Miercuri dimineață a avut loc o discuție a unui grup din administrația Companiei de stat de Televiziune Moldova 1 cu reprezentanți ai partidelor despre formatul unei emisiuni politice noi. Anterior, mai mulți dintre aceștia au emis opinii și critici, dar au venit și cu propuneri concrete despre esența, scopul, participanții și temele care să contribuie să facă o emisiune bună și lămuritoare pentru cetățeni.
Președintele PNL, Vitalia Pavlicenco, prezentă la discuții, a solicitat să se țină cont de unele opinii exprimate despre formatul și manipulările de atîția pe parcursul atîtor ani, în funcție de ambițiile partidelor aflate la guvernare.
Reprezentanții partidelor au cerut să fie trasă o linie clară între categoriile de partide invitate, pentru a nu fi favorizate unele categorii, în special parlamentare.
De asemenea, temele, care se pot schimba în funcție actualitate și imperative, să fie interesante și interactive, să nu fie plicticoase și cu aceiași invitați din partea segmentului asociativ.
Propunerea reprezentantului PNL privind denumirea emisiunii va fi analizată de responsabilii pentru politici editoriale la Moldova 1.
Prima emisiune urmează să aibă loc peste o săptămînă, miercurea la ora 20.00.
SP al PNL