Principiile liberalismului

---

1. Individ, libertate, societate
2. Economie şi politică

---

Economie şi politică

4. Economia este numele pe care oamenii îl dau mecansimelor prin intermediul cărora se derulează aceste schimburi permanente dintre indivizi, având ca motor interesele şi pasiunile lor. Deoarece libertatea schimburilor este elementul esenţial al fertilităţii acestor schimburi, numele generic dat acestor mecanisme mai este şi acela de "piaţa liberă".

Piaţa este singurul mecanism care permite reunirea spontană a cunoştinţelor deţinute de indivizi şi stimularea tuturor însuşirilor deţinute de aceştia în vederea obţinerii de profit. Libertatea pieţei reprezintă cel mai adecvat mijloc de transmitere şi colectare a acestor cunoştinţe dispersate. Nu stă în puterea nici unui individ, oricât de dotat, şi nici a vreunui guvern, alcătuit din specialişti oricât de competenţi, să reunească totalitatea acestor cunoştinţe individuale, pentru a rezolva în acest fel ansamblul problemelor care frământă comunitatea umană. Este în esenţa proceselor economice, care mobilizează cunoştinţe încorporate în practici imposibil de raţionalizat şi cunoştinţe dispersate în zone imposibil de atins de la centru, să nu poată fi centralizată şi planificată fără a o ruina. Dimpotrivă, şansele rezolvării punctuale şi convenabile a acestor probleme cresc dacă toţi indivizii rămân liberi să combine cunoştinţele şi informaţiile de care dispun şi să dobândească altele noi, fără a fi constrânşi de autoritatea politică să elimine unele dintre acestea. Mecanismul care permite şi asigură combinarea optimă a cunoştinţelor şi informaţiilor dispersate în societate este competiţia deschisă între indivizi liberi. Când exploatarea cunoştinţelor şi informaţiilor dispersate în cuprinsul comunităţii umane este maximă, avem de-a face cu o societate liberală.

În acest sens, piaţa liberă este indispensabilă indivizilor, ea devenind, în ultimele secole, un fel de natură umană secundă şi o referinţă pentru orice proces tranzacţional.

Cu toate că piaţa apare în mod spontan, şi nicidecum la porunca vreunei autorităţi, oricât de inteligente ori bine intenţionate, protejarea mecanismelor ei de către o autoritate inteligentă este o condiţie sine qua non a dobândirii prosperităţii individuale. Construirea acestei protecţii indispensabile prosperităţii este una din sarcinile legitime ale autorităţii politice. Autoritatea politică nu poate deroga de la această sarcină sub pretextul că, la urma urmei, autoritatea este incapabilă să construiască societatea economică.

Căci a construi ordinea spontană a economiei şi a o proteja reprezintă două lucruri profund diferite: primul este o imposibilitate şi autoritatea politică trebuie să evite orice încercare de acest fel; al doilea lucru este, în schimb, o datorie pentru autoritatea politică, întrucât indivizii care dau substanţă pieţei prin alegerile lor cotidiene aşteaptă manifestarea acestei protecţii ca pe un reper esenţial al planurilor lor de viaţă. Aşa cum societatea este cadrul de manifestare al libertăţilor individuale, ansamblul condiţiilor care asigură ordinea spontană este cadrul de referinţă al libertăţii economice.

5. Însă societatea nu urmează doar logica economiei.

Din perspectiva istorică a ultimelor cinci secole, politica se vădeşte a fi arta descoperirii şi administrării acelor interese care nu pot fi satisfăcute de mecanismele schimbului economic, dar de care aceste mecanisme au absolută nevoie pentru a se derula. De pildă, o valoare politică supremă cum este dreptatea nu rezultă numai dintr-o negociere comercială. Liberalii recunosc că există valori care nu pot fi reduse la un mecanism economic. În acest sens, construirea unei relaţii coerente între libertatea economică şi dreptate este cea mai serioasă provocare pentru un politician liberal (politicianul colectivist va şti ce să facă: va suprima libertatea).

Una dintre cele mai importante construcţii de acest fel este sistemul educaţiei. Ca şi alte virtuţi cruciale pentru buna convieţuire umană, şi libertatea se învaţă. Educaţia liberală dezvăluie fiecărui individ în parte ceea ce are acesta în comun cu ceilalţi indivizi. Tot aşa cum libertatea nu este anarhie şi nici dezordine, societatea liberală permite constituirea atât a unei veritabile comunităţi, cât şi a unei complete împliniri individuale. Educaţia liberală îi învaţă pe oameni să fie liberi împreună cu ceilalţi, fapt care constituie nucleul eticii liberale.

Ordinea societăţii liberale trebuie să aibă drept temei o etică liberală, ancorată în virtuţi liberale.