Astazi, reprezentanti ai PNL au oferit o conferinta de presa cu tema: ”Atitudinea CEC fata de solicitarea PNL privind desfasurarea alegerilor pentru Consiliul Municipal Bender/Tighina. Abuzuri din partea concurentilor electorali”. Au participat Vitalia Pavlicenco, presedintele PNL, Donica Andrei, candidat pentru CM Chisinau, Versilov Andrei, presedintele Organizatiei obstesti “Plot”.
Vitalia Pavlicenco a dat citire Declaratiei PNL privind campania electorală incorectă, care se anexeaza acestui comunicat de presa. In declaratie sint indicate cazurile pe care PNL le semnaleaza ca manifestari de folosire a resurselor administrative de catre partidele parlamentare in actuala campanie electorala si incalcari ale Codului electoral.
In a doua parte a conferintei PNL a informat presa ca a expediat o Sesizare la CEC prin care a cerut organizarea procesului electoral in zona nistreana, in special in oraselul Dubasari si in Municipiul Bender/Tighina. PNL a primit un raspuns cu refuz si explicatii din partea CEC, reprodus in atasament si mai jos, care a fost atacat de PNL in Curtea de Apel. De asemenea, Andrei Versilov, membru al PNL, locuitor de la Tighina, alogen si rusolingv, a oferit explicatii legate de doua sesizari depuse la Procuratura – daca exista vreun document prin care este declarat criminal Igor Smirnov, la care merge “sa se imbratiseze” premierul Filat, precum si in legatura cu banerele si site-ul www.moldovenii.md, care aduc ofense esentei romanesti a statului Republica Moldova si majoritatii populatiei romanesti. de asemenea, Andrei Versilov, a adus o contestare publica la toate invinuirile si murdariile varsate pe site-uri anonime contra PNL si actiunii sale de a lupta pentru alegri locale la Tighina.
In a treia parte a conferintei de presa, candidatul pentru functia de consilier municipal din partea PNL, Andrei Donica, a demonstrat un exemplu de obturare a unei gropi de drum din banii membrilor PNL, cu aplicarea inscriptiei partidului – a Logoului PNL si a simbolului Sagetii, caz urmat in mod urit de aducerea, in acelasi orasel, Codru, a lucratorilor “Edilitate”, imbracati in haine purtind simbolurile PLDM, care astupau gaurile din bani publici si difuzau materiale de agitatie, in paralel, fapt calificat drept abuz electoral si folosirea frauduloasa in scopuri electorale a resurselor administrative.
Serviciul de presa al PNL
Declaraţia PNL privind campania electorală incorectă
Partidul Naţional Liberal a constatat, în alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2011, lipsa condiţiilor democratice şi libere pentru desfăşurarea unor alegeri corecte. Avînd o poziţie critică faţă de guvernare – fie comunistă, fie ”liberal-democrată” – PNL este ”în dizgraţia” concurenţilor electorali, care folosesc resursele administrative şi, evident, ”deranjează” prin poziţiile sale.
Astfel, expunem o serie de abuzuri şi încălcări care se constată în această campanie electorală.
Folosirea, ca metodă de şantaj, la tot pasul, în perioada întocmirii listelor pentru consiliile de orice nivel, de către reprezentanţii partidelor de la guvernare, a argumentului că ”doar aleşii poporului din partea partidelor parlamentare vor avea acces la fonduri publice şi europene, la realizarea proiectelor pentru comunităţi”. Adică, reprezentanţii guvernanţilor aplică discriminarea faţă de oponenţii politici din partidele extraparlamentare şi faţă de alegătorii lor, calificîndu-i mai că ”duşmani ai poporului” – exact cum procedau comuniştii faţă de Opoziţie.
Folosirea publică a argumentului că, ”deşi mai multe persoane candidează acum pe listele altor partide, ele ”ştiu la ce partide să adere după alegeri”. Acest lucru l-a declarat public, de exemplu, Valeriu Munteanu, deputat din partea Partidului Liberal. PL şi PLDM au încurajat continuu traseismul şi racolarea membrilor ator partide, deşi nu le-a plăcut cînd o făceau alte partide în raport cu ele. Adică, partidele parlamentare deja ”ne promit” că vor proceda la cumpărarea aleşilor locali în interesul combinaţiilor postelectorale.
Intimidarea membrilor PNL din teritoriu la depunerea listelor de candidaţi pentru funcţia de consilieri, prin încercarea intenţionată, din partea membrilor Comisiilor electorale de circumscripţie, de a le cere ca listele să fie complete, cînd legea, de fapt, prevede doar două treimi sau chiar şi mai puţin. Or, rolul statului este de a-i informa corect şi a-i ajuta pe candidaţi în perfectarea actelor.
