DECLARATIA FEMEILOR NATIONAL-LIBERALE
IN LEGATURA CU INCALCAREA LIBERTATII DE EXPRIMARE
IN REPUBLICA MOLDOVA
Noi, doamnele membri ai PNL, ne-am constituit in Organizatia Femeilor National Liberale, pentru a ne spune si mai raspicat cuvintul in legatura cu fenomenele ce se produc in societate.
Credem ca toate femeile, care se gindesc la viitorul copiilor, le doresc libertatea. Numai societatile libere pot fi prospere. Pentru noi, prosperitatea ar insemna raminerea parintilor acasa, linga copii, cistigarea existentei in statul nostru, urmarea studiilor fara restrictii, respectarea pluralismului de opinii si a libertatii de exprimare, respectarea drepturilor economice, a drepturilor la munca, la libera circulatie, la o pensie decenta. Cerem posibilitatea de a discuta in spatiu public despre problemele ce framinta societatea, care se depopuleaza si in care copiii cresc fara parinti, iar parintii si bunicii nostri mor fara a fi condusi, pe ultimul lor drum, de fiii si fiicele lor.
Noi nu mai putem tolera coruptia si ilegalitatile, care i-au dezamagit intr-atit pe cetateni, incit fug unde le vad ochii, trudind la munci grele, numai sa-si poata vedea copiii imbracati si satui. Insa caldura sufleteasca, de parinte, mila parinteasca si mina grijulie pe crestetul copilului nu pot fi inlocuite cu un ban cistigat peste hotare. Noi vrem sa ne spunem durerile acasa, sa ne lamurim cu totii de ce nu se intimpla si la noi progresele ce au loc in alte state, mai adineaori egale ca etapa de dezvoltare cu Republica Moldova.
In acesti ani, am inteles ca statul nostru, condus de un regim comunist invechit, nu poate oferi viitor tinerilor si batrinete demna parintilor, nici o soarta europeana românilor si alogenilor – adica tuturor cetatenilor Republica Moldova.
Noi nu avem o Televiziune unde sa se discute durerile oamenilor si caile de iesire din situatia disperata in care ne aflam, noi vedem cum sint persecutati ziaristii care vorbesc adevarul, redactiile ziarelor si posturile de radio unde oamenii simpli isi mai pot spune pasul si necazurile. Dupa ce ni s-a luat Antena C, Euro TV, TVR1, acum se vrea si acapararea postului de radio «Vocea Basarabiei», care aduce in sufletul nostru valorile nationale – unicele de natura sa ne ofere o speranta de identitate, de viitor românesc si european.
Noi vrem o societate libera si indemnam femeile democrate sa nu permita izolarea statului, revenirea la regimul sovietic, raminerea in zona de influenta ruseasca, unde am fost deznationalizati, distrusi, deportati, exterminati, supusi genocidului national. Jos miinile de pe presa libera, jos miinile de pe «Vocea Basarabiei», de pe ziaristii curajosi, de pe demnitatea nationala! Libertatea e aproape! Sa o apropiem cu totii!
Chisinau, 8 martie 2007
Comentarii