Mișcarea Politică UNIREA are luări de atitudine față de reflexele pro-sovietice ale regimului Dodon

În ultimele două săptămâni, structurile de conducere ale Mișcării Politice UNIREA și ale Blocului Electoral UNIREA au desfășurat o serie de acțiuni, ședințe organizatorice, flash-mob-uri, declarații, conferințe de presă, participări la emisiuni și dezbateri publice în legătură cu acțiunile, declarațiile, intențiile anunțate și alte reflexe pro-sovietice, proimperiale rusești ale regimului Dodon.

Acest regim, care s-a cocoțat la putere prin sprijinul și cooperarea regretabile cu forțe declarate proeuropene, se manifestă ca un exponent vădit și neacoperit al intereselor geostrategice imperiale rusești împotriva valorilor și orientării occidentale, consfințite ăn documentele fundamentale ale statului românesc Republica Moldova.

Promotorii acestor interese nefaste viitorului românesc, european al R.Moldova intentionează să demonteze Piatra din fața Guvernului, instalată în memoria crimelor regimului comunist în Basarabia, de unde au fost deportați în Siberia oameni nevinovați, precum și exterminați alți mulți oameni pentru a supune acest teritoriu și această populație.

În cadrul campaniei electorale pentru alegerea unui candidat la Hâncești, BE UNIREA a depus actele pentru înregistrarea candidatului Dorin Chirtoacă.

Mișcarea Politică „Unirea”: ”În ultima perioadă, au loc mai multe tentative de anulare a realizărilor Mișcării de Eliberare Națională”

Asistăm în ultima perioadă, deocamdată pasiv, la una dintre cele mai ample ofensive din ultimele decenii ale forțelor pro-imperiale, revanșarde și antinaționale, orchestrată de administrația de la Kremlin și pusă în aplicare de mercenarii autohtoni ai acestor forțe, în frunte cu Igor Dodon”, susțin reprezentanții formațiunii politice. Astfel, Mișcarea Politică „Unirea” a prezentat mai  multe decizii și acțiuni care ar reprezenta, în viziunea acesteia, numeraose atacuri recente la cuceririle Mișcării de Eliberare „ – Din suita diversiunilor, care sunt parte ale acestei ofensive de anvergura ale forțelor pro-imperiale și revanșarde fac parte atacurile repetate împotriva limbii române și a istoriei românilor. Absurditatea și inconsistența unor atare atacuri se lovesc de deciziile celor mai importante foruri ale celor doua state românești – ale Academiei Române și ale Academiei de Științe a Republicii Moldova, care, de-a lungul ultimelor decenii au adoptat numeroase declarații, ce constituie o pavăză sigură a cuceririlor noastre și pe care suntem obligați să le apăram cu toată vigoarea și fermitatea de care suntem capabili. – O altă componentă a acestei diversiuni diabolice o constituie intenția forțelor anti-naționale și pro-imperiale rusești de a reboteza strada Octavian Goga din mun. Chișinău în Alexandr Suvorov. Generalisimul A. Suvorov constituie simbolul politicii de cuceriri ale Imperiului Rus din timpul domniei Ecaterinei a II-a de la sf. sec. XVIII. Aceste cuceriri constituie apogeul expansiunii rusești, care s-a soldat cu anexări succesive ale teritoriilor Ucrainei de la Est de Nipru, cu cele trei împărțiri ale Poloniei, cu incorporarea celei mai mari părți a acesteia în componența Imperiului Rus și lichidarea statului dualist al polonezilor și lituanienilor. O altă victimă ale acestor cuceriri au fost tătarii din peninsula Crimeea, care, după încorporarea acesteia în componenta Imperiului Rus (1783), au avut parte de prima lor deportare. – Primarul socialist al Chișinăului, Ion Ceban, intenționează să deschidă la Chișinău, la comanda Moscovei un muzeu „al blocadei Leningradului”, iar Igor Dodon stăruie pe amenințarea de a închide muzeul ocupației de la Casa Armatei din Chișinău. – La adoptarea bugetului municipiului Chișinău pentru 2020, deliberat au fost anulate compensațiile pentru victimele deportărilor staliniste. – Dodon Igor a dat indicație autorităților municipale, aflate sub control socialist să identifice surse financiare pentru reparația cât mai grabnică a Muzeului Pușkin, chiar dacă această instituție nu se află în subordinea autorităților municipale. – Primul ministru Ion Chicu a declarat că până la 9 mai va fi reparat (din nou!) Memorialul Eternitate, la reparația căruia acum 15 ani s-au cheltuit mai multe zeci de milioane de lei. – Primăria Chișinău a plătit recent 344 de mii de lei pentru reparația monumentului comunist din fața Academiei de Științe, chiar dacă acești bani nu erau bugetați”, se arată încomunicatul Mișcării. Astfel, Mișcarea Politică UNIREA condamnă „toate acțiunile din arsenalul propagandistic al Federației Ruse la Chișinău și declarară începerea unei campanii ample de demascare a atentatelor la identitatea noastră națională de către actuală guvernare”.


Mișcarea politică UNIREA califică declarațiile ministrului de Externe Aureliu Ciocoi, precum că armata Federației Ruse dislocată în regiunea transnistreană a intervenit pentru a opri vărsările de sânge în timpul războiului de pe Nistru, ca fiind „halucinantă” și cere demisia oficialului.

„Ciocoi a vorbit în calitate de vasal al Federației Ruse și un promotor al politicii imperialiste al Federației Ruse în R. Moldova, ce constă în declanșarea conflictelor pe teritorii străine pentru „apărarea” păcii… UNIREA cere demisia lui Ciocoi pentru incompatibilitate cu funcția pe care o deține, după asemenea declarații”, se spune într-un comunicat de presă emis de mișcarea politică.

Potrivit membrilor UNIREA, Federația Rusă a fost cea care a declanșat războiul de pe Nistru prin atacurile asupra posturilor de poliție moldovenești, iar trupele de ocupație ale armatei rusești staționează ilegal din 1992 pe teritoriul de est al R. Moldova, chiar dacă, în 1999, la summit-ul OSCE de la Istanbul, Rusia şi-a asumat prin semnătură angajamentul de a-şi retrage întregul arsenal de arme şi muniţii din R. Moldova, fapt confirmat și prin rezoluția ONU din 22 iunie 2018.

Tindem să credem că această declarație iresponsabilă a lui Ciocoi, care nu reflectă adevărul, este doar strict opinia sa personală și nicidecum o poziție oficială a autorității pe care o conduce”, se mai spune în comunicat.

Comentarii
Partidul Național Liberal © 2014 Privacy Policy