărtășesc aceste viziuni, să se coaguleze și să constituie o alternativă actualelor partide pretins proeuropene, care, de fapt, nu fac altceva decât să fure statul și să prăbușească viitorul cetățenilor noștri creduli și iertători.
Partidul Național Liberal, Chișinău, 1 august 2015