Încă un adevărat național-liberal s-a dus la ceruri…

Timpul trece și vremurile sunt tot mai tulburi. În aceste zile, când societatea este cuprinsă de o agonie politică, prietenul nostru, militantul unionist Valeriu VINITINSCHI, de la Zăbriceni, președintele Filialei PNL-Edineț, ne-a părăsit și a plecat la ceruri, cu gândul la visul ce nu i-a fost dat să îl vadă realizat.

L-am cunoscut pe Valeriu în cadrul Partidului Forțelor Democratice, alături de care a rămas până în ultima clipă cât a existat sub conducerea lui Valeriu Matei.

A venit imediat în PNL, unde a rămas alături în toți acești peste 12 ani de activitate temerară.

A fost un luptător sincer și activ. Și-a asumat această luptă pentru unificarea românească fiind și istoric, și umanist, și un intelectual curajos în – ceea ce noi numim – provincie.

La viața sa de învățător a avut de suferit din cauza luptelor intestine dintre partidele nedemocratice din al doilea stat românesc. Și a rezistat cum a putut. Am vorbit cu el înainte de a pleca pe 10 zile în Germania, urma exact de ziua lui să îl sun, pentru că îmi spusese că are probleme de sănătate…

Vom păstra cele mai frumoase amintiri despre momentele când am fost împreună în lupta politică, electorală și în ședințele de partid.

A fost un prieten pentru toţi, ne vom aminti mereu de el cu drag.

În numele colegilor, exprimăm cele mai profunde condoleanţe familiei.

Vitalia PAVLICENCO, președintele PNL.md

Comentarii
Partidul Național Liberal © 2014 Frontier Theme
Menu Title