Mândri că suntem un PNL unionist. Îi felicităm pe național-liberalii de pe ambele maluri de Prut la cei 140 de ani de existență glorioasă

Pe 24 mai 2015, PNL din întreg spațiul românesc împlinește 140 ani de existență. Îi felicităm pe toți național-liberalii, de pe ambele maluri de Prut, cu ocazia acestei glorioase date. Noi, PNL, din cel de-al doilea stat românesc, ne revendicăm de la PNL-ul istoric – cel care a activat și în perioada interbelică, în spațiul dintre Prut și Nistru. Avem, în cadrul partidului, în care se află trei președinți PNL, și nepoți, strănepoți ai național-liberalilor dintre cele două războaie, care au fost persecutați de regimul comunist. Noi, PNL din R.Moldova, care ne visăm să devenim o Filială a PNL-ului din Basarabia într-o Românie Reîntregită – ideal realizat de legendarii Brătieni, – suntem mândri și de activitatea noastră pentru Refacerea Unității Naționale Românești – indiferent de prigonirile politice, morale, ideologice, de alt gen la care suntem supuși de dușmanii românismului și ai unionismului de pe ambele maluri de Prut.

Noi suntem mândri, ca național-liberali, de eforturile noastre continue și consecvente, în cele trei formule de existență ale PNL dincoace de Prut, mai ales de activitatea desfășurată în cei 8 ani de activitate în formula a treia, reconstituită în anul 2006.

Viitorul politic în cele două state românești, până se vor regăsi, din nou, într-un Stat Unitar Românesc, va fi unul singur și sigur – DOAR NAȚIONAL-LIBERAL.

Vitalia PAVLICENCO, președintele PNL din Republica Moldova

Comentarii

Lasă un răspuns