Declaratie cu privire la alegerile din Romania PNL sprijina candidaturile national-liberale

În preajma alegerilor parlamentare pentru Legislativul României PNL îşi exprimă – a câta oară – regretul în legătură cu dezechilibrul major şi impactul negativ pe care îl are fenomenul lipsei, în Republica Moldova, a unor partide clar doctrinare, cu afilieri internaţionale fireşti, ce ar fi însemnat claritate şi în privinţa partidelor-corespondente din cele două state […]

Declaratia PNL cu privire la implinirea a doi ani de guvernare pretins necomunista

Partidul Naţional Liberal constată, după doi ani de guvernare pretins necomunistă, că societatea este cuprinsă de o dezamăgire generalizată, cauzată de decalajul dintre aşteptările electoratului democrat, înainte de alegeri, şi politicile, comportamentul reprezentanţilor Puterii de la Chişinău. Reformele sunt impopulare şi cei care doresc să preia conducerea statului trebuie să conştientizeze acest fapt. Din păcate, […]

In R.Moldova se promoveaza „nondiscriminarea femeilor” prin discriminarea femeilor

Comunicat de presa al PNL despre “conferinta internationala” de la 20 noiembrie 2012   Astazi, conducerea PNL a aflat, intimplator, despre desfasurarea unei conferinte internationale cu sprijinul Ambasadei Suediei, al Fundatiei Est-Europene si cu participarea unor politiciene, despre discriminarea femeilor in societatea din Republica Moldova.   Pe www.publika.md ni se spune ca “evenimentul este organizat […]