Încercarea de a nu înregistra listele depuse pe motive neînsemnate, neîntemeiate.
Intimidarea candidaţilor de pe lista PNL, în scopul de a-i determina să se retragă de pe liste. Amintim – dacă lista rămîne cu mai puţin de jumătate de candidaţi pentru consilieri, ea nu este retrasă, iar formaţiunii i se aplică doar un avertisment.
Folosirea bunurilor materiale pentru a influenţa opţiunea alegătorilor, cum ar fi – doar un exemplu – pui de găină distribuiţi pe gratis, în scopuri electorale, de către candidaţii la funcţia de primar la Zăbriceni-Edineţ.
Autorizarea apariţiei unor banere antinaţionale, ca www.moldovenii.md, promovînd site-ul respectiv, care atacă, în spirit stalinist, esenţa naţională, românească, a statului nostru, inducînd similaritatea perfectă între partidul satrapilor comunişti şi atributele statale ale Republicii Moldova. Practic, aceste banere au inclus emblema insultătoare, combinînd stema de stat a Republicii Moldova, cu simbolul ocupanţilor sovietici. Andrei Versilov, membru alogen şi rusolingv al PNL, a atacat acest fapt la Procuratură. Remarcăm şi că actuala conducere a Primăriei a permis prezenţa acestor banere jignitoare pentru români, în timp ce nu a permis agitaţia proromânească şi unionistă a PNL în alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010.
Atacarea PNL şi a preşedintelui partidului de pe site-uri dubioase pentru apariţiile în conferinţe de presă cu Andrei Versilov, ambii denigraţi în fel şi chip, pentru criticile dure la adresa PLDM, PD şi PCRM, în legătură cu plecăciunile în faţa Tiraspolului şi a Moscovei, precum şi pentru insistenţa de mobilizare a forţelor necomuniste (PNL, PL, PPCD), ca să ceară şi să desfăşoare, împreună, alegeri locale în zona nistreană. Mai exact – în Municipiul Bender/Tighina şi în oraşul Dubăsari, măcar după 20 de ani, în condiţiile în care premierul Filat ”se îmbrăţişează” cu liderul separatist de la Tiraspol, despre care reprezentantul PNL aşteaptă confirmare de la Procuratură dacă este declarat sau nu criminal de către autorităţile Republicii Moldova.
Presa nu a respectat nici în această campanie electorală art.18 din Regulamentul privind oglindirea campaniei electorale în desfăşurarea talk-show-urilor, la care au fost invitaţi numai reprezentanţi ai partidelor parlamentare, ce nu dezbat, la modul fundamental, problema administraţiei publice locale şi sunt ”feriţi” de confruntările cu reprezentanţii partidelor extraparlamentare.
În cadrul dezbaterilor audio şi televizate se aplică tertipul din scrutinul precedent, – al ”categorisirii” şi, în consecinţă, al ”grupării” concurenţilor electorali după principiul ”nederanjării” reprezentanţilor partidelor parlamentare, care au coborît grav ştacheta discuţiilor între ele, refuzînd să discute despre autonomia financiară, transparenţa cheltuirii banilor publici şi eradicarea corupţiei. Toată campania electorală a acestora se axează pe populism şi manifestări ieftine de PR. Iar ziariştii s-au transformat în avocaţii guvernanţilor.
Sunt folosite structurile de stat în rezolvarea, pe principii pompieristice, a unor probleme delăsate cu anii, cum ar fi obturarea unor gropi pe drumuri, doar ca să se obţină voturi, folosindu-se simbolurile partidelor pentru angajaţii statului.
Organizarea de întîlniri electorale prin presiuni administrative şi recurgerea la resursele administrative, cum este cea care se pregăteşte joi, 19 mai, la Pretura de la Botanica, unde sunt aduşi, cu liste pregătite din timp de învăţători, funcţionari publici, ca să umple sala în faţa potentaţilor zilei – din întîmplare am fost şi eu invitată, Vitalia Pavlicenco, dar, de fapt, era vorba de deputata Palihovici.
La Ungheni, miercuri, 18 mai, au fost arestaţi membri ai PNL şi arestate materialele de agitaţie, care rămîn şi astăzi la poliţie. PNL depune sesizări la CEC, noi am vorbit şi cu preşedintele CEC, Iurie Cecan.
PNL va monitoriza constant acţiunile concurenţilor electorali, în special ale
partidelor parlamentare, care deturnează procesul electoral şi democratic, anihilînd pluralismul politic şi de opinii în Republica Moldova.
Chişinău, 19 mai 2011
Comentarii