Dincolo de denumirea corecta a acestui document, care trebuie sa fie “Acord de neagresivitate si cooperare”, trebuie sa spunem ca, pe parcursul a, cel putin, doi ani, dar, mai ales, pe parcursul anului 2008, Partidul National Liberal, – al carui presedinte, Vitalia Pavlicenco a fost eliminat din AMN pentru promovarea angajamentelor fundamentale ale Blocului Moldova Democrata in alegerile din anul 2005, fiind urmata de national-liberalii avind convingeri proeuratlantice ferme, proiesirea din CSI, – a propus mereu o cooperare intre formatiunile necomuniste, in scopul pregatirii debarcarii comunistilor in 2009. Aceasta cooperare a fost respinsa din partea partidelor cu reprezentare in Parlament, care se considera necomuniste.
Deputatii PNL au sprijinit in Parlament toate initiativele rationale ale AMN. Din pacate, AMN nu a sprijinit intotdeauna initiativele national-liberalilor. Ba chiar a abdicat – pentru a cistiga mai multi alegatori, nespunindu-le ceea ce trebuie sa stie, ci, mai curind, ceea ce vrea sa auda urechea alegatorilor inselati de zece ani de comunisti – la punctele principiale din platforma BMD, promovate consecvent de national-liberali. Este vorba de limba romana, de iesirea din CSI, de lichidarea neutralitatii militare a R.Moldova, de un parteneriat cit mai strins cu Romania, de anularea unor documente semnate privind Transnistria, care submineaza independenta si suveranitatea R.Moldova.
Acest “Cod de conduita”-batjocura la adresa partidelor din Opozitie nu a fost semnat nici de PNL, nici de MAE. De asemenea, PNL si-a expus pozitia foarte ferma si in legatura cu zisul “Parlament curat”, o initiativa a societatii civile care pune o multitudine de intrebari ce apar aici si la care inca nu am gasit un raspuns convingator.
Acordul propus acum de AMN s-ar vrea sa insemne ca acum, PNL, in campania electorala, sa “coopereze strins” cu AMN, cu PL si PLDM, care nu au acceptat nici un fel de cooperare cu PNL, sa se “consulte”, “sa isi coordoneze actiunile in vederea indeplinirii scopurilor si a sarcinilor asumate”. De ce? Pentru ca national-liberalii sa nu poata spune care e diferenta dintre MAE-PNL si celelalte trei partide zise liberale, ce au demonstrat atita necooperare in ultimii doi ani? Referindu-ne, in special, la AMN si la PLDM. Primul partid a eliminat factorul national din formatiune, iar PLDM a tot transpirat sa “atraga” – pentru a nu spune mai mult, continuind aceste “incercari” – consilieri si membri ai PNL? Nu cred ca e posibil.
Este adevarat, national-liberalii ii vor ataca necrutator, si in aceasta campanie electorala, asa cum au facut-o in toti cei zece ani de guvernare totalitara, pe comunisti. Totodata, national-liberalii vor demonstra alegatorilor prin ce se deosebesc de ceilalti pretinsi liberali si nu vor accepta un calus in gura, pentru a manifesta exces de toleranta fata de cei care semneaza Coduri de conduita si cu Stinga, si cu Dreapta, fata de cei care nu voteaza iesirea din CSI, care nu se doresc in NATO, care se feresc de cuvintul “roman”, care se uita spre Vest, dar se lasa trasi de mineca de Est…
Pe toate acestea inca le vom vedea.