Ion Calmic: Si, de vreme ce PNL nu e in “lista”, nici eu nu voi fi in lista lor

Domnule Calmic, sinteti membru al Biroului Permanent Central al PNL, un tinar prezent in partid de la refondarea formatiunii si, spre deosebire de unii profitori, ramineti in echipa national-liberalilor. De ce?

Sunt membru al PNL din 2007, de la fondarea acestei formatiuni, chiar mai mult decit atit – de la sfirsitul anului 2006, cind am participat la colectarea de cereri ale celor care au dorit sa participle la reconstituirea juridica a partidului. Timp de peste 3 ani sunt membru al PNL si ma mindresc, am ramas si voi ramine fidel acestei formatiuni pentru mult timp inainte. Sunt alaturi de echipa national-liberala, pentru ca aici este locul unde ma simt bine, adica suntem o echipa ce lucreaza constructiv, activ si permanent, cu solutii pentru diferite situatii. Faptul ca, in ultima vreme e cam la moda sa-ti schimbi pozitia politica peste noapte nu ma afecteaza, deoarece se vede clar cine si ce face si care scopuri urmaresc. Adica insemnind ca o corabie bine construita necesita si un echipaj bine pregatit, ca ulterior acesta sa conduca spre un liman si corabia, si pasagerii.

Ce studii aveti, ce parcurs profesional aveti si ce perspectiva vad tinerii in R.Moldova dupa venirea la guvernare a democratilor?

In prezent sunt masterand la UTM, specialitatea “Economia afacerilor imobiliare” si sunt, respective, licentiat in stiinte economice. Cit eram student, evaluam ca perspectiva sa inchei studiile cu success, ca sa ma pot angaja intr-un post, sa prestez o munca ce mi-ar oferi oportunitatea cresterii profesionale etc., insa, pe zi ce trece, starea de lucruri ma dezamageste tot mai mult. Sunt in ultimul an la masterat si incerc sa caut un job, care nu prea poate fi gasit si, cel mai important, e ca o multime de tineri sunt in situatia mea. In acest fel ma intreb: cum li se intimpla aceasta tinerilor care au sperat ca se vor schimba in bine lucrurile in R.Moldova dupa schimbarea intervenita urmare a alegerilor parlamentare anticipate? Adica, in loc sa fie mai bine, e tot mai rau. Am impresia ca, in prezent, la guvernare sunt cei carora li se potriveste expresia: “alte masti – aceleasi fete”. Doar ca trebuie inversata: “alte fete – aceleasi masti”.


Cum apreciati ca angajarile in functiile publice nu se fac pe baza de concurs, ci de loialitate partinica? Este vreo diferenta intre acest mod de a gestiona cadrele si modul utilizat de comunisti?

Angajarile in functiile publice se fac pe baza de concurs, conform legii, insa aceasta nu se respecta, se face formal. In realitate, functia este rezervata si dedicata cuiva cu mult timp inainte de concursul propriu-zis. M-am convins de acest fapt nu demult, cind am aplicat pentru o functie publica. Am fost sunat de citeva ori sa mai aduc unele documente „necesare”, pentru ca, in final, sa mi se spuna ca la comisie mi s-a refuzat angajarea deoarece „nu as cunoaste suficient engleza” – ceea ce nu era obligatoriu pentru functia solicitata. Modul utilizat de comunisti la compartimentul angajarii este preluat integral acum de guvernarea Liberal-Democrata. Ba e si mai grav – daca erai angajat sub regim comunist, se cerea sa fii corect, disciplinat, astazi, insa, asta nu e suficient – e obligatoriu sa fii membru al partidului aflat la guvernare. Si, de vreme ce PNL nu e in „lista”, nici eu nu voi fi in lista lor.

Ce perspectiva vedeti pentru PNL, care mesaj ar fi unul de natura sa asigure partidelor liberale in viitoarele alegeri anticipate un rezultat bun, pentru a asigura ireversibilitatea orientarii europene a R.Moldova?

