PNL răspunde pozitiv îndemnului ”Partidului Mișcarea Populară Antimafie” privind un candidat comun pentru Primăria Chișinău

Partidul Național Liberal, care a pledat și a demonstrat continuu disponibilitatea de a dialoga, coopera și a acționa pentru coagularea forțelor prooccidentale, salută orice idee, propunere, ofertă de discuții pe o sinceră platformă comună politică românească, pro-unionistă, în scopul unor proiecte și decizii electorale.

În acest sens, în special în perioada de activitate intensă a Consiliului Unirii, 2012-2016, partidele fondatoare, printre care PNL având un rol primordial, au avut loc un dialog permanent și tatonări serioase pentru unificarea eforturilor partidelor liberale, proromânești cu obiectivul de creare a unor alternative viabile în fața ascensiunii forțelor politice de stânga antinaționale.

PNL a invitat mereu la ședințele Consiliilor sale politice lideri de partide, alți politicieni – parlamentari și neparlamentari -, reprezentanți ai segmentului civic și din întreaga societate civilă, pentru a contribui la ireversibilitatea reformelor în Republica Moldova, prin a se edifica alternative politice provestice. Conducerea PNL a răspuns oricăror invitații de a participa la forurile statuare sau de discuții ale entităților politice prooccidentale.

Urmare a acestor poziții, PNL, care are un candidat – încă neanunțat – pentru Primăria Chișinău, a luat cunoștință de apelul public al ”Partidului Mișcarea Populară Antimafie” legat de dialogul forțelor proromânești unioniste, care să stabilească un candidat comun, pentru ca forțele euro-unioniste să câștige în fața forțelor proruse.

În legătură cu presiunea cauzată de graficul electoral, PNL așteaptă urgent propuneri concrete de participare la dialogul pe o platformă comună între partidele care intenționează să depună candidați pentru Primăria Chișinău și persoanele anunțate ca și candidați independenți. Adică, să participe la o discuție despre care să fie claritate cine convoacă, unde se convoacă și când concret urmează să aibă loc acest dialog.

Vitalia Pavlicenco,

președintele Partidului Național Liberal

Chișinău, 3 septembrie 2019

Comentarii
Partidul Național Liberal © 2014 Frontier Theme
Menu Title