„Litera” la 20 de ani
Anatol Vidrascu: „Din sete si dragoste de carte am devenit editor”
Gratie faptului ca Grupul Editorial Litera se bucura de un larg si meritat prestigiu in mediile culturale si stiintifice, si nu numai in cele din Republica Moldova ci si de peste hotare, ne-am propus la acest ceas aniversar sa dialogam cu cel care si-a identificat viata si activitatea cu aceasta institutie, care in douazeci de ani, prin efort statornic, politica editoriala consecventa si diversificata, a reusit sa obtina un bun renume.
– Dle director general, zilele trecute, citind cartea Neamul prin fiii sai de Gheorghe Marin, tatal regretatei interprete Doina Aldea Teodorovici, editata si lansata recent, am aflat ca domnia sa v-a fost omul-calauza intru alegerea profesiei de editor, complicata pentru acel inceput de renastere nationala…
– Dl Gheorghe Marin a fost cu adevarat nasul meu in ale editurii. Si o sa va spun mai la vale in ce imprejurari. Am absolvit Facultatea Filologie cu Specializare in Jurnalistica a Universitatii de Stat din Moldova in 1975. Pe atunci nu exista profil editorial in cadrul instruirii, studentii fiind pregatiti doar pentru mass-media si scoala. Dumnealui era la acea vreme vicepresedinte al Comitetului de Stat pentru Poligrafie si Comertul cu Carti. La trei ani dupa absolvirea Universitatii, la rugamintea bunului sau prieten Dumitru Coval, care mi-a fost profesor si conducator al tezei de licenta, m-a angajat in cadrul acestei institutii. Nefiind pasionat de munca de contopist ministerial, mai ales ca acolo exista si multa birocratie, l-am rugat dupa cateva luni sa ma transfere la Editura Literatura artistica. M-a inteles si m-a ajutat si cam la aceasta se rezuma nasitul Domniei sale in ale editurii. Ajutorul sau a insemnat insa enorm pentru mine, caci nu ma puteam aranja nicaieri la lucru dupa ce refuzasem sa plec acolo unde fusesem repartizat dupa absolvire – la un ziar raional din sudul RSSM. Am ales sa muncesc la editura, pornind de la prima treapta, initial ca redactor, apoi in calitate de sef al sectiei de reclama, sef de redactie si, in perioada restructurarii gorbacioviste, vicedirector. La 3 mai 1989 am fondat, pe langa editura, o agentie privata Litera. Nu a fost simplu deloc. Pe atunci nu existau edituri private, lipsea si cadrul legal in acest domeniu.
– Editura Litera a fost prima, a si ramas prima la capitolul performante, ca de altfel si Liceul Prometeu in domeniul educatiei, fondat in 1990. Lucram pe atunci la Moldova-press, prima institutie mass-media care a trecut la grafia latina si am transmis cu o deosebita bucurie stirile inedite despre evenimentele in cauza, inclusiv pe fluxul Rom-press, caci aveam stabilite relatii de colaborare din start.
– La inceput ne numeam Agentia Cooperatista Literara si de Reclama Litera. Pentru a primi permisiunea de functionare in calitate de editura din partea Comitetului Central al Partidului Comunist, a trebiut sa merg la Moscova ca sa iau un statut model, caci acolo existau deja edituri particulare. Cand se permitea ceva la Moscova, cu mult scart se admitea acelasi lucru si la Chisinau. Timp de cativa ani, pana s-au mai clarificat unele momente legislative incerte, am activat in calitate de agentie. Dar si asa, in calitate de agentie pe langa o editura de stat, cu interdictia accesului direct la tipografie (un fel de cenzura ascunsa), am editat o serie de carti de care imi amintesc si acum cu drag. Inca inainte de adoptarea legii cu privire la revenirea la grafia latina am pregatit un mic abecedar pentru gradinitele de copii, care se numea foarte curios De ce si ABC pentru baieti isteti si fetite cu cosite de Valentina Lungu, am mai facut niste calendare cu icoane vechi din Moldova, la format mare, pe care le-am tiparit la Moscova in conditii poligrafice foarte bune in 30 de mii de exemplare, si care s-au raspandit pretutindeni. Am aflat cu placere ca foarte multa lume le-a folosit drept veritabile icoane, incleind acele reproduceri de icoane vechi din Basarabia pe mici panouri de lemn. Dupa ce am mai prins la pene, ne-am largit activitatea executand comenzi de publicitate, dar mai ales sute de milioane de etichete pentru combinatele de vinuri din Moldova. Anume aceste surse ne-au inlesnit o ascensiune editoriala rapida, activitate care, de fapt, si atunci, dar mai ales acum, nu poate fi considerata de mare profit pentru ca in Basarabia se citeste putin, si mai putin se cumpara carte. Din cauza ca tirajele sunt mici, preturile cresc in progresie iar vanzarile scad, de aici un cerc vicios din care uneori e complicat sa gasesti o iesire. Pentru a schimba radical situatia, 11 ani in urma am fondat impreuna cu fiii mei la Bucuresti o editura privata, tot Litera, cu statut de persoana juridica romana si am inceput sa ne extindem in Romania, unde lucrurile au mers incomparabil mai bine. In primul rand eventualii cumparatori alcatuiesc o populatie romana omogena, de sapte ori si ceva mai numeroasa, care citeste si cumpara mai mult.
– Intuiesc ca Litera e pe primele locuri.
– Sper sa fie asa, desi n-am ascuns niciodata faptul ca mi-am dorit primul loc in tot ce-am intreprins. Ne-am dezvoltat cu succes la Bucuresti, dar n-am abandonat nici activitatea de la Chisinau. Am tinut sa fiu aici, fara a cauta in alta parte o posibilitate mai lesnicioasa sa castig o bucata de paine. Incercam sa ducem cartile de acolo incoace si de aici incolo, carti editate in tiraje mari de 50 -100 de mii de exemplare, am avut chiar si 250 000 de exemplare impreuna cu unele ziare de mare tiraj din Romania, iar in Republica Moldova le propunem la preturi suportabile. Bunaoara, Enciclopedia Universala Britannica editata color in 16 volume costa mai putin decat o pereche de pantofi si nu dintre cei scumpi. O reducere si mai mare ar insemna sa umilim cu totul cartea, s-o devalorizam completamente. Preturile propuse de noi sunt apropiate de cele de cost. Constient am mers la aceasta actiune pentru a face accesibila cartea pentru conationali in aceste conditii vitrige, mai ales pentru tanara generatie. Sper sa ne putem forma cititorii-cumparatori prin aceasta campanie, care este una nu numai de culturalizare, dar si sociala. Prin intermediul retelei de difuzare a presei Moldpresa punem in vanzare zilnic cate un titlu nou de carte.
