Proiect ”Orașul meu”, Interviu acordat de candidatul PNL Timotei Ţurcanu

Timotei Ţurcanu este candidatul din partea Partidului Naţional Liberal (PNL), la funcţia de Primar General al Municipiului Chişinău, care are sloganul „Noi suntem ALTFEL: cinstiți și curajoşi!”

Născut la 28 noiembrie 1949, în satul Chişcăreni, raionul Sîngerei, domnul Ţurcanu a studiat la Institutul Politehnic din oraşul Chişinău, Facultatea de Construcţii.

A activat în calitate de specialist principal, director, şef de direcţie, Asociaţia republicană “Agropromstroi”, Direcţia de construcţii şi reparaţii a Ministerului Agriculturii a Republicii Moldova, Asociaţia republicană de aprovizionare a complexului agro-industrial; preşedinte, Camera de Comerţ româno-belorusă, or. Suceava, România; director general, Compania “Ruralgaz” S.R.L., mun. Chişinău; consultant-expert, Compania de construcţii “Inrecons” S.R.L., mun. Chişinău şi şef serviciu construcţii, B.C. “Moldindconbank” S.A., mun. Chişinău.

Programului electoral al lui Timotei Ţurcanu îl puteţi găsi pe site-ul pnl.md, care prevede actualizarea urgentă a Planului Urbanistic General al mun. Chişinău conform cerinţelor dezvoltării durabile, inclusiv pentru oraşele, satele şi comunele integrate, Construirea şoselei auto de centură în jurul Chişinăului, care va schimba radical situația în Municipiu, Extinderea, pe piaţa investiţională, a instituţiei dezvoltatorului, în format “free-development”, ce va elimina schemele de excrocherii în construcţia blocurilor rezidenţiale, în contul investitorilor particulari,- viitorii locatori şi alte punct care sunt discutate in emisunea Candidatul:

http://orasulmeu.md/video-emisiunea-candidatul-timotei-turcanu-pnl/

Comentarii

Lasă un răspuns