Pastram intact scopul nostru principal – de demolare a regimului comunist

Discursul ex-preşedintelui Vitalia Pavlicenco la Congresul al doilea al PNL:

Vă felicit cu ocazia Zilei Europei şi vă doresc să ajungem cu toţii în familia europeană. Anul trecut, în această zi, PNL a organizat Ziua Europei în Scuarul Operei Naţionale.

Vă mulţumesc pentru că sînteţi în PNL şi aţi venit la Congresul al doilea al formaţiunii. Va mulţumesc pentru că rezistaţi şi activăm, pe parcursul a peste doi ani, într-o situaţie extrem de grea, ce există în Republica Moldova. Am ieşit recent şi dintr-o campanie electorală deloc uşoară – însă nu pentru că nu am trecut prin campanii electorale şi nu am şti ce înseamnă asta. A fost grea pentru că, dintr-o sumă de motive, Republica Moldova nu reuşeşte să iasă, de zece ani, de pe panta antidemocratică periculoasă, iar teroarea şi dictatura, declanşate şi după aceste alegeri, cu scenarii odioase, ne-au demonstrat că aceste metode condamnabile iau locul condiţiilor pentru alegeri obiective şi libere.

 
 
Congresul I, de constituire a PNL, a avut loc la 16 decembrie 2007. De atunci noi am participat la alegerile locale, din martie 2007, la alegerile pentru Parlamentul României, de la 30 noiembrie 2008 şi la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 – acestea într-o formă impusă de legislaţia inadecvată adoptată de comunişti şi aliaţi, care interzice blocurile electorale. În ultima sa şedinţă, din 1 februarie 2009, Delegaţia Politică Naţională a stabilit data Congresului al II-lea al PNL – pe 9 mai, de Ziua Europei. Practic, vechea conducere a PNL şi-a încheiat mandatul pe 2 februarue 2009 şi astăzi noi, prin delegaţii aleşi la congres în cadrul conferinţelor teritoriale desfăşurate între 5 aprilie şi 9 mai, conform normei de reprezentare stabilite, vom face bilanţul activităţii de doi ani şi vom alege conducerea partidului. În calitatea de preşedinte pe durata a doi ani al PNL, mi-am încheiat şi eu mandatul pe 2 februarie 2009 şi vreau să-i mulţumim lui Anatol Revenco pentru că a acceptat să asigure interimatul PNL în perioada de după 2 februarie 2009. De asemenea, vreau să mulţumesc Delegaţiei Politice Naţionale şi Biroului Permanent Central pentru activitatea desfăşurată în aceşti doi ani. În aceşti ani am trecut prin multe greutăţi – obiective şi subiective. Greutăţile obiective ţin de lipsa de democraţie în R.Moldova, unde nu există condiţii pentru pluralism politic si de opinii. Cele subiective ţin de marea dezamăgire produsă oamenilor de guvernarea comunistă, dar şi de slăbiciunea de a nu face faţă realităţilor nedrepte şi neadecvate impuse prin lupta politică absolute inegală. Am în vedere că partidele nu-şi desfăşoară activitatea în condiţii egale în faţa legii, nu au acces la Radioteleviziunea nepublică, sînt victime ale persecutării şi ale abuzurilor contra democraţiei din partea Partidului Comuniştilor, care se ţine de putere cu toate mijloacele posibile şi imposibile, inclusiv prin crimă.

Totuşi, am mers înainte şi ne vom expune azi opiniile despre activitatea desfăşurată.

În aceşti doi ani am ţinut statutar şedinţele Delegaţiei Politice Naţionale şi ale BPC. Am desfăşurat multe acţiuni, ne-am exprimat poziţiile şi am încercat să facem o coalizare a forţelor naţionale. Nu ne-a reuşit. Şi chiar dacă participarea noastră la alegerile din 5 aprilie, împreună cu MAE, este apreciată neunivoc, paradoxurile scrutinului depăşesc mult cadrul decizional al PNL. Însă nu vom reduce activitatea partidului la ultima campanie electorală, deşi alegerile sînt parlamentare sînt corolarul în destinul partidului.


Cum spuneam şi în alte dăţi, nu considerăm potrivit să vorbim la întrunirile noastre mai mult despre viaţa politică şi mai puţin despre noi. PNL nu s-a dezvoltat aşa cum ne-am fi dorit – există motive diferite ale acestei stări de lucruri şi avem mulţi oameni noi ca delegaţi, de aceea e bine sa invocăm unele jaloane.

Dintre acţiuni, am invoca 27 Martie 2008-Ziuna Unirii cu România, 9 Mai-Ziua Europei, în 2008, participarea la toate dezbaterile publice din anul 2008, cu prezenţa presei, pichetări şi marcarea Zilei drepturilor omului, inclusiv acţiuni în centrele rationale, crearea Organizaţiei municipale Chişinău, a organizaţiilor de femei şi de tineret, activitatea intensă în Parlament, negocierile cu alte partide.

