Mișcarea Politică UNIREA condamnă, într-o declarație, „atacul fără precedent, jignitor și obraznic, iresponsabil și descalificant” al lui Igor Dodon, de acuzare de ambasadorilor UE, de uneltire și conspirație împotriva RM și a intereselor sale.
Prin faptul că Igor Dodon spune că știe ce fac ambasadorii, cu cine și ce vorbesc, ce raportează la Bruxelles, precum și în celelalte capitale europene, rezultă că ambasadorii sunt urmăriți, filați, le sunt ascultate telefoanele, iar convorbirile le sunt înregistrate, notele și rapoartele sunt interceptate și tendențios interpretate, iar corespondența diplomatică – violată”, mai atenționează Mișcarea Politică Unirea în aceeași declarație.
Reprezentanții mișcării anunță că vor sesiza Procuratura, precum și organismele internaționale, deoarece afirmațiile lui Dodon denotă comiterea de infracțiuni a înalților demnitari și funcționari de stat, implicarea instituțiilor de stat în operațiuni și acțiuni ilegale de filare a diplomaților acreditați in RM.
Totodată, formațiunea condamnă rechemarea, peste noapte și fără explicații, a celor șase ambasadori, inclusiv ambasadorul RM în România, începând astfel un proces de epurări în rândul diplomaților, se mai spune în declarația citată.