– Am observat genericul Biblioteca pentru toti, o data in 20 de ani! Cate carti vor fi propuse si din ce domenii? Ar putea fi un inceput pentru liceeni si studenti sa-si faca o biblioteca personala.
– Acesta a fost si gandul nostru. In fiecare miercuri scoatem in vanzare cate o carte din colectia Biblioteca pentru toti, in care intra cele mai valoroase opere ale scriitorilor romani clasici si contemporani. Am ajuns deja la al nouazecelea numar si nu avem de gand sa ne oprim.
– Profesia de editor a fost o chemare de suflet? V-ati fi putut realiza si ca un bun jurnalist. M-a surprins Jorge Luis Borges care situa actul lecturii mai presus decat pe cel al scrierii, divinizand cartea. Nu regretati ca nu ati exploatat calea jurnalistica?
– Nu regret catusi de putin. Jurnalismul, desi asta imi e profesia indicata in diploma de absolvire, nu a fost vocatia mea. Poate ca am fost chemat pentru editura, caci setea de carte am simtit-o inca din anii de scoala, fara a avea atunci acces la literatura romana. Librarii de carte romaneasca pana in 1989 in RSSM – Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca, nu existau.
– Un asa-numit magazin Drujba, situat pe str. Lenin din Chisinau, spre deosebire de magazinele de acest fel din Cernauti, Odesa sau Moscova, avea spre vanzare literatura straina, si deloc romaneasca.
– Da, asa este. Literatura romana nu exista nici in biblioteci, cu exceptia unui numar limitat in Biblioteca Nationala, fosta Krupskaia, unde citeam din marii scriitori romani care figurau, de asemenea, la sectia literatura straina. Dar mult inseamna sa ai cartea acasa, s-o citesti cand vrei si cat vrei. Toti care citeau literatura romana erau pusi la index de catre securisti. Din sete si dragoste de carte am devenit editor. In timpul studentiei, ca si foarte multi colegi, in lunile de vara lucram la calea ferata ca insotitor de vagon. Ajungand pana la Moscova, Leningrad, Kiev s.a. orase unde erau librarii Drujba, ne procuram multe carti. Cartile romanesti se vindeau la un sfert din pretul lor real. Aveam putin timp liber pana la intoarcerea trenului, de aceea cand intram in librarie luam tot raftul in brate. Asa mi-am si facut biblioteca personala. Imi amintesc o povestire a lui Jack London, pare se despre un marinar care a suferit un naufragiu si a inotat mult timp pe mare, indurand o foame cumplita. A fost recuperat dupa un timp de o corabie fiind hranit de rand cu totii. Mare a fost mirarea salvatorilor sai sa descopere, cand au ajuns la mal, ca avea salteaua intesata cu covrigi. Indurase atata foame dupa naufragiu incat acest sentiment il teroriza tot timpul si-l facea sa mai doseasca niste covrigi pentru a se linisti. Despre aceeasi senzatie povestesc si supravietuitorii blocadei de la Leningrad, care si azi mai strang de pe masa firimiturile de paine si le mananca. Si Grigore Vieru, care a indurat foame in copilarie, facea exact la fel. E si cazul meu cu cartile, de care am dus lipsa cand aveam nevoie de ele cel mai mult, ceea ce si explica predilectia mea catre actul editorial. Nu pot spune ca a fost o activitate usoara, am fost in prag de faliment de mai multe ori, mi-am vandut si casa pentru a continua. Oricum, nu regret. In colectia Biblioteca scolarului am tiparit 560 de titluri in cate trei mii de exemplare. Unele au aparut in doua si chiar trei editii. Cheltuielile tipografice erau enorme. In situatii de risc nici tipografiile, nici bancile nu te iarta. Am cazut de mai multe ori la pamant, dar m-am ridicat de fiecare data si in sfarsit, in ciuda anilor de criza, sper, in ceea ce priveste vanzarea cartilor, s-o ducem bine.
– In casa parinteasca cartea a fost respectata pe masura valorii si rolului pe care il are in societate?
– Mama mea a fost profesoara de limba romana, careia pe atunci (iar unii conationali chiar si acum) ii spuneau “moldoveneasca”, iar tatal – profesor de istorie. Cartile si-au avut locul lor de cinste in biblioteca personala, pe care pana si putini intelectuali o aveau. Mama a mai fost un timp si director de scoala, iar tata – sef de studii. Aveam acces oricand la biblioteca scolii. Inca de pe atunci am citit foarte mult, din pacate, si multa maculatura, caci literatura in romana nu exista, iar unele traduceri erau chiar oribile, greu de digerat. Pana in 1956 lipseau chiar si clasicii literaturii romane. Nu zic ca n-am avut parte mai tarziu de carti bune, dar la inceput m-au format mai ales radioul si televiziunea romana. Fiind de bastina de pe malul Prutului, aproape de Ungheni, pentru a vedea emisiunile televizate romanesti era suficient sa bagi in televizor o furculita in loc de antena. Pe atunci nu aveam acces la emisiunile de la televiziunea din Chisinau, deoarece satul natal este asezat pe o coasta, de aici si denumirea de Costuleni, iar coasta era inalta de vreo patruzeci de metri si obtura semnalul. M-am copt spiritual intr-un loc unde nu prea era poluare lingvistica. Ascultam si sorbeam cu placere o limba romaneasca curata de la posturile romanesti, iar Televiziunea Romana avea atunci niste emisiuni splendide.
– Totusi, biblioteca v-a format definitiv?