În această perioadă s-a adoptat şi o nouă legislaţie privind partidele şi alegerile – toate pentru a se asigura perpetuarea la putere a comuniştilor şi a împiedica preluarea Puterii de către Opoziţia democratică.

PNL a sfidat capcanele legate de interzicerea blocurilor electorale şi a demonstrat partidelor, care considerau ca nu putem face o listă comună, că aceasta e posibilă şi noi am mers cu MAE în alegeri, parcurgînd toate riscurile, în special subiective.

Împreună cu MAE, am optat pentru o listă comună, sprijinid propunerea insistentă a Forului Democrat al Românilor. Am avut mai multe negocieri, am aşteptat reacţii pe potrivă, am dorit mult ca Nicolae Dabija să meargă pe lista MAE, dar nu a fost să fie, deşi, înainte de a candida pentru Parlamentul României, a devenit membru al PNL. În pofida celor survenite, vreau să vă mulţumesc tuturor celor ce v-aţi inclus activ în alegerile pentru Parlamentul României şi să vă spun că nici un efort nu rămîne neobservat de Dumnezeu, chiar dacă muritorii de rind se mai întîmplă să uite. Noi am lucrat pentru ideea de a fi reprezentaţi în Parlamentul României, pentru simplificarea procedurii de redobîndire a cetăţeniei române şi pentru a ne aduna noi, românii, împreună. Aşa trebuia să fie şi în alegerile parlamentare şi, dacă era cum a zis Mareşalul Ion Antonescu, “de asupra tuturor ambiţiilor personale şi de grup este Patria şi acolo, pe pămînt şi în ceruri, unde se întrunesc interesele noastre majore, noi trebuie să fim grămăjoară”.

Nu ne-a reuşit să ne adunăm şi credem că de aceea victoria Opoziţiei în aceste alegeri este victoria lui Pirus, care nu ne bucură, ci ridică mai multe probleme decît responsabilităţi de guvernare. Dacă era toată Opoziţia naţională într-o listă comună, nu se irosea nici un vot. Cel puţin noi, concurentul electoral MAE, nu am dat prea mult comuniştilor, deşi ei au cîştigat prin fraudă, adică, de fapt, nu au cîştigat, la fel ca nici în 2005.

Din păcate, nu a ieşit o colaborare a Opoziţiei nici în privinţa dosarului electoral, a încălcărilor legislaţiei electorale, fiecare acţionînd separat. Asta a întîrziat pregătirea Dosarului electoral al Opoziţiei, în sensul depunerii tuturor petiţiilor, sesizărilor, cazurilor perfectate conform legislaţiei, în comisiile electorale, la CEC şi în instanţele de judecată. Dacă Opoziţia era împreună şi îşi împărţea, cel puţin, raioanele în privinţa observării riguroase a alegerilor, era altfel. Astfel, Opoziţia nu a putut să înfrunte, în front comun, maşinăria comunistă de stat, ce a făcut totul ca să rămînă la putere, recurgînd şi la crimă.

În campania electorală-2009 foştii penelişti au cedat totul în raport cu MAE – am părăsit, in corpore, funcţiile în partid şi calitatea de membru al PNL, am mers fără identitatea PNL, am acceptat persoana MAE prima pe lista noastră comună, am spus că nu pretind la funcţia de preşedinte în viitorul partid unificat şi, repet că nici astăzi nu pretind. Sigur, nu toţi colegii noştri poate au fost de acord cu această decizie, dar fiecare a venit în campanie cu ce a putut. Noi am venit cu o echipă de oameni cumsecade, cu o imagine bună a echipei, cu multă muncă şi implicare. Oamenii noştri au fost mereu oameni ai principiilor, nu oameni de bani şi nu avem practica îmbogăţirii în alegeri, cum se întîmplă prin alte părţi.

Am participat activ la campania electorală şi vreau să vă mulţumesc pentru munca depusă. Sigur, şocul cu 1 procent – adevărat sau nu prea – mai persistă, poate e nevoie de mai multă nobleţe, generozitate şi mărinimie, chiar şi de spirit lucid şi cumsecădenie, ca să aduni echipa şi să-i mulţumeşti pentru munca depusă cînd nu ai cîştigat, pentru că viaţa nu e plină numai de victorii.

În această campanie electorală echipei noastre centrale nu i-a fost uşor în situaţii nestandarde, cînd trebuie să aperi sau să influenţezi fără a avea pîrghii, dar am făcut ce am putut şi vă rog să ne iertaţi dacă nu ne-a reuşit întotdeauna, că nu ne-a fost uşor nici nouă. Vă jur, însă, că asta ne-a preocupat mereu.

