MAE fixeaza partidelor care doresc sa semneze acest pact un termen-limita de pana la 10 martie. Prin acest angajament, partidele semnatare isi vor propune ca, in primele sase luni dupa alegeri, sa adopte legile necesare pentru diminuarea drastica a coruptiei in R. Moldova. Pactul contine 15 angajamente, primul fiind: restructurarea institutiilor anticoruptie si formarea unei directii unice cationale impotriva coruptiei. MAE, de asemenea, doreste sa asigure prin lege transparenta maxima in privinta averilor demnitarilor, precum si anchetarea modului in care s-au efectuat privatizarile in ultimii 18 ani.
Punctul 6 din document se refera la executarea neconditionata si in termene restranse a deciziilor Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), deschiderea unor anchete impotriva judecatorilor care s-au facut vinovati de emiterea unor hotarari ce au condus la condamnarea R. Moldova si recuperarea de la acestia a sumelor de bani platite de stat. Referindu-se la ultima condamnare a Moldovei la CEDO in cazul Duca, al doilea candidat pe lista MAE, Vitalia Pavlicenco, a declarat: „In martie 2007, am prezentat o declaratie in Parlament, tragand un semnal de alarma asupra acestui caz si spuneam ca R. Moldova va mai pierde un caz rasunator la CEDO. Se vede ca am avut dreptate acum doi ani. Este o noua dovada a faptului ca justitia in R. Moldova nu functioneaza si nu judeca in interesul cetatenilor”. In decizia sa pe marginea cazului Duca, CEDO se declara frapata de felul in care Curtea Suprema de Justitie a instrumentat acest caz.
In alt context, presedintele MAE, Anatol Petrencu, a declarat ca va depune plangeri la politie dupa ce o echipa de politisti a arestat miercuri, 4 martie, doi membri MAE care distribuiau invitatii la un concert. In urma interventiei membrilor MAE, cei doi au fost eliberati.
Sambata, 7 martie, MAE invita doritorii la un concert in Piata Marii Adunari Nationale in care vor evolua Veronica, London, Oktavyan, Chocolate si Voltaj. Inceputul la ora 18.00.