Dincolo de vasta-i activitate de istoric, muzeograf, autor de cărți, Vasile Cocarcea este șisecretarul Organizației Ohei a Partidului Național Liberal. Este o persoană activă, care se dăruiește adevărului istoric, sensibilizându-i cu demnitate și temeritate, alături de echipa din Orhei, din care fac parte doar români unioniști curajoși, precum Gheorghe Maxian și Boris Găină, asupra imperativului de realizare a aspirației seculare a românilor – Unirea.
În continuare, repostăm un studiu de analiză publicat în ”Literatura și Arta” de literatul cunoscut Ion Ciocanu despre activitatea de scriitor a lui Vasile Cocarcea.
”Istoric de profesie şi de vocaţie, Vasile Cocarcea face figură de poet tribun răsplătit cu aplauze la Orhei. Este autor al cărţilor de versuri Steaua divină (2004), Drumul afirmării (2008), Mesajul neamului (2011), Cugetările unui Dac (2014) şi al monografiei despre istoria satului său natal: Stejărenii din codrii Moldovei (2014). Cartea numită la urmă e foarte preţioasă pentru sondajele efectuate de autor în tot parcursul localităţii în discuţie. De exemplu, “civilizaţia aşezată cu multe milenii în urmă pe locul unde se află actualmente satul Stejăreni, prin primele atestări cronologice şi geografice (Poiana Cârlanilor, Podul lui Cârlanici), vine să confirme existenţa localităţii Cârlani cu mult mai înainte de 25 aprilie 1420 (data atestării oficiale în cronica vremii)”, “Prin Hotărârea Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti din 23 ianuarie 1965 localităţii străvechi Cârlani, fără învoirea locuitorilor, cum se proceda pe atunci, i s-a schimbat denumirea în Stejăreni…”. Afirmaţiile şi concluziile autorului sunt întemeiate pe lucrări de prestigiu ale savanţilor din domeniu (Alexandru I. Gonța, A. Sava, Gh. Postică etc.). Nu lipsesc citatele din Dicţionarul geografic al Basarabiei al lui Zamfir Arbore, Căpriana – ctitorie voievodală a lui Nestor Vornicescu, Vetre strămoşeşti din Republica Moldova de I. Hâncu. Studiul impresionează prin tabele, reproduceri din reviste de istorie, fotografii şi – esenţial – prin dragostea cu care scrie Vasile Cocarcea despre satul natal şi despre consătenii săi neuitaţi.
Pe scurt, Vasile Cocarcea a făcut dovada unui istoric competent, asiduu, care pune la dispoziţia cititorului o carte folositoare.
Or, chiar şi în studiul acesta de istorie autorul nu rezistă ispitei de a aborda poezia. Iar discuţia noastră despre versurile lui Vasile Cocarcea o începem cu o referinţă la interviul acordat de Domnia Sa în 2007 jurnalistei Liuba Catrinici. La întrebarea acesteia dacă are o definiţie personală pentru poezie, intervievatul a răspuns că poezia este “o metaforă ascunsă, bine gândită şi simţită, o expunere cât mai simplă, mai concisă şi mai rimată a gândului ce te frământă…”.
Acceptabil răspunsul, şi rămâne să urmărim calitatea simplităţii, conciziei şi rimării gândului/gândurilor “ascunse” de Vasile Cocarcea în metaforă. Chiar lucrarea titulară din compartimentul “Steaua dimineţii” este o desfăşurare conştiincioasă a unui verset din Sfânta Evanghelie după Ioan, despre lupta în cer dintre Creator şi Lucifer, cu “aruncarea” Vrăjmaşului pe pământ, unde acesta “precum dorea anume / Mânios conduce astă lume…”. O poveste lungă şi prolixă a luptei iniţiale dintre bine şi rău, dintre lumină şi întuneric, presărată cu amănunte şi detalii demne de un cercetător scrupulos al cărţilor sfinte, conţine multă informaţie utilă oricărui bun creştin şi merită să fie citită, înţeleasă, conştientizată. Ambele particularităţi ale modului de a concepe şi a realiza poezia ale lui Vasile Cocarcea – prolixitatea discursului liric şi abundenţa amănuntelor şi detaliilor de ordin religios – se lasă uşor contemplate în paginile cărţii, ca şi unele deficienţe ale “rimării”: “De când lumea-i pe pământ, / Mare e răbdarea Celui Sfânt. / Ca să mergem cale spre lumină, / Ne-a creat Biserica Creştină, / Ea să-i ducă-n lume Vestea bună / Şi Voinţei Lui să se supună, / Dar Satana în ea l-a băgat / Şi mesajul i-a falsificat, / Timp de şaptezeci de săptămâni / I-a zdrobit călcâiul ei divin, / Când prin viclenii a reuşit / Şi pe Salvator l-a răstignit, / Mai apoi adus-a stăpâni / Papii de la Roma cei “divini”, / Care-au ponegrit sfântul Cuvânt / Patruzeci şi două săptămâni la rând, / Provocându-i multiple declinuri / Şi diverse-ngrozitoare chinuri, / Dar creştinii cei adevăraţi / Domnului rămas-au devotaţi, / Toată zbuciumata lor viaţă / Le-a fost Steaua cea de dimineaţă…”.