– Da, m-am format prin lectura. Daca vreti, cu absoluta sinceritate, va marturisesc ca pana si in momentele cele mai grele n-am avut nici cea mai mica ezitare in ce priveste rostul meu pe aceasta lume – cartea. Nu sunt un tip conservator si nu m-am inchis doar intr-o singura directie. Sunt deschis si la mijloacele moderne de comunicare. Am fost prima editura din Romania care am scos carti in versiune electronica, pe CD, avem acum 150 de titluri puse pe un CD din Colectia Biblioteca scolarului. Am elaborat softul si pentru un dictionar de proportii pus pe CD, in care a intrat si Noul Dictionar Universal al Limbii Romane, care este cel mai mare dictionar explicativ la ora actuala, conceput de o echipa de lexicografi ieseni de marca, dupa aceea toate dictionarele pe care le-am tiparit – de sinonime, de paronime, de antonime, ortografic, de expresii si locutiuni romanesti, de proverbe etc. – toate le-am unit intr-un singur dictionar. Cand cauti un cuvant, ai informatia din toate aceste dictionare, mai mult ca atat, cuvantul este insotit si de mostre literare din opera marilor scriitori clasici. Iar acum, cu titlul de noutate, va spun ca ultima editie a Dictionarului Universal al Limbii Romane a fost plasata pe Internet, absolut gratuit, oricine poate avea acces pe adresa www.d.litera.ro.
Din pacate se cam uita folclorul, oamenii batrani, purtatorii lui, se duc in lumea celor drepti. Aceasta m-a motivat sa incerc tezaurizarea lui pentru a nu cadea prada uitarii, cum se scria candva pe carti postale. In acest scop i-am propus dlui profesor Constantin Rusnac, folclorist si compozitor de seama de la noi, sa aleaga din toate culegerile de folclor, care au aparut de la 1895 incoace in Romania si Basarabia, de la Centrele de creatie populara, cele mai frumoase melodii si sa le noteze linia melodica, iar noi sa includem aceste partituri pe un CD. L-am intitulat 10 mii de melodii. Avem deja inregistrate peste trei mii, dar raman cu impresia ca folclorul nostru este inepuizabil. Spre marele meu regret, nu prea este cunoscut in strainatate, in ciuda faptului ca suntem poporul cu una dintre cele mai variate, mai frumoase si bogate creatii muzicale din lume. Nu in zadar UNESCO a inclus in patrimoniul cultural al omenirii doar trei genuri muzicale: dansul calusarilor, tangoul si nu demult – doina. Niciun alt popor, in afara de cel roman, nu s-a invrednicit sa aiba tocmai doua genuri muzicale in patrimoniul UNESCO. Cu atat mai valoros va fi acest CD despre care v-am vorbit, pentru ca nu inteleg de ce marii compozitori straini improvizeaza doar pe teme spaniole, mexicane, italiene, cubaneze, dar mai putin, ca sa nu spun deloc, apeleaza la folclorul romanesc. CD-ul de pe Internet va fi la dispozitia tuturor, in special a romanilor risipiti in toate colturile lumii.
– Cum va puteti imagina biblioteca in colaborare cu editura?
– Bibliotecile trebuie si sunt de fapt primul nostru beneficiar, fiindca ele aduna pe rafturile lor tot ce au creat editurile mai bun. Ele sunt si cele care asigura accesul la carte al celor multi, care altfel n-ar mai avea posibilitatea sa citeasca. Doar putini oameni isi pot permite luxul sa cumpere carti, iar asta n-ar trebui sa fie un lux, ci dimpotriva, un lucru cat se poate de firesc. Nu voi insista asupra pretului cartilor, care in virtutea mai multor factori, independent de vointa editorului, fac imposibila achizitia de carte tocmai de cei care au cea mai mare nevoie de ea – studentii, profesorii, in genere intelectualii, care sunt, din pacate, cei mai prost platiti. Constat cu bucurie ca, cel putin in Republica Moldova, dupa spusele bibliotecarilor, numarul cititorilor sporeste an de an. Imi pare rau si exprim probabil si parerea tuturor cititorilor, ca bibliotecile, atat in Romania, cat mai ales aici, in Republica Moldova, au tot mai putine fonduri pentru achizitii de carte. Va spuneam ca actul lecturii m-a format de la cea mai frageda varsta. Dar daca nu dispui de posibilitatea de a avea acces la biblioteca sau de a-ti cumpara carti, nu poti creste intelectual. De ce ne-am mira atunci ca avem tot mai putini scriitori tineri care sa dea sperante?! Fara biblioteca personala n-as putea face mai nimic. Tin o parte aici, in birou, ma cam stramtoreaza ce-i drept dar, avand-o in fata ochilor, iti vin idei de formare a colectiilor, de editare a unor carti. Fiecare carte noua se constituie ca o caramida pentru noile constructii si proiecte editoriale. Particip aproape la toate marile targuri si expozitii de carte, unde admir cartile editate excelent de altii, culeg idei. O carte cu mare priza si rezonanta in cadrul unor asemenea manifestari a fost Mileniul romanesc, care a aparut dupa ce am vazut ca francezii au Mileniul francez, nemtii – Mileniul german, pana si americanii, cu istoria lor mai scurta, daca nu luam in calcul amerindienii, – tot au mileniul lor american. Noi, cu istoria noastra multimilenara, nu aveam asa ceva, o carte ilustrata de istorie. A trebuit sa depunem un anumit efort pentru a depasi starea de inertie, de a obtine accesul destul de limitat la fondurile cu ilustratii. Cu sustinerea unui om inimos precum este Dorin Matei, redactorul-sef al publicatiei Magazin istoric, si a dnei profesor G. Finitti de la Bucuresti am izbutit in vreo sapte ani sa incropim aceasta carte la care vom reveni numaidecat. In baza ei au pornit toate celelalte carti de istorie pe care le-am editat, chiar si recenta editie Istoria ilustrata a Romaniei. A fost pregatita pentru tipar de un colectiv condus de acad. Ioan-Aurel Pop din Cluj si prof. Ioan Bolovan. Pregatim a doua editie cu participarea istoricilor din Republica Moldova, caci desi mai suntem razletiti, ramanem una si aceeasi: un singur popor cu o istorie comuna.
– Mai pastrati cartile romanesti cumparate de la Drujba?
