Alexandru MOȘANU a crezut în PNL, a crezut în Unire

Acum cinci ani, când membri remarcabili ai Partidului Național Liberal au luptat în justiție pentru a deschide în Republica Moldova posibilitatea legală ca entitățile politice să poată pleda, prin Statut, pentru obiectivul unionist, când PNL a fost unul dintre fondatorii Consiliului Unirii, cu acțiuni istorice minunate, mai ales între anii 2012-2015, Alexandru MOȘANU, cel care a fost un mare patriot român, un unionist cu o autentică demnitate, a fost alături de național-liberali, a fost unul dintre cei mai importanți fondatori ai CU și ne-a dat, practic, girul ca să repornim public și instituțional lupta pentru Reunirea cu România.

Mesajul său la Congresul unionist al PNL arată că a crezut mereu în noi, pentru că era sigur de sinceritatea convingerilor, speranței și a eforturilor noastre frumoase dedicate sfintei aspirații de Reîntregire a României, de Reunificare a celor două state românești.

Dumnezeu să îl odihnească în pace și să facem astfel încât să ajungă să se bucure acolo, sus, de Reunirea se va produce.

Exprimăm profunde și sincere condoleanțe Familiei, care, împreună cu toți românii, au suferit o pierdere imensă.

Reproducem mai jos mesajul de apreciere pentru cel care a fost Alexandru MOȘANU, care i-a fost adresat cu toată căldura de noi, unioniștii național-liberali.

Mesaj de felicitare

Multstimate domnule Alexandru MOŞANU,

Consiliul Unirii, care s-a format cu sprijinul Dumneavoastră major şi din care face parte şi Partidul Naţional Liberal, alături de alte formaţiuni politice şi asociaţii ale românilor de pretutindeni, ce împărtăşesc obiectivul Unirii celor două state româneşti, Vă transmite cele mai frumoase urări de bine şi de sănătate cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 80 de ani.

Dumneavoastră, domnule Alexandru Moşanu, aţi dat dovadă de verticalitate, curaj şi principialitate ca istoric şi ca om politic, precum şi în calitate de Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova într-o perioadă extrem de dificilă, când aţi rezistat în faţa ofensivei forţelor care s-au opus şi care continuă să se opună Mişcării de renaştere naţională a românilor din Basarabia.

În funcţia de preşedinte al Asociaţiei Istoricilor din Moldova şi de redactor-şef al revistei „Destin Românesc”, aţi propagat ferm adevărul despre istoria românilor. Este o mândrie pentru noi toţi, care Vă iubim, că aţi devenit, în 1993, membru de onoare al Academiei Române.

În calitate de preşedinte al Congresului Intelectualităţii (din 1994), de deputat al Parlamentului Republicii Moldova (1990-2001), aţi avut o contribuţie decisivă la elaborarea unor acte legislative privind Drapelul Republicii Moldova şi Imnul „Deşteaptă-te, române!” Aţi format un mare număr de discipoli politici, care vă poartă un respect profund, printre aceştia fiind şi persoana mea, Vitalia Pavlicenco.

Vă mulţumim, în numele PNL, că ne-aţi fost alături, printr-un cuvânt încurajator puternic, la Congresul al treilea, ca luptător dintotdeauna pentru idealul Unirii cu Ţara Românească.

Noi nu ne vom abate de la acest drum şi suntem fericiţi să Vă urăm azi “La Mulţi Ani!”

Vitalia Pavlicenco

Chişinău, 19 iulie 2012

 

Loading Facebook Comments ...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Introduceți cifra * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Partidul Național Liberal © 2014 Frontier Theme
IP Blocking Protection is enabled by IP Address Blocker from LionScripts.com.
Menu Title