Libertate şi egalitate

14. Libertatea şi egalitatea se află într-o relaţie multiformă, în funcţie de domeniul în care ele funcţionează.

15. Libertatea economică absolută şi egalitatea economică totală NU sunt compatibile.

O lume în care toţi partenerii economici sunt egali de facto nu este liberă, pur şi simplu pentru că ea nu există; după cum se ştie, aici măcar suprimarea completă a libertăţilor în regimul comunist nu a reuşit să creeze visata egalitate economică deplină, diferenţierile introduse de identitatea politică a actorilor totalitari transformându-se adesea în discriminări economice flagrante.

În schimb, o lume în care toţi actorii economici sunt liberi nu aduce egalitatea, ci inegalitatea. Este însă important să subliniem că această aduce egalitatea, ci inegalitatea. Este însă important să subliniem că această inegalitate este – pe termen mediu şi lung – inegalitate în prosperitate. Sunt, prin urmare, două posibilităţi: sau este permisă manifestarea nestânjenită a libertăţii şi atunci se obţine inevitabil inegalitate, dar această inegalitate este relativizată de faptul că libertatea economică produce prosperitate, iar prosperitatea este dorită de toată lumea, sau se porneşte prin a se impune societăţii o stare de egalitate, dar atunci diminuarea inevitabilă a libertăţii nu este compensată de nimic, deoarece absenţa libertăţii duce în mod inevitabil atât la mizerie economică, cât şi la servitute politică. Liberalii pornesc de la principiul libertăţii şi consideră că inegalitatea în prosperitate este superioară servituţii în mizerie.

Prosperitatea nu există decât într-o societate în care valoarea principală este libertatea, şi în care suveranitatea consumatorului se manifestă nestânjenit, fără nici o impunere arbitrară.

În viziunea liberalilor contemporani, existenţa suveranităţii consumatorului este empiric certificată prin faptul că fiecare individ înfruntă neasistat riscul de a se înşela în privinţa alegerilor proprii, dispunând în mod liber de posibilitatea de a-l sancţiona pe producătorul care nu a răspuns aşteptărilor sale, fără ca, în acest proces, intervenţia explicită a autorităţii politice să fie necesară ori măcar dorită. Piaţa este, în acest sens, o democraţie economică, în care indivizii "votează" cotidian, alegând produsele fabricate de semenii lor şi refuzând să îşi reînnoiască votul în favoarea celor care i-au nemulţumit. Acest "vot" nu este desigur egal, dar în condiţii de libertate economică reală, nimănui nu îi este interzis accesul la un număr oricât de mare de "voturi". Este în esenţa piesei libere ca distribuţia "voturilor" să nu poată fi nici controlată, nici menţinută indefinit într-o configuraţie dată. Mecanismul de distribuţie a "voturilor" modifică permanent structura socială a capitalismului, ceea ce are drept consecinţă faptul că societatea liberală nu poate fi în principiu o societate a privilegiilor şi a ierarhiilor îngheţate; acest dinamism intern este acceptat în mod tacit de către toţi membrii societăţilor liberale, întrucât pe termen lung piaţa tinde să îmbogăţească – în mod relativ – pe toată lumea.

16. Pe de altă parte, libertatea economică are nevoie de egalitatea în faţa legii.

Într-o perspectivă utilitaristă, această egalitate a fost considerată cel mai bun instrument pentru a maximiza profitul actorilor economici: liberi, dar inegali din punctul de vedere al talentelor personale, indivizii vor trage cel mai bun profit dacă nu vor fi discriminaţi de lege, astfel încât şi cel mai puţin dotat să îşi poată utiliza capacităţile, luând acelaşi "start" egal ca şi ceilalţi semeni ai săi, bucurându-se de şanse egale.

Dimpotrivă, în perspectiva dreptului natural, egalitatea în faţa legii a fost considerată ca fiind expresia unei predispoziţii înnăscute, care trebuie tradusă apoi cu fidelitate în orizontul politic: mai exact, întrucât au fost creaţi egali de natură sau de Dumnezeu, indivizii trebuie trataţi ca egali şi de către autoritatea politică, inferioară atât naturii, cât şi lui Dumnezeu.

Multă vreme separate în chip tranşant, cele două perspective ideologice – cea utilitaristă şi cea a dreptului natural – şi-au unit astăzi roadele în substanţa economico-politică a societăţilor moderne, europene şi nord-americane. În aceste societăţi, egalitatea în faţa legii a fost îmbrăţişată şi de adversarii ideologici ai liberalilor, deşi în trecut aceştia au considerat egalitatea juridică o manipulare din partea guvernanţilor, ei preferând de aceea să pretindă egalitatea economică totală, care însă, cum ştim, este o iluzie.

17. Libertatea politică şi egalitatea în faţa legii sunt deplin compatibile.

Egalitatea în faţa legii înseamnă, înainte de toate, că legea este egală pentru toţi cetăţenii: un judecător nu poate discrimina cetăţenii sub nici un motiv.

În al doilea rând, egalitatea în faţa legii pretinde ca tuturor cetăţenilor să li se aplice riguros aceleaşi legi, în sensul că nici un individ şi nici un grup de indivizi nu poate "beneficia" de reglementări discriminatorii în sânul societăţii politice, care să separe membrii acesteia în "ordine" distincte, privilegiate ori defavorizate.

Împreună, libertatea politică şi egalitatea în faţa legii alcătuiesc nucleul "tare" al democraţiilor liberale actuale, astfel încât, în practică, nici una nu poate fi separată de cealaltă.

18. Libertatea morală şi libertatea religioasă presupune egalitatea moravurilor şi a cultelor în faţa legii, indiferent de numărul celor care le îmbrăţişează. Nondescriminarea şi exercitarea non-violentă a acestor forme de libertate reprezintă condiţii indispensabile exprimării diversităţii umane.

19. Nimic nu poate justifica limitarea diversităţii umane. Educaţia liberală se inspiră din acest principiu.