– Da, fara indoiala pastrez toate aceste carti cu preturile indicate in ruble. Sunt carti din colectiile scriitorilor romani, Biblioteca de arta, Globus, Scriitori romani, Biblioteca pentru toti (foarte numeroasa), dupa modelul careia am editat Biblioteca scolarului,… In viata mea nu am aruncat o carte, chiar din cele care nu-mi erau de folos la moment, le pastrez, pentru ca nici nu stii cand si de ce vei avea nevoie, bunaoara de o carte de apicultura sau de un dictionar de marina. Am si tradus foarte mult. La mica biblioteca de student, s-au adaugat multe altele. Nici nu mai stiu cate carti am acum in biblioteca. In mod cert vreo 20 de ani in urma, cand mi-am facut un registru, erau peste cinci mii. Le-am si pierdut numarul, dar aceasta nici nu conteaza, conteaza mai mult faptul ca, avand in familie o astfel de biblioteca, in baza ei, poti creste copii cu un rafinat gust literar, cu sete de carte. Si lucrul acesta chiar s-a intamplat in familia mea, pentru ca unele din aceste carti au fost citite si de baietii mei, care acum sunt editori la Bucuresti. Au ridicat stacheta la alta inaltime, pentru ca au cu totul alte posibilitati, o viziune editoriala mai proaspata, sunt tineri si umblati prin lume. Aproape ca nu mai tiparim nimic la Chisinau, ci mai des in China, Italia, Slovacia, Germania, Romania. Acum un editor nu este limitat in activitatea sa decat de posibilitatea de cumparare a conationalilor sai. Bani sa ai si idei, in rest, totul se face simplu. Nici nu cunosc macar unde se afla tipografiile din China, precum nu le stiu nici fiii mei, totul se face prin Internet. Daca mi-as pune scopul sa editez carti in limba chineza, n-ar fi nicio problema, important, e sa am publicul care sa fie interesat de aceste carti. Ma rog sa nu dea Domnul sa se inrautateasca aici situatia intr-atat incat sa fim nevoiti sa ne luam lumea in cap si sa plecam in China, sa editam acolo, sa le facem concurenta chinezilor. Internetul ofera azi posibilitati nelimitate, traim intr-o lume aproape fara frontiere.
– Aveti colectionari impatimiti de cartile Literei?
– Sunt. Tinem relatii cu ei, iar unii fac parte din Clubul cartii Litera, pe care l-am fondat. Colectionarii sunt oameni foarte fideli, nu admit sa le lipseasca niciun numar din vreo serie, fac tot posibilul ca sa-si intregeasca colectiile. Sunt si eu un colectionar inveterat. Dispun aproape integral de Biblioteca pentru toti, de Biblioteca de arta, din care am cel putin 550 de titluri. In Basarabia destul de multi profesori si elevi au aproape in intregime colectia Biblioteca scolarului. Multe persoane ma telefoneaza ca sa afle unde pot procura unele exemplare, de care din diferite motive duc lipsa. Colectiile de carte transmise din generatie in generatie aduc pe lume noi carturari, lucrul benefic pentru intreaga natiune.
– Ati incercat sa vindeti cartile prin sistem de abonament?
– Am incercat, dar n-a tinut, pentru ca oamenii deocamdata nu au siguranta ca vor aparea toate titlurile la care s-au abonat. Traim vremuri destul de framantate, cand editurile dau faliment, si nu-si pot duce la bun sfarsit proiectele. Noi am mers pe o alta cale – colaboram cu publicatiile de mare tiraj din Romania si editam in comun colectii cu aparitii saptamanale, orientand eventualii cumparatori catre noile editii. Asa au aparut deja cunoscutele colectii Biblioteca pentru toti, Bestseller international, Raftul de cultura generala (18 volume), Statele lumii (10 volume), Marea enciclopedie a cunoasterii (6 volume), Descopera lumea (6 volume). Am tiparit impreuna cu Jurnalul national 12 culegeri de povesti. Impreuna cu ziarul Financiarul am editat Marea istorie ilustrata a lumii in noua volume, dintre care doua sunt consacrate istoriei Romaniei. Proiectele vor continua pentru ca preturile pe care le propunem sunt mai mult decat rezonabile si atunci oamenii isi pot permite sa le cumpere. Nu avem mare profit, dar conteaza sentimentul de siguranta a afacerii, ceea ce ne permite elaborarea si realizarea unor mari proiecte, caci la unele editii se lucreaza ani si chiar zeci de ani in sir. La Noul Dictionar Universal al Limbii Romane, un colectiv de autori: Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu si Victoria Zastroiu de la Institutul de limba romana Al. Phillippide din Iasi a lucrat 16 ani. Sunt sigur ca acest dictionar va ramane pentru totdeauna in lexicografia romana si va fi des citat. S-a lucrat mult la el nu pentru ca autorii n-ar fi avut experienta, din contra, sunt nume de referinta in domeniu, dar s-au ambitionat sa faca un dictionar cum n-a mai fost. De exemplu, aproape fiecare sens al cuvantului este insotit de citate din operele marilor scriitori romani. Astfel dictionarul nu numai ca iti explica cuvintele, dar te si invata cum sa le folosesti, utilizand mostre literare. Cunoasterea multor expresii si locutiuni, inclusiv din folclor, iti ofera posibilitatea sa vorbesti o limba plastica, nuantata. Marea drama a unor basarabeni este ca ei nu citesc, nu folosesc dictionare. Drept urmare vorbesc pocit, dar si gandesc la fel. Regretul e cu atat mai mare ca dintre acestia fac parte si reprezentanti ai tinerei generatii, care, desi au absolvit institutii de invatamant superior, vorbesc intr-o limba pasareasca. De multe ori aprecierea unui eveniment sau a unei manifestatii se rezuma doar la calificativul super sau super tare, tanarul sau tanara nefiind in stare sa-si exprime gandurile intr-un limbaj firesc, adecvat, caci, dupa cum se stie, gandim prin cuvinte, iar daca lor le lipsesc cuvintele, le lipsesc si gandurile.
– Va calauziti de un motto in viata?
