Spre deosebire de alte partide, în PNL, care este cel mai vechi în sud-estul Europei (150 de ani de existență), se regăsesc astăzi toți cei trei președinți ai formațiunii – Andrei IURI-APOSTOL, ex-deputat, doctor în științe fizico-matematice, cel care a condus al IV-lea Congres al PNL, Mircea RUSU, deputat în primul Parlament, democratic, doctor în științe economice, cel care a condus Congresul I și cel de-al III-lea, unionist, al PNL, Vitalia PAVLICENCO, al treilea și actualul președinte al PNL, ex-deputat de două ori în Parlamentul Republicii Moldova, doctor în filologia română, cea care a condus Congresul al II-lea al PNL.
Urmăriți discursul dlui Mircea RUSU la Congresul al IV-lea al PNL.
Comentarii