DECLARATIE privind participarea in comun a MAE si a PNL la alegerile parlamentare din 2009
















Miscarea Actiunea Europeana si Partidul National Liberal constata politica falimentara a regimului Voronin, incapabil sa guverneze in mod democratic si competent, politica ce a adus Republica Moldova la starea rusinoasa de cel mai sarac stat din Europa.

In societatea moldoveneasca se incalca in mod grav principiile democratice si drepturile omului. In aceste conditii, caracterul democratic al procesului electoral privind alegerile parlamentare din 2009 este prejudiciat iremediabil.        

Guvernarea comunista a stopat reformele economice si politice, a lichidat independenta justitiei si autonomia administratiei publice locale, nu a consolidat institutiile statului de drept, nu asigura respectarea drepturilor si a libertatilor fundamentale ale omului, stranguleaza presa independenta, exercita un control drastic si o cenzura aspra asupra audiovizualului public, transformat intr-un instrument propagandistic al coalitiei pepecedisto-comuniste aflate la guvernare.

PCRM a instituit ideologia comunista ca ideologie oficiala a statului, distruge in continuare sistemul de invatamant, prin reducerea accesului tinerilor la studii si remunerarea mizerabila a cadrelor didactice, prin lipsa de claritate privind pregatirea specialistilor cu studii superioare, prin impunerea unor teze staliniste in domeniul istoriei, al limbii si spiritualitatii populatiei majoritare si a minoritatilor etnice.

            Comunistii au uzurpat puterea in stat, au inasprit presiunile contra oponentilor politici, inclusiv prin modificari operate la legislatia electorala, ce limiteaza libera concurenta politica in Republica Moldova. Guvernarea comunista promoveaza o politica externa duplicitara incompetenta si daunatoare intereselor nationale si aspiratiilor majoritatii populatiei, care isi exprima in mod ferm dezideratul de integrare a Republicii Moldova in Uniunea Europeana.








 Pornind de la necesitatea reasezarii Republicii Moldova pe fagasul democratizarii, edificarii statului de drept, asigurarii drepturilor omului, a pluralismului politic, promovarii reformelor social-economice, dinamizarii proceselor de integrare europeana, subordonand politica externa a statului acestui scop strategic;

Constientizand ca realizarea acestor deziderate este posibila numai dupa demontarea regimului comunist in Republica Moldova, iar actuala guvernare poate fi inlaturata de la putere doar prin crearea unui pol proeuropean al fortelor politice democratice, nationale;

Manifestand intelepciune si maturitate civica, raspunzand asteptarilor electoratului si recomandarilor insistente ale societatii civile, care cere o alternativa credibila actualei guvernari, printr-o colaborare eficienta intre fortele politice democratice si proeuropene, in spiritul principiilor si normelor europene de participare la viata publica,

Miscarea Actiunea Europeana si Partidul National Liberal declara ca au ajuns la intelegerea politica despre participarea in comun la alegerile parlamentare din 2009.

MAE si PNL instituie Masa Rotunda a partidelor democratice nationale si proeuropene pentru coagularea eforturilor in vederea monitorizarii conditiilor pentru alegeri libere si democratice.

Masa Rotunda ar servi drept mecanism pentru coordonarea pozitiilor si deciziilor ulterioare, pentru consultari periodice si organizarea unor actiuni politice comune, elaborarea strategiei electorale, inclusiv formarea unei liste nationale pentru alegerile parlamentare din anul 2009.  

MAE si PNL invita la Masa Rotunda ONG-urile interesate sa dea o nota de expertiza deciziilor acestui mecanism politic.

 

Anatol Petrencu,                                                            Vitalia Pavlicenco,

presedintele                                                                   presedintele

Miscarii Actiunea Europeana                                         Partidului National Liberal

 


Mun.Chisinau,

               5 noiembrie 2008

Comentarii

Lasă un răspuns