– Da! Traieste azi de parca ai sti ca mori maine. Am ajuns destul de repede la aceasta concluzie, inca pe cand eram student. Spaima mea dintotdeauna, din tinerete, a fost nu moartea in sine, oricum trebuie sa fim constienti ca ne nastem spre a muri, ci cele cateva clipe inainte de a-ti da ultima suflare cand cei trecuti prin starea de moarte clinica zic ca ti se perinda toata viata prin fata ochilor. De acele clipe m-am temut, cand trebuie sa dai seama, in fata propriei constiinte, ce-ai facut cu viata mea pe care ti-a daruit-o Domnul. Ai fost un fluiera-vant care s-a dedat placerilor vietii si n-a lasat nimic in urma lui sau ai contribuit si tu cu ceva la propasirea neamului, ertat fii-mi patosul. Din clipa cand am inceput sa ma calauzesc de acest motto, pe care initial am crezut ca l-am formulat eu, m-am straduit sa fiu pregatit pentru aceasta sacramentala intrebare, pentru acest proces de constiinta. Acum, mai mult ca oricand sunt impacat cu mine, am facut tot ce a fost omeneste posibil ca sa las o intreaga biblioteca in urma mea si apoi putini editori au avut norocul sa tipareasca, fiecare la vremea lui, cel mai mare dictionar al limbii in care isi editeaza cartile. Cat despre paternitatea acelui motto, am aflat mult mai tarziu ca apartine ilustrului ganditor si om politic indian Mahatma (suflet mare) Gandi care scrisese inca inainte de a ma naste: „Traieste azi de parca stii c-ai sa mori maine, invata azi de parca stii c-ai sa traiesti vesnic”. De atunci incerc sa-i urmez si partea a doua a invataturii – editez si citesc de parca stiu c-am sa traiesc o vesnicie.
– As vrea in continuare sa vorbim mai pe larg despre evenimentul care ne-a prilejuit aceasta convorbire de suflet – lansarea noului volum Istoria ilustrata a Romaniei, la Biblioteca O.Ghibu. Cat s-a lucrat la aceasta minunata carte, darul aniversar din partea Editurii Litera pentru romanii de pretutindeni?
– Va spuneam ca la cei 20 de ani de la fondarea editurii am dorit sa venim cu mai multe titluri, dar Istoria ilustrata a Romaniei s-a dorit a fi cea mai deosebita si asa si este. Se stie ca pana acum cartile de istorie se editau cu ilustratii sterse, prost pregatite pentru tipar, putine la numar. De regula, erau inserate la sfarsitul volumului, dand impresia ca istoria noastra este chioara, de parca n-am fi avut si noi pictori, gravori, ilustratori care sa consemneze realitatile istorice. Pentru ca una este sa vezi imaginea clara a unei personalitati si-ti poti face impresie despre ea si alta cand ai o imagine spalacita sau doar informatia seaca despre ea. O imagine buna poate substitui uneori mai multe pagini de text. Colectarea acestor materiale n-a fost deloc simpla, pentru ca ele nu sunt accesibile publicului, exista doar in fondurile Bibliotecii Academiei Romane sau in muzee. Si-apoi este foarte greu sa plasezi ilustratia la locul ei, pentru o singura greseala esti nevoit sa refaci toata cartea, machetarea dandu-se peste cap. La aceasta carte au fost atrasi, dupa cum am mentionat, cei mai buni specialisti din domeniu. Coordonatorilor echipei din Cluj li s-au alaturat cele ale editurilor de la Bucuresti si Chisinau. In fond, cartea aceasta a fost pregatita pentru tipar de romanii din mai multe teritorii romanesti. La Chisinau am asigurat machetarea, corectarea si ilustrarea. Aici trebuie sa spun un cuvant cald despre operatorul si designerul nostru Vitaliu Pogolsa, care a muncit cu multa abnegatie si nu pentru bani, ci pentru cauza. Am tiparit un tiraj la Chisinau la Combinatul Poligrafic si multumesc si pe aceasta cale dlui director Tudor Ctitor pentru ca a acceptat o actiune destul de riscanta, fiindca se stie cine era la conducere in luna aprilie 2009. Pentru orice eventualitate, am mai facut un tiraj si la Bucuresti, asa ca editia a aparut in doua tiraje concomitent, fapt ce ne-a provocat anumite pierderi financiare. Catre aniversarea editurii am tiparit peste 1500 de titluri de carte si asta o consider realizarea mea majora. In timpul lansarii cartii, dupa cum ati putut observa, am si anuntat ca vom face o editie completata, la care vor participa si istoricii de la noi pentru ca Basarabia nu ar trebui sa lipseasca din contextul romanesc general. Este o carte a Neamului, care va trebui editata si imbogatita in permanenta.
– Cam cat s-a lucrat la Istoria ilustrata a Romaniei?
– La aceasta carte autorii au lucrat vreo cinci ani, iar la editura machetarea, corectura si prepresul au mai durat vreo opt luni. Cartile mari nu se fac usor. Va spuneam ca la Noul Dictionar Universal al Limbii Romane am lucrat 16 ani, la Enciclopedia Concisa Britannica – peste 5 ani. Lucrurile se vad si se fac intr-o mare perspectiva la editura, noi traim cu cativa ani inainte, iar regimurile vin si se duc. Nu am tinut cont de vanturile care bat afara, ci mi-am continuat intotdeauna treaba. Pe cand erau democratii la putere, am editat o carte a unui guvernator rus Urusov, trimis la Chisinau in 1903 dupa pogromurile antievreiesti si care a scris destul de obiectiv despre oamenii de aici. Intr-un fel a redat atmosfera care exista la inceputul secolului XX in Chisinau. Am editat-o in original, in limba rusa, fara sa-mi fac probleme in privinta unor rusofobi mai indarjiti. Voi edita orice carte care contribuie la cultura si civilizatie, indiferent cine se afla la putere si care ar putea fi reactia guvernantilor.
– Cum de ati reusit sa colaborati cu academicianul I.A.Pop, pentru ca e foarte si foarte ocupat?
– I.A.Pop este o mare personalitate, din 2000 cel mai tanar academician al Academiei Romane. Ati vazut cum poate sa capteze publicul? Vreau sa stiti ca mai canta si doine cu foarte mult suflet. Este un om exceptional. Cand la Chisinau s-a raspandit zvonul ca vreau sa colaborez cu domnia sa, imediat a fost ticluit un donos (denunt) al unui istoric, ca sa ma discrediteze si sa-l determine sa renunte la ideea de a incheia contractul cu editura noastra. Ca un adevarat intelectual, mi-a retrimis scrisoarea, fara sa o ia in serios. Oamenii de certa valoare nu tin cont de denunturi. De fapt cred ca toate denunturile ar trebui aruncate la cosul de gunoi, in orice vremuri si in orice imprejurari. In ce ma priveste, sunt linistit, fiindca orice denunt nu-mi mai poate zdruncina reputatia pentru ca aceasta se castiga cu ani si ani de munca. Daca omul n-are curajul sa semneze, apar mari semne de intrebare in privinta probitatii lui.
