Un nou primar, – o nouă abordare. Am curaj să lupt pentru voi!
Dumitru Nicoară: ”Fac parte din noua generație și consider că e timpul să se includă cât mai mulți tineri în competiția pentru administrarea locală, pentru că acolo, în mod real, poate fi schimbată viața fiecărui om. Candidez pentru funcția de primar al or.Ialoveni din partea Partidului Național Liberal. Am viziuni liberale și unioniste. Sunt membru al PNL din primele sale zile de existență. Îmi propun să fortific prioritar relațiile – la nivel local – cu autoritățile corespunzătoare din România și din alte din țări Uniunii Europene.
Ca tânăr energic, înțeleg, la fel ca și Dumneavoastră, – viitorul pe care îl edificăm împreună e pentru noi, generația noastră. De aceea, nu avem dreptul să stăm la o parte. Eu sunt de-o vârstă cu Independența, nu am cunoscut regimul sovietic, dar nici nu vreau să cunosc, aidoma părinților mei, regimuri autoritare, dictatoriale. Dar ca aceasta să nu se întâmple, noi, tinerii, trebuie să fim în primele rânduri ale competiției politice, preluând de la seniori ce au făcut ei mai bun. Și să facem totul și mai bine.
Unii sunt curioși să afle de ce cutez să concurez cu reprezentanți cunoscuți din partidele politice ce mizează pe un sprijin mare în rîndul populației? Vă spun celor care considerați că nu ar trebui să fiu temerar: trebuie să îi sprijinim doar pe oamenii sinceri, nu pe cei ”cu ratinguri”, votați mereu din 2009 încoace, dar care au furat nu doar viitorul oamenilor și speranța, încrederea lor în vectorul Vest, dar și bugetele publice la toate nivelurile.
Mulstimati alegători al orașului Ialoveni,
Doresc să unim locuitorii pentru a rezolva în comun problemele rămase nerezolvate și problemele noi ale orașului. Mie îmi pasă de soarta localității, de problemele ce trebuie gestionate corect și responsabil. E nevoie să cheltuim corect și în mod optim banul public, în interesul comunității.
Sunt de profesie jurist și licentiat în medierea conflictelor, magistru în drept, am experiență și în domeniul creditar-financiar, știu să îmi asum finalizarea oricărei activități începute. Am activat ca juristconsult la SA ,,Termoelectrica’’, jurist principal la Easy Credit SRL, jurist în structuri naționale și internaționale, specialist ”în acomodare și integrare străini” la MAI (Biroul Migratie și Azil), iar asta îmi va ajuta să înțelegem mai bine și să resetăm mediul de existență. Am abilitatea de a munci în echipă, mă dedic sincer și cu dăruire atribuţilor de serviciu încredinţate.
Voi fi primarul tuturor, voi soluționa necesitățile de infrastrucură și cele sociale pentru fiecare!
Printre acestea sunt:
- modernizarea localității prin fonduri europene și prin cooperare/înfrățire cu autoritățile locale din Romania
- organizarea structurală a transportului, a drumurilor, a intersecțiilor
- asfaltarea drumurilor în diferite cartiere ale orașului Ialoveni și în curțile blocurilor
- deschiderea rutei de circulație în orașul Ialoveni în orele de vârf
- crearea unui Fond de Susţinere a Dezvoltării construcţiilor locative pentru familiile tinere
- atragerea de investiții și proiecte pe bază de parteneriat public privat pentru construcția unor întreprinderi de ultima generaţie (tehnologia de piroliză în prelucrarea termică și nepoluantă a deșeurilor solide) și a unei uzine mobile, cu producerea energiei termoelectrice şi a unei sere industrial
- aplicarea în cazul agenților economici a principiului «cine poluează – plăteşte» – prin compensarea daunei pricinuite mediului înconjurător şi sănătăţii populaţiei
- amenajarea gunoiștii orașului
- instalarea de canalizare în zonele mai îndepărtate de centrul localității
- identificarea și amenajarea zonelor protejate de agrement și restabilirea spaţiilor verzi
- reglementări ale regimurilor de construcție și ale aspectului exterior al clădirilor
- asigurarea unui control sanitar sever asupra produselor alimentare în instituțiile de învățământ și în unitățile comerciale.
Votăm Dumitru NICOARĂ, candidatul PNL!
Votăm PNL! Votăm Săgeata!