PNL este cel mai curat si de pret partid, avind o politica limpede si coerenta, prin care spune lucrurilor pe nume, fapt ce deranjeaza intreg spectrul politic. PNL are acum cele mai mari perspectivei, pentru ca cetatenii au dorit schimbarea, au ales altceva, si nu comunsitii, insa vedem ca schimbarea nu se face si ca exista riscul revenirii comunistilor la putere. Pentru aceasta, insa, noi, cei din PNL, trebuie sa gestionam aceasta oportunitate cu mesaje bine stabilite, sa propunem si sa oferim garantii de infaptuire a schimbarii, in sensul univoc al orientarii europene, al democratizarii societatii, al cresterii numarului locurilor de munca, al sporirii salariilor, in directia obtinerii liberei circulatii, al oferirii accesului la credite cu rate mici, al dezvoltarii sistemului ipotecar si al lichidarii coruptiei.

Pentru ce alegeri va pregatiti si cum?

Vreau sa spun ca sunt pregatit permanent de alegeri, insa modul in care o faci depinde de mai multi factori – de timp, situatie, tip (locale, parlamentare), de logistica si finante. Faptul ca vor fi alegeri anticipate si, dupa aceasta, – locale -, sau poate ca alegerile parlamentare anticipate si locale se vor produce concomitant ne oblige sa fim permanent cu ochii in patru, cu solutii si idei de fiece data, pentru a vedea avantajele si dezavantajele, intr-un mod sau altul.

Cum apreciati implicarea tinerilor in politica?

Implicarea tinerilor in politica este extrem de necesara, deoarece tinerii sunt cei ce au facut schimbarile din ultimii ani. Totodata, tinerii trebuie sa conlucreze mereu cu seniorii, care au experienta si cumpat. Ma tem mult ca tinerii sa nu se pomeneasca deja compromisi in politica, dupa ce Primarul de Chisinau a cam dat prin gropile urite cascade pe drumurile noastre groaznice, ceea ce nu-i face fata nici lui, ca lider, dar nici noua, celorlalti tineri. Mi s epare ca Primarul nostrum General nu poate rezista si infrunta mafiiile instalate in toate domeniile decidente ale capitalei. Intrebati-I pe oameni daca sunt multumiti cum le sunt prestate serviciile de catre subdiviziunile Primariei… Eu stiu, din pacate.

Ce ii lipseste R.Moldova pentru a deveni cit mai repede parte a spatiului romanesc si european?

RM ii lipseste un lider carismatic, cel care sa spuna lucrurilor pe nume si sa explice societatii avantajele aderarii la UE. Mai exact – de ce trebuie sa facem asa, si nu asa, care sunt costurile reformelor si avansarii spre NATO si UE. Populatia noastra a tot fost hartuita de-a lungul anilor, a fost hartuita si in stinga, si in dreapta, incit nu mai stie incotro trebuie sa mergem si ce trebuie sa facem.

Credeti in PNL? Va intreb, pentru ca in societate sint diferite aprecieri si pozitii.

Am crezut, cred si voi crede in continuare in PNL. Dar faptul ca in societate sunt diferite pareri si pozitii e doar din simplul motiv ca populatia este nu informata, ci manipulata. Ceea ce noua ne ramine sa facem este sa informam cetatenii, sa le explicam, sa-i convingem de oferta noastra politica, singura care ne va rupe de spatiul estic si ne va propulsa spre familia europeana.

Va multumim.

Nota: site-ul posteaza copiile diplomelor lui Ion Calmic, pentru a se vedea bine ca R.Moldova liberal-democrata nu are nevoie de tineri bine pregatiti, de tineri profesionisti, ci de „membri de partid”.


www.pnl.md

Loading Facebook Comments ...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Introduceți cifra * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Partidul Național Liberal © 2014 Frontier Theme
IP Blocking Protection is enabled by IP Address Blocker from LionScripts.com.
Menu Title