– V-ati cunoscut personal?
– Nu, s-a intalnit mai intai cu fiii mei la Bucuresti. Ne-am cunoscut abia cand l-am invitat la lansarea cartii la Chisinau. Este un vorbitor desavarsit, a cucerit publicul de aici si erau oameni de bine care au vazut multi profesori si oratori la viata lor.
– Dl Pop a marturisit ca in Basarabia nu a reusit sa vina decat in regim de urgenta, ca si in cazul acestei lansari, dar va incerca s-o faca alta data pe indelete. Cat de bine ar fi sa tina un curs universitar, cat de redus, la Chisinau. Ar avea multi adepti din randul tinerei generatii, care ar intelege, in cele din urma, cine sunt.
– Vreau sa va spun ca dumnealui a consimtit din start sa vina, chiar daca distanta este destul de mare si a trebuit sa schimbe doua avioane pana a ajunge de la Cluj la Chisinau. A ajuns seara tarziu, iar a doua zi a tinut prelegeri extrem de interesante la Universitatea de Stat si Universitatea Academiei de Stiinte. A doua seara ne-am reunit la lansarea propriu-zisa. L-am exploatat crancen, recunosc, in timpul vizitei, n-a avut niciun minut de respiro, dar am inteles ca a ramas foarte multumit de interesul pe care l-a manifestat publicul basarabean. Cu atat mai mare este regretul ca institutiile mass-media nu s-au manifestat, lipsind de la aceste evenimente de importanta primordiala.
– Eu m-am bucurat ca anume tinerii istorici de la noi au venit cu dragoste si interes de colaborare, au depistat chiar si unele mici erori la iconografie pentru a fi evitate in cadrul altei editii.
– M-au bucurat deopotriva si observatiile, si elogiile facute. Sigur ca la editia a doua lapsusurile observate vor fi corectate, va fi adaugat inca foarte mult material. Acolo unde au dreptate tinerii nostri istorici, vom tine cont de parerea lor. Am adunat in conditii dificile la Chisinau aceste ilustratii si uneori poate ca am reprodus o sursa gresita. Sa speram ca istoricii nostri vor adauga suficient material referitor la Basarabia si vom avea astfel o Istorie completa a romanilor.
– Pe cat de repede sa asteptam noua editie?
– Noi lucram repede daca avem materialele prezentate. Cred ca va aparea in anul 2010. In urmatoarea jumatate de an cartea va fi adaugita si pregatita pentru tipar. Va avea circa 800 de pagini si peste 1500 de ilustratii. Trebuie sa mentinem in permanenta interesul fata de aceste editii. Sunt sigur ca aceasta carte va trezi si interesul strainilor, pentru ca noi suntem prost cunoscuti in lume. Istoria ilustrata a Lumii, pe care am tradus-o din germana, nu contine decat cateva crampeie despre Romania. Ca sa ne facem mai bine cunoscuti, vom traduce cartea in limba engleza.
– Dle Vidrascu, parerea mea este ca aceasta carte ar trebui sa fie in orice biblioteca publica, dar mai ales in cele scolare din localitatile rurale. Acolo marul discordiei este mai mare, am in vedere discutiile referitoare la limba romana, apartenenta noastra s.a. Ea ofera material suficient pentru profesorii de istorie, pentru studenti si liceeni. Trebuie facut un apel catre cei care pot procura aceasta carte pentru sine, dar si in scopul de donatii pentru unele biblioteci si scoli mai sarace.
– Toate bibliotecile si scolile sunt sarace, din pacate, iar basarabenii nu-si prea pot permite sponsorizari, cu atat mai mult ca si legea cu privire la donatii nu e fara cusur – trebuie platite statului 15% din suma. Cred ca ar trebui sa intervina factorii de decizie ce aproba fondurile de achizitii. Pentru stat sumele de achzitionare pentru biblioteci nu sunt atat de mari. Pentru o persoana particulara 700-800 de lei, sa zicem, e o suma mare, dar pentru fondul de achizitii, tinand cont de importanta lucrarii, nu e de speriat, cu atat mai mult ca nu am pus un pret exagerat. As fi fericit daca as putea s-o dau aproape la pretul ei de cost. Dar vreau sa mai subliniez un lucru: cu toata saracia de care ne plangem, cumatriile si nuntile se fac cu mese supraetajate cu mancaruri. Mai este si naravul omului nostru de a arunca praf in ochi, chiar si atunci cand nu poate sa-si permita. De ce oare nu ar strange o anumita suma ca sa-si procure cartile de care are nevoie?
– Sa fie cadou de nunta sau de cumatrie o Istorie ilustrata a Romaniei, sau Noul Dictionar Universal al Limbii Romane, sau Enciclopedia Concisa Britannica, sau… toate la un loc. Acesta mai inteleg si eu cadou!
– Sigur, prima e cartea de capatai a unui neam, ca sa stii de unde ai venit si cine esti. Daca nu stii macar atata lucru, esti un ratacit in viata, esti ca un ciulin pe care il sufla vantul unde nimereste. Stiu ca profesorii sunt foarte prost platiti, dar cu toata saracia, mai ales istoricii, ar trebui sa aiba neaparat aceasta carte in propria biblioteca pentru a se pregati de lectii. O spuneam si la intalnirile cu studentii de la facultatea de istorie ca drept instrument de baza pentru profesia aleasa trebuie sa fie cartea de istorie a neamului. Asa cum un scriitor are un stilou bun pentru scris, ma rog acum este calculatorul, cum un taran isi procura o sapa buna si nicidecum una la intamplare, asa si viitorul profesor trebuie sa dispuna de cartea cea mai buna si completa in domeniu. Am facut aceasta carte nu pentru profit, si nici pentru glorie, care cel mai adesea este postuma, ci pentru ca am simtit ca in Republica Moldova este nevoie ca de aer de asemenea carti. Si voi edita in continuare carti de istorie, dar aceasta va ramane intotdeauna prima.
