Național-liberalii de dincoace de Prut constată împlinirea a 143 de ani de la formarea PNL

PNL.md  se revendică, istoric și politic: 1. De la Istoria glorioasă a PNL din România de dinaintea Anului 1989. 2. De la istoria tragică a PNL în Basarabia din perioada interbelică, unde, după ocupația sovietică din 1940, un număr de 540 de național-liberali – aleși locali, demnitari de toate rangurile – au fost exterminați prin diferite metode, mai ales prin deportare. 3. De la activitatea demnă, cu relații de suflet cu PNL.ro, a primelor două entități PNL.md, conduse de Andrei Iuri-Apostol și de Mircea Rusu. 4. De la activitatea politică demnă, cu obiectiv clar unionist, din cei zece ani de cînd PNL.md există în a treia formulă.

Acum mai puțin de un an, publicam un articol despre unele declarații inadecvate ale președintelui PNL.ro făcute la Chișinău despre PNL.md. Constatam că actuala conducere a PNL.ro, rezultată din fuziunea între PNL-PD-L, nu cunoaște istoria PNL.ro de după 1989.

IMG_7255Și pentru că pe 24 mai s-au împlinit 143 de ani de la formarea Partidului Național Liberal în spațiul românesc, vom reitera unele fragmente din acel articol, spre cunoștința celor interesați de această istorie de pe ambele maluri ale Prutului.

Actuala formulă, a treia, a PNL.md, reconstituită în 2006, după eliminarea unor lideri național-liberali din Alianța ”Moldova Noastră” pentru poziții proromânești tranșante, este continuatoarea primelor două formule ale PNL.md, partid care a existat în R.Moldova, inițial, ca o filială a PNL.ro-Organizația teritorială Iași. Când în al doilea stat românesc au fost interzise, prin lege, filialele unor partide de peste hotare, inclusiv din România, aici s-a constituit PNL.md.

Primii lideri național-liberali aici după 1991 sunt foștii deputați Andrei Iuri-Apostol și Mircea Rusu – în prezent membri ai conducerii PNL.md.

În primele două formule actualii lideri și alții au avut relații frumoase și de suflet cu primii liberali care au

 activat după 1989 – regretatul Mircea Ionescu Quintus, Radu Cîmpeanu, Valerian Stoica, Theodor Stolojan, Teodor Meleșcanu, Mona Muscă, Călin Popescu Tăriceanu, Norica Nicolai, cu alți adevărați național-liberali care – pe drept – se revendicau de la legendarii Brătieni, cei care au modernizat și reîntregit România.

A treia formulă a PNL.md s-a reconstituit după ce, în 2001, PNL.md a fost partidul care s-a dizolvat pentru că venise Partidul Comuniștilor masiv la putere. Datorită acestei inițiative a PNL.md, s-a constituit, prin lungi și grele negocieri, Alianța ”Moldova Noastră”, care, apoi, pentru alegerile din 2005, a format Blocul ”Moldova Democrată”.

Lideri național-liberali, excluși din AMN pentru poziții liberal-naționale, după încercări nereușite de dialog avut cu alte entități liberale, pentru a nu reconstitui PNL.md în a treia formulă, au convocat un congres în decembrie 2006 și au format PNL.md, a treia oară, acesta fiind unicul partid înregistrat sub regim comunist, în februarie 2007. Președinte a fost aleasă, pentru prima oară în istoria noastră politică recentă, prin vot secret, – Vitalia Pavlicenco. Membrii fondatori, în special Mircea Rusu și Anatol Țăranu, au lucrat asupra Statutului și Programului și au decis să răspundă integral îndemnului național-liberalilor de peste Prut, care i-au încurajat să fie identici PNL.ro.

 

Există și un acord semnat între conducerile PNL.ro și entitatea liberală care a contribuit la formarea AMN. Din partea PNL.ro a fost semnat de Teodor Meleșcanu, acord în care a fost formulată pentru prima oară noțiunea de ”al doilea stat românesc” referitor la Republica Moldova, fapt care a generat o reacție din partea comunistului Voronin.

PNL.md a urmărit cu atenție fuzionarea între PNL.ro și PD-L, invocînd repetat acest eveniment ca model și pentru procesul politic din al doilea stat românesc. De mai mulți ani PNL.md încearcă să coaguleze entitățile care ar împărtăși valori național-liberale și obiectivul Reîntregirii României, pe modelul sacrificiului fondatorilor Partidului Național Liberal ca partid în formula de pînă la 1989. Chiar recent, ultmul Apel-Manifest al PNL.md este conceput în aceeași cheie, sperînd să existe un asemenea dialog politic, mizîndu-se pe conștientizarea faptului că niciun vot în viitoarele alegeri nu trebuie dăruit forțelor antiromânești din Republica Moldova.

Acum un an, împreună cu foștii deja național-liberalii din România, precum Victor Ionescu, Lucia Gurduza, Radu Sorinca,  prezenți la ședințe ale PNL.md, coform spuselor lor, prin acceptul și misiunea încredințată de conducerea PNL.ro, național-liberalii din R.Moldova au desfășurat o frumoasă și intensă campanie de înscriere a votanților români de dincoace de Prut în Registrul electoral al Statului Român.

Conducerea PNL.md a declarat ferm că se revendică, istoric și politic: 1. De la Istoria glorioasă a PNL din România de dinaintea Anului 1989. 2. De la istoria tragică a PNL în Basarabia din perioada interbelică, unde, după ocupația sovietică din 1940, un număr de 540 de național-liberali – aleși locali, demnitari de toate rangurile – au fost exterminați prin diferite metode, mai ales prin deportare. 3. De la activitatea demnă, cu relații de suflet cu PNL.ro, a primelor două entități PNL.md, conduse de Andrei Iuri-Apostol și de Mircea Rusu. 4. De la activitatea politică demnă, cu obiectiv clar unionist, din cei zece ani de cînd PNL.md există în a treia formulă.

În rîndurile PNL.md sunt descendenți ai național-liberalilor din perioada în care teritoriul dintre Prut și Nistru era în componența României Mari.

PNL.md a publicat selectând din Cartea Memoriei din Basarabia numele celor peste 540 de național-liberali deportați sau exterminați pe alte căi pentru că erau membri sau demnitari publici/aleși locali ai PNL.

PNL.md speră că în România SE VOR PRODUCE ÎNTR-UN VIITOR SCHIMBĂRI PROPICE ÎMBRĂȚIȘĂRII DE CĂTRE TOȚI NAȚIONAL-LIBERALII, DE PE AMBELE MALURI ALE Prutului, a obiectivului Reunirii, pentru a fi cu toții mândri de primii național-liberali, care au pus bazele Statului nostrum Român, care l-au modernizat și reîntregit. La asemenea metamorfoze ar contribui și formarea unui PNL mare dincoace de Prut, la care o conducere a PNL.ro, demnă de istoria frumoasă a acestui partid, ar putea contribui.

Vitalia Pavlicenco, președintele PNL.md

Comentarii

Lasă un răspuns