Lung şi obositor citatul, dar ne-a trebuit să ajungem la Steaua de dimineaţă în scopul de a arăta pe viu modalitatea lirică preconizată de autor; cu amănunte puţin cunoscute de o mare parte a potenţialilor cititori, ceea ce alimentează opinia că Vasile Cocarcea s-a informat serios în privinţa fondului ideatic abordat. Nici adevărul că ne aşteaptă marea judecată a Domnului nu trebuie să fie uitat de niciun creştin adevărat: “Ziua revenirii lui Iisus / Ştie numai Tatăl cel de Sus, / Dar până la mânia divină / Mai rămâne doar vreme puţină, / Iisus rege-n cer a devenit, / Cele “şapte timpuri” s-au sfârşit, / Ultimele zile trăim azi / Strâmtoraţi de vaiuri şi necaz…”.
Preţuim eforturile autorului de a versifica nişte cunoștinţe necesare publicului numeros și de a populariza cuvintele iisusiene: “Daţi-i Domnului cel sfânt / Creator de ceruri şi pământ, / Respectaţi Scriptura cu ardoare / Şi nu daţi Satanei ascultare!” Cât priveşte însă originalitatea şi puterea de influenţă a metaforei asupra cititorului, ba chiar şi curăţenia lingvo-stilistică a textului, Vasile Cocarcea are a cugeta mult şi responsabil până să evite monotonia şi plictiseala înşirării gândurilor înţelepte în esenţă.
O anumită înviorare a discursului liric, absolut necesară, constatăm în câteva texte, ca cel intitulat Mihai Viteazul, de exemplu: “Ca un meteor tu te-ai aprins / Şi ca dânsul repede te-ai stins, / Însă viaţa ta a fost ca o făclie / Pentru lege, pentru neam şi glie. / Oastea ta cu şapte căpitani / Băga spaima morţii în duşmani. / Vai şi-amar de toţi acei păgâni, / De-i prindea Mihalcea cel Bătrân, / Popa Stoica şi Calomfirescu, / Banu Manta și fraţii Buzescu, / Căci sub lovituri vijelioase / Cădeau turci ca spicele sub coase!…”
Bucură aici şi amănuntele şi detaliile de epocă, inclusiv numele căpitanilor, şi îndeosebi adecvarea ritmului expunerii lirice la vijelia atacurilor românilor asupra turcilor. Apare satisfacţia noastră, a cititorilor, că expresia literară corespunde fondului ideatic abordat de autor.
Îl încurajăm pe Vasile Cocarcea să continue modalitatea de a versifica din poeziile Ştefan cel Mare şi Sfânt, Două tulpini, Traian şi Dochia (din cartea “Drumul afirmării”). De asemenea, e cazul să-şi cizeleze exprimarea, acum uneori defectuoasă (“o fată din cea mai frumoasă…”, “Să-i dăruiesc la această fecioară…”, “Făcând un pas din cel mai greu” ş. a.). Mai ales în poeziile de dragoste, inclusiv în cele puse pe note muzicale, orice nuanță de exprimare trebuie evaluat[ (auto) critic, pentru a evita situațiile puţin spus jenante (“Ne trec ca clipele uşoare…”, “Ce repede ne trece timpul…”, “Dar noi în suflet fiecare / Şi pentru asta-ţi mulţumim…” etc.).
Pe linia meritelor domnului Cocarcea se înscriu o parte a poeziilor inserate în cartea Mesajul neamului, din 2011: Blestem, Unor istorici… Sclipiri de originalitate savurăm la lectura textului Rugă pentru ţară, în care adresările poetului către concetăţenii noștri sunt compartimentate conform zilelor săptămânii: “Să-avem destin şi ani mai buni / Eu m-am rugat la Sfânta Luni, / Să mai scăpăm de renegaţi / Eu m-am rugat la Sfânta Marţi, / Să ne mai spele de păcat / La Sfânta Miercuri m-am rugat…”. Ingenioasă este strofa de încheiere a poeziei Cana lui Vlad Ţepeş, o autentică sugestie a adevărului, nu o declarare plată a acestuia.
Încurajăm străduințele autorului de a aduce elogii Femeii, în particular Iubitei, altfel zis legendarei Dochia, reginei Maria, doamnei E. C. etc.
Iar întrucât majoritatea poeziilor din toate cele 4 cărți editate până în present de Vasile Cocarcea sunt axate pe motive de istorie națională, îl îndemnăm să cugete pe îndelete și responsabil la venerarea prin situaţii concrete, veridice şi impresionante a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt sau a lui Mihai Viteazul, pe de o parte, şi la înşirarea simplistă, plictisitoare, abuzivă a unor fapte şi cifre din viaţa şi domnia demnitarilor, oricât de corecte ar fi acestea din punct de vedere propriu-zis istoric.
Până la urmă primează îndemânarea artistică a iubitorului-cunoscătorului de istorie națională, originalitatea și ingeniozitatea viziunii lui. Căutarea și – principalul – găsirea acelui unghi nou, personal, de re-creare a imaginii demnitarului, generatoare de plăcere estetică, este semnul decisiv care distinge evocarea inspirată a istoriei naționale de simpla și oricât de conștiincioasa versificare a faptelor de istorie.
Vasile Cocarcea dovedeşte, cel puţin în poeziile evidenţiate de noi până aici, că dispune de unele abilităţi de a imprima discursului său rimat şi ritmat calitatea de text poetic inconfundabil cu simpla şi uneori plictisitoarea versificaţie pe teme din istorie.
Ion CIOCANU