– In afara de preocuparile editoriale, omul Vidrascu ce pasiuni si ocupatii de suflet mai are?
– Nu prea am hobby-uri, dar chiar daca le-as avea nu le-as putea acorda acum prea mult timp.
– Intuiesc ca lectura totusi a ramas sa fie ocupatia dumneavoastra de suflet…
– Lectura nu mai este doar o pasiune, ea a devenit o obligatie si inca una grea. In fiecare zi, pe langa timpul de organizare a activitatii celorlalti colaboratori, de altminteri foarte limitat, trebuie sa citesc cartile pe care le dau in tipar, pentru ca tin foarte mult la marca editurii. Iar unde redactorul trebuie sprijinit, pun si eu umarul. Uneori citesc si cate opt, chiar si zece ore pe zi, nu-mi mai ramane timp macar sa citesc ziarele in voie. Asa ca lectura pentru mine inseamna munca, pe care o fac cu placere, nu este o corvoada, dar sunt mereu in criza de timp, lucrez de multe ori si in zilele de odihna. Odata ce esti in grafic si ai intrat in masinaria tipografiei, volens-nolens, trebuie sa izbutesti sa-ti onorezi obligatiile asumate. As fi dorit sa calatoresc mai mult, lucru care nu mi s-a permis in perioada sovietica. Am ajuns doar in republicile sovietice si arareori in unele tari socialiste. In Occident nu mi se permitea sa plec, caci se temeau ca voi ramane acolo. Ironia sortii face ca unii dintre cei care erau loiali regimului au plecat la prima ocazie in strainatate, in timp ce eu, suspectat ca as putea deveni un transfug, am ramas aici. Dupa 1989 am fost in multe tari straine, dar acum calatoriile nu mai au savoarea de altadata, acea a fructului interzis. Azi cand datorita pasaportului romanesc pot sa merg oriunde, nu mai am timp si nici chef s-o fac. Mi-ar placea foarte mult sa ascult muzica si mi-am adunat in timp o discoteca foarte buna.
– Care sunt compozitorii dumneavoastra preferati: Bramhs, Bach, Enescu?
– Si Mozart, Shopin, Vivaldi, Bethoven, Ceaikovski si atatia altii. In cadrul unui proiect editorial pregatim pentru tipar 40 de volume cu biografiile celor mai mari compozitori ai lumii, insotite de CD-uri cu opera lor, in care se vor regasi cu siguranta si multe din creatiile mele preferate.
– Va place muzica populara?
– Populara in special. In perioada de pomina, ca si in cazul cu cartile despre care v-am vorbit, umblam cu magnetofonul dupa mine, pe atunci erau destul de grele si voluminoase, si inregistram muzica populara de pe discurile colegilor, artistilor. Faceam schimb de discuri si cu timpul am adunat o colectie bunicica. Apropo, ca sa sustin aceasta tema, sa stiti ca noi de rand cu cartile, aducem si discuri de muzica populara cu mari interpreti din Romania: Maria Tanase, Maria Lataretu, Ioana Radu, Benone Sinulescu, cantareti de muzica usoara, pe care le vom vinde, de asemenea, la preturi foarte mici. Probabil tot in jur de zece lei CD-ul, ceea ce va fi de sapte-opt ori mai ieftin cum se vand de regula. In felul acesta voi avea grija si de altii, caci eu discoteca mi-am facut-o demult, de toti cei care ar fi tentati sa-si faca o buna colectie muzicala. CD-urile vor fi de buna calitate si cu muzica bine aleasa. Vor fi sute de discuri, asa ca doritorii isi pot pune niste banuti de o parte ca sa le poata cumpara. Vom completa bibliotecile si cu volume de arta plastica, arhitectura.
– Care sunt autorii dumneavoastra preferati, s-au schimbat cu trecerea anilor?
– Este o intrebare incuietoare. Cand ai foarte multe carti si trebuie sa alegi e ca si cum ai alege intre propriii copii – toti mi-s la fel de dragi. Am raspuns si voi raspunde intotdeauna ca cel mai mare scriitor pentru mine este Mihai Eminescu. Asa am raspuns si la una din televiziunile din Romania si moderatorul mi-a zis ca nici nu se astepta la alt raspuns de la un editor din Republica Moldova. Asa este. Eminescu a fost in copilaria mea unul dintre multii scriitori romani interzisi si ni s-a permis sa-l editam abia dupa moartea lui Stalin. Eminescu in mare masura mi-a format limba, a atins cele mai sensibile coarde ale sufletului meu. L-am editat in Biblioteca scolarului in patru volume. In 2000 la cea dea 150-a aniversare de la nasterea poetului, am facut un corpus Eminescu, cum nu s-a mai tiparit niciodata, in zece volume, in care a fost inclus totul despre Eminescu: un volum cu opera lui si noua volume despre el, tot ce au scris criticii, contemporanii. Au fost incluse si traducerile din Eminescu in 64 de limbi, imaginea poetului in arte – e o tematica foarte generoasa. Este un corpus unicat, conceput de academicianul Mihai Cimpoi si profesorul Victor Craciun de la Bucuresti. Cartea a ajuns in toate bibliotecile din Republica Moldova si sper sa fi contribuit si eu la eminescologie prin acest corpus. Am spus deja ca citesc multe din cartile pe care le pregatim pentru tipar, iar asta tinand cont de volumul nostru de productie, imi ocupa aproape tot timpul si nu-mi mai lasa loc pentru lecturi suplimentare. Este exact cazul cizmarului fara cizme. Asta nu inseamna ca nu ma interesez ce fac si alti colegi editori, dar ca si in alte meserii, am o deformare profesionala si observ mai mult calitatea editarii cartii decat ma pot concentra pe continutul ei. Daca totusi as fi intrebat in mod imperios, ce carte as lua cu mine pe o insula nelocuita, raspunsul meu ar fi Dictionarul Universal Ilustrat al Limbii Romane, care cuprinde tot lexicul romanesc, ca sa nu-mi uit acolo limba.
– A doua ar putea fi Istoria ilustrata a Romaniei…
– Posibil, desi nu as vrea sa fiu supus unui atare experiment inuman, sper sa am destul timp ca sa ma refugiez cu toata biblioteca. Ar fi si Istoria artei romanesti si Mileniul romanesc, toate cartile pe care le-am editat si care mi-s la fel de scumpe.
