Mai multe idei au fost formulate la această emisiune lungă, amplă, cuprinzătoare și desfășurată în condiții de polemică aprinsă.
Iată câteva idei formulate de președintele PNL în această confruntare:
- Legat de Acordurile semnate între componentele Alianței Blocului ACUM-PSRM: Practica semnării acordurilor între guvernanți este o acțiune neconstituțională. Pot semna acorduri doar partidele care formează majoritatea parlamentară, legat de prioritățile legislative și angajamentele executive. Au semnat actualii deputați ACUM angajament că nu vor face alianțe cu PD, PȘ și PSRM, dar au făcut. Au semnat ACUM și PSRM acord că dezoligarhizează statul și, apoi, fac alegeri anticipate. S-a încălcat. Acum s-a semnat un acord interinstituțional, care nu poate depăși limitele și cadrul Constituției, pentru că sunt ramuri ale Puterii – Președinția/Executiv și Parlamentul diferite (a treia putere e justiția și a patra – presa) și primele două se pot confrunta, Parlamentul poate veni cu funcția de control asupra Executivului și contopirea lor prin Acord ar putea leza, limita atribuțiile fiecărei ramuri a Puterii. Știm cu ce s-a terminat în România semnarea de acorduri interinstituționale, protocoale secrete, în România – au fost calificate ca ingerințe (fiind semnate între instituțiile de drept și instituțiile de securitate) condamnabile în imparțialitatea justiției. Legea trebuie respectată în pronunțarea hotărârilor de judecată fără protocoale secrete și acorduri.
- Legat de justiția pe care noua Putere tot încearcă să o reformeze (nu a reușit nimeni din 2009 să facă acest lucru): Comisia de la Veneția a criticat reforma justiției, concepută de Guvern, de Ministerul Justiției. Dar haideți să căutăm răspuns la întrebarea ”de ce opune rezistență sistemul judecătoresc la schimbarea situației actuale”? Poate din cauza că acest corp judecătoresc nu crede în intențiile sincere ale actualilor guvernanți? Poate corpul judecătoresc are impresia că se încearcă reacapararea justiției sau repreluarea de către altcineva a controlului asupra Sistemului de justiție? Poate judecătorii așteaptă o altă coaliție – PD-PSRM sau PD-ACUM și nu văd durabilitatea actualei alianțe, de aceea, nu se grăbesc să cedeze în fața ingerințelor politice? În privința declarației politice, precum a fost calificată poziția unui grup de judecători, cum poate fi ea caracterizată în raport cu declarațiile premierului în fața Consiliului Superior al Magistraturii și ale ministrului justiției cu ”sugestiile” respective pentru decidenții justiției? Nu e vorba de un răspuns politic la ingerințe politice?
- Moderatorul a pus întrebarea dacă se crede că se vrea revenirea în Republica Moldova Țopii, despre care se spune că erau în spatele Blocului ACUM. Știm că Victor Țopa a zis că nu revine acasă, dar că această alianță a dezamăgit mai puternic, în doar câteva săptămâni, decât alianțele proeuropene care au dezamăgit în câțiva ani.
- În privința concursurilor pe care le face actuala coaliție, ele au fost compromise, pentru că ori au fost anulate, ori rezultatele lor nu au fost luate în considerație, ori ele au fost trucate. Deci – s-a demonstrat inutilitatea lor, problema e că acești guvernanți trebuie să își asume desemnarea unor persoane în funcții importante, care să nu îi dezamăgească. Pentru că, de fapt, așa cum a demonstrat noua componență a Curții Constituționale, instituțiile statului nu au fost dezoligarhizate, ci, mai curând, reoligarhizate și repolitizate.
- Reprezentantul socialist Novac din emisiune a încercat să aibe un comportament mai echilibrat și asta a fost menționat de președintele PNL, dar asta nu a fost în toată emisiunea, pentru că nu le reușește încă socialiștilor să se europenizeze, să devină calmi și toleranți. Trebuie discutat cu toți, inclusiv cu unioniștii.
- În privința unioniștilor, parcă ar fi în Parlament unioniști care se revendică așa, ei sunt trădați de Blocul ACUM, care se prevala de faptul că au unioniști adevărați în Bloc, iar ceilalți ar fi unioniști falși, ”țipălăi”, după care ajungând în Parlament Dodon le sugerează ACUM-iștilor să îi ”înfrâneze” pe unioniștii care pleacă din ACUM., adică să le închidă gura.
- În privința unioniștilor, este un test de credibilitata pentru cei din Parlament să cheme alegătorii să voteze pentru candidații unioniști de la alte partide din circumscripții, ca să se vadă că se dorește să fie un grup parlamentar de rezistență în Parlament.
- Legat de NATO și se umbrela de securitate – Maia Sandu trișează – când e vorba de NATO, zice că ar fi bine să explicăm populației această necesitate de a fi sub scutul NATO. Da, doar că exact același lucru e nevoie de aplicat și în cazul dezideratului Unirii.
Comentarii