Ştiu că s-a muncit din mare entuziasm, pe alocuri, poate, fără motivaţie, dar acceptăm principiul general – totul ce nu omoară, căleşte.

 
 
Noi nu am avut în această campanie electorală mesajul nostru naţional, am mers cu lupta contra corupţiei. Unii au explicat insuccesul şi prin asumarea unui mesaj ce a fost o povară prea mare pentru noi, ca şi concurent electoral. Poate au dreptate. Sigur, ca deputat, am avut poziţii, interpelări contra corupţiei, a deturnării banului public, dar populaţia a dat un vot util şi etnic şi nu ştim dacă i-am convins cu mesajul împotriva corupţiei.

Şi-a jucat efectul negativ şi începerea tîrzie a campaniei electorale, iar timpul pierdut a fost greu de recuperat. Sigur, practica a fost pozitivă, am avut marşuri, concerte, dar cred că a fost nevoie de mai multe întîlniri electorale, dar şi sarcina, pusă în faţa fiecărui staf raional, să fie clară.

Oricît ar fi de paradoxal, totusi, am ieşit mai consolidati si mai extinsi din aceste alegeri. Cu toate dificultăţile cunoscute în aceşti doi ani, putem spune că PNL a cunoscut, din 2 februarie 2007 pînă în prezent, trei perioade de reanimare.

Reconstituirea după eliminarea naţional-liberalilor din AMN, în toamna anului 2006.

Reformarea pe parcursul anului 2008, după alegerile locale din 2007, şi plecarea unui grup semnificativ la PLDM, în toamna anului 2007. Refacerea PNL după participarea la alegerile parlamentare din 2009, cînd 50 de candidaţi PNL, reprezentînd conducerea centrală şi eşalonul întîi din teritoriu, şi-au dat demisia şi au participat ca şi candidaţi independenţi pe lista MAE.

PNL are o echipă bună la centru şi în teritoriu, însă, din cauza unei finanţări insuficiente, nu s-a reuşit cuprinderea tuturor raioanelor. În raioanele unde avem echipe, ele sînt din convingere şi bune.

Nu avem structuri bune încă în raioanele: Anenii-Noi, Călăraşi, Criuleni, Orhei, Rezina, Şoldăneşti, Teleneşti, Ştefan-Vodă, zona bulgaro-găgăuză. În unele raioane am avut, însă ele au trecut la alte partide, iar în campania electorală le-au coordonat persoane de la MAE. Cu toate acestea, în jumătate dintre ele persoane sînt, dar nu au fost antrenate suficient din motive subiective şi foarte regretabile în munca electorală.

PNL are structuri puternice în Cahul, Cantemir, Cauşeni, Cimişlia, Donduşeni, Edineţ, Făleşti, Floreşti, Glodeni, Hînceşti, Ialoveni, Ocniţa, Sîngerei, Soroca, Ungheni, Bălţi şi Rîşcani. Aceste structuri s-au consolidat în campania electorală pentru că peneliştii au lucrat bine.

PNL are structuri de putere medie în Basarabeasca, Briceni, Drochia, Dubăsari, Leova, Străşeni, Rîbniţa.

PNL ar putea avea structură bună în Nisporeni, unde primarul de Durleşti a investit multă muncă, dar structura a fost condusă de MAE şi trebuie să vedem cum recuperăm munca depusă.

În campania electorală au lucrat din echipa centrală activ de la centru următorii colegi de partid: Alexandra Can, Mihai Severovan, Gheorghe Zlepca, Alexandru Gorgan, Nicolae Crudu, Diana Crudu, Valentina Creţu, Andrei Iuri-Apostol.

PNL a fost şi rămîne cu şanse bune în Transnistria, spre deosebire de alte partide.

Din echipele teritoriale au lucrat foarte bine Alexandru Cojocaru, consilier raional Ungheni, echipa doamnelor de la Edinet (Galina Tabanschi, Ina Tărtăcuţă, Valentina Creţu), echipa de la Soroca (Petru Zolotariov, presedinte), Cahul-echipa Ninei Tampiza, Cantemir şi Basarabeasca-Mihai Creangă, Rîşcani-echipa Alionei Dobzeu, Căuşeni-echipa Ion Ciobanu şi Familia Cernean, Cimişlia-echipa medicului Anatol Berestianu, Donduşeni-Vrabie Marcel (acolo liderul MAE a plecat la PLDM, apoi la PCRM), Făleşti-echipa consilierului orăşenesc Mihai Morteanu, Floreşti-echipa lui Dumitru Colţa, trecut cu echipa de la PSD, Glodeni-echipa dlui Gheorghe Zlepca, de mare autoritate în Glodeni, el a creat în toate satele structuri, echipa Natalia Dabija-Diana Crudu la Ialoveni, echipa medicului Dumitru Mahu la Hînceşti, echipa lui Mihai Bîrsan la Sîngerei.