– Cu cine aveti colaborari internationale?
– Colaboram cu cele mai mari edituri din lume, fiindca am ridicat stacheta foarte sus. Alegem ce este mai bun, iar ceea ce este mai bun, de regula, este si cel mai scump. Dar aceasta nu este cel mai mare impediment, caci consideram ca publicul roman trebuie sa dispuna de ceea ce au cei mai exigenti si pretentiosi cititori straini. Colaboram cu marile case editoriale si cumparam carti care reprezinta realizarea editoriala suprema in anumite domenii. De exemplu, in cel al artelor am tiparit Muzeul muzeelor, o carte mare si scumpa, in care erau prezentate 12 muzee, la care noi l-am mai adaugat pe cel de al 13-lea – Muzeul National de Arta al Romaniei. Cu o editura din Australia am coeditat cea mai frumoasa enciclopedie despre animale, cu una dintre cele mai prestigioase edituri din lume, Dorling Kindersly, editam enciclopedii vizuale pentru copii. Istoria Lumii, 22 de ghiduri turistice, precum si Marea Enciclopedie a elevului au fost coeditate de asemenea cu ei. Colaboram cu multe alte edituri, pe care cititorul neavizat poate sa nu le cunoasca, dar sunt colosi in domeniul editorial – pot sa vada dupa cartile aparute. De foarte multe ori aceste edituri ne impun sa tiparim la tipografiile alese de ei, atunci cartile vad lumina tiparului in Italia, Spania, China, alte tari. Am colaborat cu Britannica si am editat Enciclopedia Concisa Britannica, care s-a transformat mai tarziu in Enciclopedia universala Britannica in 16 volume. Ambele au batut recordul ca volum, prima fiind cea mai voluminoasa carte color aparuta vreodata in Romania (2504 pag.), iar cea de-a doua ca cea mai mare enciclopedie color (16 volume). In baza ei am editat si am scos in vanzare impreuna cu ziarul Timpul un ghid de cultura generala care s-a epuizat intr-o zi, ceea ce inseamna ca si in Basarabia, daca stii sa organizezi o campanie de publicitate, se pot vinde carti. Ca sa le fac rost de aceasta carte m-au sunat persoane cu care nu m-am intretinut de vreo treizeci de ani. N-a ajuns la toti, desi tirajul a fost mare. Mizez ca se va cumpara si Biblioteca pentru toti, cu toate ca e un pic cam scumpa.
– Mai scumpa in comparatie cu ce?
– In comparatie cu cartile pe care le scoatem in vanzare la 10-18 lei. Cartile din aceasta colectie costa 39-49 lei. Sunt realizate in conditii poligrafice deosebite cu coperta imitatie panza, folio aur, supracoperta color, bloc la 4 culori pe hartie samoa. Oricum sunt de cinci ori mai ieftine decat s-ar vinde in strainatate. Sper ca vor fi vanzari bune si oamenii vor avea posibilitatea sa-si faca o colectie integrala a literaturii romane in cartile ei cele mai reprezentative. Vom edita in aceasta colectie si scriitori mai putin cunoscuti, dar care au avut odinioara tiraje imense in Romania si au facut deliciul mai multor generatii de cititori. De asemenea in Italia si Spania sunt comunitati romanesti care ating cifra de un milion, intre care si sute de mii de basarabeni. Am inceput sa exportam aceste carti in Italia, in curand le vom duce si in Spania. In felul acesta vor putea fi cumparate de toti romanii care doresc sa aiba acces la cultura lor, nu mai zic ca absolut toti cei care doresc pot sa cumpere cartile noastre direct pe Internet.
– Stiu ca aveti in curs de pregatire un Dictionar al personalitatilor din Romania si Republica Moldova.
– Da, intentionam sa editam o mare enciclopedie Romania si Republica Moldova in 2 volume. Dictionarul la care va referiti este primul din aceasta serie si este intitulat Enciclopedia identitatii romanesti. Personalitati, pregatit de cunoscuta autoare Ecaterina Taralunga. El va cuprinde personalitati romanesti de prim rang din toate timpurile si din toate tarile, nu neaparat doar pe cei de etnie romana, ci si pe cei care s-au format ca spiritualitate in spatiul romanesc. Vor intra romani nu numai din tara, dar si din diaspora, inclusiv din Republica Moldova, precum si din SUA, Germania – de peste tot unde au plecat si au izbutit sa devina specialisti consacrati, recunoscuti pe plan international.
– Cate personalitati vor fi?
– Cateva mii, cartea va avea peste 800 de pagini.
– Va multumesc mult pentru aceasta ampla convorbire de suflet, va doresc realizari frumoase si cat mai multe carti pentru toate bibliotecile, publice si personale, mari si mici.
– Sunt interesat ca ele sa ajunga in primul rand in bibliotecile publice, astfel accesul la ele devine mai extins, si depun toate eforturile ca acest lucru sa se intample. Am un cuvant de multumire pentru Guvernul Romaniei, care prin Departamentul pentru Relatiile cu Romanii de Pretutindeni, sapte ani la rand, a efectuat un program de dotare pentru bibliotecile din Republica Moldova. In cele 1500 de biblioteci au ajuns peste 300 de titluri de carte romaneasca din colectia Biblioteca scolarului. Mai nou, acuma am castigat o licitatie a Guvernului Romaniei, organizata special pentru romanii din diaspora, care se numeste Guvernul Romaniei iti ofera o carte. Sunt zece mari scriitori romani clasici: Eminescu, Creanga, Cosbuc, Caragiale s.a., care vor veni la toti cei care doresc sa intre in posesia lor. Visul meu este ca si bibliotecile publice, si bibliotecile particulare sa se imbogateasca cu carte, si nu neaparat numai de editura noastra. Omul care are carte, dupa cum se stie, are si parte. Sa speram ca acest proverb va avea o finalitate si in Republica Moldova si cat la carma tarii vor veni oamenii carturari, pentru ca ultimul timp am avut ghinionul sa fim condusi doar de niste ignoranti si analfabeti, care nici nu stiu macar in ce limba vorbesc.
– Va multumesc inca o data si inchei cu o constatare – datorita editiilor Literei cartea romaneasca a inceput sa se simta acasa in Republica Moldova. -0-