Vor confirma următoarele luni justețea Sloganului PNL – UNIREA, nu AGONIA?

IMG_4370

Așa-zisele alegeri încă nu s-au încheiat. Mai sunt procese în judecată, dar nici nu toți subiecții le recunosc drept libere și corecte.

Aceste alegeri nu au oferit șanse egale tuturor. Sunt o sumedenie de motive și cauze evidente ca suport al acestei afirmații. Chiar și în condițiile noului sistem electoral, mixt, în pofida tuturor noilor condiții, dar dacă se respectau alte câteva aspecte – cum ar fi fost un start financiar egal, lipsa corupției înainte de campanii în timpul lor și după, o reprezentare egală în structurile electorale pentru toți concurenții, – rezultatele puteau fi mai puțin dezastruoase.

113

Dar un asemenea raport de forțe votat era și previzibil. Există partide care au tot însărăcit, în cei 27 de ani, populația, apoi îi vând o nouă speranță omului pe un călcâi de pâine, dar și partide care încearcă să spună adevărul și să facă o politică morală și care nu sunt înțelese de oameni.

Dar în condiții inegale participarea la alegeri devine o inutilitate, dacă nu se formează o platformă rezultată din amplificarea unui curent de opinie, noi aici referindu-ne la curentul unionist. Sunt foarte multe de spus și încă vor multe de spus de aici încolo – atât despre ce a fost în alegerile încă nevalidate, dacă și când există premize sau cum pot fi ele create accelerat, pentru a se ajunge la o minimă normalitate.

Concluziile noastre sunt multe, triste și – se pare – inutile. Unele ar fi: puține partide îți aparțin și habar nu știu ce au de făcut, pentru ce au fost create și unde vor ajunge, apariția lor fiind cauzată de circumstanțe, conjunctură și motive artificiale, dar buimăcesc lumea; alte partide, care sunt niște trufandale, cum a fost PLDM și cum sunt cioburile lor și ale PL, nu au viitor. Dar zăpăcesc lumea și chiar dacă și-au asumat – fiind în vogă faptul – un mesaj unionist, nu știu ce să facă mai departe, pentru că au pierdut legătura cu centrul.

De Stânga nostalgică și expansionistă, precum le este maika-Rusia, scăpăm numai dacă devenim sinceri cu noi și – ori facem ceva serios toți împreună – așa cum suntem – pe direcția Vest, ori ne vor juca mereu tontoroiul pe cap falșii luptători proeuropeni – fie că sunt la guvernare sau în opoziție, dar care nu ajung nicăieri și prelungesc AGONIA acestui stat. Care nu înțeleg un lucru elementar – că e una când ajungi undeva în vreo funcție prin protecție și e alta când protecția te abandonează și nimerești într-o ipostază pentru care, de fapt, nu ești pregătit. Situația cu trei forțe aproape opuse prin declarațiile politice îi plasează pe toți într-o situație stupidă prin categorismul de dinainte de alegeri. Acum trebuie avut curajul și ieșit în fața populației pentru a discuta și a o consulta ce decizii să se ia. Și mai e de văzut dacă alegerile anticipate ar schimba raportul de forțe votat.

Noi venim mai târziu cu aceste opinii. Și observăm cum toate remarcile, sugestiile, datul cu opinia pe la TV-uri reiau ideile național-liberalilor și deja ne învață pe noi, după toate, cum să promovăm Unirea.

O altă concluzie este că nu avem în Opoziția proVest politicieni maturi. Nu avem. Dacă ar fi, dacă și-ar aparține, dacă ar fi sinceri, s-ar așeza la masa de dialog și ar discuta franc – ce facem? Mai suportăm patru-opt ani, murind cu zile, ori facem o sinteză din pozițiile viabile și acționăm?

Următoarele luni vor confirma pe deplin Sloganul PNL – UNIREA, nu AGONIA!

Vitalia PAVLICENCO

Comentarii