Etica Liberala

Principiile liberalismului [Rating: *** Voturi exprimate: 228]




1. Individ, libertate, societate
2. Economie şi politică
3. Etica liberală


Etica liberală

6. Pentru liberalii zilelor noastre, libertatea este mai mult decât o valoare, ea reprezintă o condiţie de posibilitate a valorilor.

Valorile liberale nu sunt nici o expresie nemijlocită a instinctelor umane, nici invenţia unei raţiuni abstract-filozofice. Ele sunt rezultatul experienţei practice a societăţilor moderne, de care etica liberală este inseparabilă. Ireductibile la raţionalizările abstracte, valorile liberale pot fi identificate de către raţiunea critică, orientată de un sănătos bun simţ practic.

7. Etica liberală conţine câteva valori esenţiale, cu relevanţă economică şi deopotrivă politică: toleranţa, dialogul, încrederea, contractul şi proprietatea.

8. Toleranţa este un mijloc, şi nu un scop în sine. Toleranţa este preferabilă intoleranţei întrucât ea asigură pacea civilă şi existenţa unei societăţi decente.

Toleranţa presupune, de fapt, ca nici o dogmă şi nici o credinţă, indiferent de natura acestora, să nu fie protejate în mod special de către autoritatea politică.

În viziunea liberală, diversitatea devine fecundă numai atunci când credinţele personale se confruntă fără privilegii sau protecţii speciale din partea autorităţii. Deoarece indivizii umani sunt failibili, iar adevărul absolut nu este accesibil nimănuia, toleranţa este destinul inevitabil al oricărei raţiuni care nu şi-a ieşit din ţăţâni şi al oricărei societăţi decente.

Toleranţa faţă de minorităţi – religioase, etnice, sexuale sau culturale – reprezintă mijlocul cel mai adecvat pentru obţinerea unui echilibru social durabil.

9. Dialogul este opusul violenţei şi complementul conflictului.

Mai precis: dialogul întruchipează alternativa la confruntarea sângeroasă, căreia îi este întotdeauna preferabil.

În acelaşi timp, dialogul este calea de rezolvare a conflictelor nonviolente, în primul rând a celor politice, dar şi a celor etice. Nu toate aceste conflicte pot fi, de bună seamă, complet rezolvate.

Fecunditatea conflictului afirmată de liberali priveşte exclusiv conflictele nonviolente şi implică rezolvarea lor pe cale paşnică.

Dacă până în secolul al XIX-lea singurul mijloc opus de către liberali violenţei era comerţul, înţeles într-un sens foarte larg, astăzi, pe lângă negocierea comercială, principalul mijloc raţional de evitare a dezintegrării sociale este negocierea politică.

10. Odată instalată, încrederea pretinde respectarea unui cod de onoare minimal: respectul faţă de cuvântul dat este o componentă esenţială. Altfel, orice relaţie umană riscă să degenereze în haos şi nesiguranţă, asemănând societatea cu o "stare de natură" dominată de războiul tuturor împotriva tuturor.

Responsabilitatea fiecărui individ este definită, înainte de orice, de felul în care el asumă respectul propriului cuvânt. În afara unui cod de onoare, cuvântul umanitate este lipsit de sens.

Încrederea priveşte atât relaţia dintre cetăţeni, cât şi relaţia acestora cu autoritatea. Ceea ce în secolele trecute purta numele de "pact de asociere" şi respectiv "pact de guvernare" există de fapt în baza şi în limitele încrederii. Regulile "pactului de asociere" şi ale "pactului de guvernare" urmează forma contractului.

11. Contractul este forma generală a raporturilor dintre indivizi. Pentru liberali, contractul este forma minimală a codului de onoare.

Substanţa acestor raporturi este modelată după chipul şi asemănarea înţelegerilor contractuale dintre parteneri.

În absenţa contractelor, o lume reală este inimaginabilă. Exprimarea juridică a acestor contracte reprezintă unul dintre cele mai clare criterii de modernizare a unei societăţi.

Spre deosebire de ceea ce afirmă diversele doctrine ale pozitivismului juridic, din perspectiva unei eficacităţi sociale pure, o evoluţie organică a normelor care reglează raporturile dintre indivizi este preferabilă impunerii lor din exterior. Dar, în situaţii politice precise, cum sunt cele care privesc funcţionarea ordinară a regimului democratic, normele juridice pot precede moravurile sociale, mai ales atunci când este vorba despre o societate care iese din dezordinea totalitară.

De altfel, teoria "formelor fără fond", oricare ar fi valoarea ei aiurea, sigur nu este valabilă în politică, deoarece tocmai în acest domeniu raţionalitatea formelor devine – pe termen mediu – un creator şi un catalizator al comportamentelor politice. Prin interiorizarea "formelor" constituţionale se ajunge la generarea unui "fond" constituţional, din care comportamente se hrănesc, generând apoi continuu fondul din care, iniţial, ele s-au născut.

12. Proprietatea este forma esenţială de manifestare a libertăţii. Totodată, proprietatea este garanţia ultimă a conservării libertăţii generând apoi continuu fondul din care, iniţial, ele s-au născut.

Ea are ca obiect viaţa şi bunurile personale. Asocierea vieţii, a bunurilor personale nu este întâmplătoare căci acestea din urmă sunt o "prelungire" a fiinţei individuale. Simpla proclamare a proprietăţii, însoţită de limitarea ei practică, este inacceptabilă pentru o societate liberală. Proprietatea trebuie să fie deplină şi inalienabilă. Aşa cum există indivizi şi dreptul lor natural la libertate, trebuie neapărat să existe indivizi şi dreptul lor indiscutabil la proprietate.

Garantarea deplină a proprietăţii este temelia unei vieţi moderne. În măsura în care a izvorât din negarea proprietăţii, totalitarismul reprezintă o formă politică anti-modernă. În acest context, unii liberali contemporani afirmă că proprietatea, ca principiu al modernităţii, ar trebui denumită nu doar "privată", ci şi "plurală", deoarece consecinţele ei practice aparţin multora şi nu doar posesorului en titre. În această optică, proprietatea este importantă în măsura în care introduce şi menţine diversitatea lumii şi diviziunea activităţilor umane, pluralitatea ei indicând iraţionalitatea oricărei forme de monopolizare ori colectivizare a economiei.

De altfel, riscând să fie confundat cu contrariul său (atributul "public"), termenul "privat" tinde să facă din proprietate un element legat exclusiv de intimitatea personală, şi mai puţin un principiu de o remarcabilă eficacitate economică şi socială – ceea ce nu exprimă întreaga bogăţie a noţiunii de proprietate.

Nu există formă minoră de proprietate. În particular, proprietatea intelectuală trebuie abilitată ca una dintre formele de proprietate cele mai importante. Aceasta este de fapt formula care întruchipează astăzi vechea credinţă nestrămutată a liberalilor în forţa ideilor.

Comentarii

Lasă un răspuns