Acum problema primordială este a nu-i pierde pe oamenii indentificaţi prin sate, a menţine şi consolida structurile PNL.

Există, este adevărat, şi pericolul atragerii activiştilor la PL si PLDM, ca partide parlamentare, deşi nu se ştie dacă nu vor fi alegeri parlamentare anticipate.

Mai departe întoarcem fila şi ne întrebăm ce facem în continuare. Avem în faţă trei posibile implicări – alegeri parlamentare anticipate, participare separată sau pe o listă comună a Opoziţiei la alegeri, pregătire pentru alegeri locale.

Cred că toate chestiunile le vom decide împreună. Astăzi noi reconstituim structurile legale statutare ale PNL, după care vom continua construcţia de partid. Sîntem deschişi dialogului şi sperîm să ajungem la o societate liberă, chiar dacă, după alegerile din 5 aprilie, Libertatea nu s-a apropiat de noi, ci s-a îndepărtat. Dar nu e rău fără de bine şi va coborî Dumnezeu şi printre noi.

Situaţia economică în Republica Moldova se agravează tot mai mult şi victoria comuniştilor s-ar putea întoarce drastic împotriva guvernării ce a reuşit să-i tot înşele pe donatorii de peste hotare. Corupţia extrem de mare practicată de guvernanţii hrăpăreţi, pe care au înţeles-o deja şi partenerii de la Banca Mondială şi FMI, nu îi va mai încuraja să ofere atît de uşor mijloace pentru a se scurge pe lîngă Bugetul statului. Dezvoltarea economică este prognozată la zero, în curînd vor începe problemele sociale. Nu ne bucurăm, dar nu putem să nu spunem că este cauza încrederii oarbe avute de oamenii neinformaţi cu bună ştiinţă de comunişti în guvernanţii care au tot promis trecutul sătul şi viitorul luminos comunist. Nici trecutul sătul nu mai vine şi nici viitorul luminos nu are de unde poposi pe meleagurile noastre însărăcite. Oamenii îşi fac pe un cap cetăţenie română pentru a putea pleca în Europa, tot mai speriată de eventualul val de moldoveni. Indignarea oamenilor este mare, dar nu am avut o voinţă unită a Opoziţiei care să îi dirijeze într-o revoltă populară după alegeri fraudate.

Dacă va fi votat un preşedinte propus de comunişti, asta va discredita toată Opoziţia parlamentară şi furturile de stat vor continua, lumea va deveni tot mai săracă şi nimeni nu poate prognoza unde am putea ajunge.

Care sînt sarcinile noastre pentru anii următori. Credem că principala sarcină rămîne legătura cu oamenii, să mergem la întîlniri, să ţinem pulsul pe starea de lucruri de la sate şi din oraşe. Să înţelegem că alegerile locale din 2007 – care au părut o bază, un început de demolare a comuniştilor – nu au servit drept o garanţie că putem avea alegeri parlamentare corecte, că administraţiile locale actuale încă nu sînt cele cu spirit nou, curajos, pentru că încă stau la cheremul puterii centrale comuniste, de unde se şteaptă mijloace financiare, ceea ce limitează libertatea. Că e nevoie de mai mult efort, de mai multă unitate pentru a asigura victoria democraţiei în toate satele şi oraşele, apoi a se obţine alegeri parlamentare libere.

Noi, PNL, vom activa intens şi rămînem deschişi proiectelor comune cu alte forţe din Opoziţie în toate acţiunile menite să apropie democraţia şi libertatea în statul nostru. Păstrăm intact scopul nostru principal – de demolare a regimului comunist. Cît ne vor ţine forţele, şi oricît ne va fi de greu, noi vom merge împreună.

Noi apreciem Rezoluţia Parlamentului European privind situaţia din Republica Moldova în urma alegerilor parlamentare din 5 aprilie drept o notă negativă din partea Uniunii Europene pentru guvernarea comunistă ce suprimă drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

În acest sens, propun congresului al doilea al PNL să aderăm integral la Declaraţia de la Praga, lansată de personalităţi remarcabile din Europa, care au fost în primele rînduri ale luptei contra comunismului şi care astăzi îndeamnă Guvernele ţărilor să pună semnul de egalitate între comunism şi nazism, să condamne crimele săvîrşite de regimurile totalitare. Numai astfel clasele politice din statele cu democraţii avansate pot ajuta Guvernele şi populaţiile noilor state independente, care aspiră, unele încă fără rezultat, spre libertate si prosperitate, în cadrul familiei europene unite.

Vă mulţumesc pentru atenţie şi vă invit la dezbateri.

Chişinău, 9 mai 2009

Comentarii

Lasă un răspuns