Partidul National Liberal si-a aparat, in justitie, dreptul la un spot unionist

HOTĂRÂRE În numele Legii

Colegiul de contencios administrativ al Curţii de Apel Chişinău, Având în componenţă:

Preşedintele şedinţei, judecătorul: Marina Anton

Grefier: Aurelia Solomon

examinând în şedinţă publică pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Partidul Naţional Liberal împotriva Comisiei Electorale Centrale, intervenient accesoriu Partidul Comuniştilor din Republica Moldova privind contestarea actului administrativ,

constată:

Partidul Naţional Liberal a depus cerere de chemare în judecată împotriva Comisiei Electorale Centrale, intervenient accesoriu Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, prin care solicită anularea hotărârii CEC nr.3478 din 20.08.2010 „cu privire la contestaţia nr.RRC-9/3 din 19.08.2010 a reprezentantului PCRM în CEC.

In motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că, în urma examinării contestaţiei înaintate de către reprezentantul PCRM la CEC, pe data de 20.08.2010, Comisia Electorală Centrală a adoptat hotărârea nr.3478 „cu privire la contestaţia nr.RRC-9/3 din 19.08.2010 a reprezentantului PCRM în CEC”, prin care s-a admis parţial contestaţia şi:

– a obligat participantul la referendum republican constituţional, PNL, să retragă spotul electoral contestat din toate instituţiile mass-media;

– a interzis instituţiilor mass-media să difuzeze spotul electoral contestat a participantului la referendumul republican constituţional, PNL;

– s-a remis prezenta hotărâre, cu toate materialele cauzei, Ministerului Justiţiei pentru examinare conform legislaţiei în vigoare.

Reclamantul consideră hotărârea CEC nr.3478 din 20.08.2010 „cii privire la contestaţia nr.RRC-9/3 din 19.08.2010 a reprezentantului PCRM în CEC” ca ilegală, fiind emisă cu depăşirea competenţei şi contrar prevederilor legii.

In scopul susţinerii cererii sale, reclamantul prevederile art.32 alin.(l), art.54. alin.(2) din Constituţie, prevederile art.47 şi art.69 ale Codului Electoral, art.10 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, precum şi art.3 a Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea reclamantul face referire la Hotărârea Curţii Constituţionale privind interpretarea unor prevederi ale art.4 din Constituţia Republicii Moldova nr.55 din 14.10.99, Monitorul Oficial nr.l 18-119/64 din 28.10.1999 şi Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie privind aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale nr.l7 din 19.06.2000.

Referitor la practica Curţii de la Strasbourg reclamantul menţionează, că libertatea de a comunica informaţii şi idei are o importanţă primordială pentru viaţa politică şi structura democratică a unei ţări. In absenţa acestei libertăţi, este imposibilă organizarea unor scrutine cu adevărat libere. Amestecul autorităţilor naţionale în exercitarea libertăţii de exprimare în cazul de faţă „nu este necesar într-o societate democratică”. In scopul adoptării unei deciziei în conformitate cu cea de a treia exigenţă, trebuie să fie aplicat principiul proporţionalităţii şi să se răspundă la următoarea întrebare: „a fost oare scopul proporţional mijlocului angajat în realizarea lui?”.

Reclamantul menţionează că termenul „scop” implică una sau mai multe valori şi interese arătate pentru a căror protecţie statele sunt autorizate de a interveni în exercitarea libertăţii de exprimare.

Reclamantul în motivarea cerinţelor sale face referire la cauza Bowman v. Regatul Unit din 19.02.1998, unde Curtea de la Strasbourg s-a referit la anumite limitări impuse de legislaţia electorală şi a reţinut în paragraful 41 al hotărârii sale că „libertatea de exprimare prevăzută de art.10 al Convenţiei trebuie examinată în lumina dreptului la alegeri libere, protejat de art.3 al Protocolului nr.l la Convenţie, care prevede că, înaltele părţi contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, în condiţiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ”.

In alte cauze Curtea de la Strasbourg a menţionat: că „alegerile libere şi libertatea de expresie, în special libertatea dezbaterilor politice formează împreună temelia oricărui sistem democratic (Hotărârea din 02.03.1987 în cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt v. Belgia, p.22, § 47 şi Hotărârea din 08.07.1986 pe cauza Lingens v. Austria, p. 26, § 41-42).
Cele două drepturi în opinia reclamantului sânt reciproc corelate şi se susţin unul pe altul: spre exemplu, după cum a observat Curtea în trecut, libertatea de expresie este una din „condiţiile” necesare pentru „asigurarea liberei exprimări a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ” (Hotărârea din 02.03.1987 pe cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt v. Belgia, p. 24, § 54). Din acest motiv, menţionează reclamantul că, este deosebit de important ca, în perioada electorală, să fie permisă circulaţia liberă a opiniilor şi informaţiilor de orice gen.

Reclamantul mai menţionează că nu există nici un început de probă, care să indice că există o necesitate impetuoasă ce ar înclina „balanţa” proporţionalităţii în favoarea admiterii contestaţiei.

Reclamantul indică că mesajul „unirii cu România” a fost utilizat în campaniile electorale anterioare din Republica Moldova şi nu există nici o hotărâre a Comisiei Electorale Centrale sau vreo hotărâre/deciziei a instanţei judiciare de „sancţionare” a actorilor electorali pentru utilizarea/răspândirea mesajelor respective.

Reclamantul menţionează că, şi-a construit mesajul electoral în alegerile locale din 2007 pe ideea Uniunii Interstatale România – Republica Moldova şi nu a existat nici o contestare la CEC sau vreo decizie CEC pentru interzicerea mesajului şi a spoturilor, care au fost construite pe acest mesaj, în acest sens făcând referire la unele prevederi programatice, care demonstrează că „PNL se pronunţă pentru consolidarea statalităţii Republicii Moldova în formula celui de-al doilea stat românesc. Partidul acceptă cedarea unei părţi din suveranitatea statală doar în cazul formării Uniunii Interstatale România – Republica Moldova şi al aderării la UE”.

In şedinţa instanţei de judecată, reprezentantul reclamantului Partidului Naţional Liberal, Filipp Druţa a susţinut acţiunea şi a solicitat admiterea acesteia.

Reprezentantul CEC, Ruslan Nastas în şedinţa instanţei de judecată, acţiunea nu a recunoscut solicitând respingerea acesteia ca fiind neîntemeiată.

Intru susţinerea opiniei sale procedurale a invocat prevederile art.3 alin.(l) din Legea privind partidele politice, art.47 alin.(2) Codul Electoral, art.32 şi art.54 din Constituţie.

Reprezentantul intervenientului accesoriu, PCRM, Serghei Sîrbu, în şedinţa instanţei de judecată acţiunea nu a recunoscut solicitând respingerea acesteia ca fiind neîntemeiată.

Audiind părţile, studiind materialele dosarului, instanţa de judecată consideră acţiunea întemeiată şi care urmează a fi admisă din următoarele considerente.

Potrivit art. 1 (2) al Legii contenciosului administrativ orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său recunoscut de lege, de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost pricinuită.

In conformitate cu prevederile art.2 şi 3 din Legea contenciosului administrativ, obiect al acţiunii în contenciosul administrativ î1 constituie – actul administrativ cu caracter normativ sau individual; contractul administrativ; nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

Noţiunea de “act administrativ” este reglementată atât în art. 2 din Legea contenciosului administrativ, cât şi în Rezoluţia (77) 31 Cu privire la protecţia individului faţă de actele autorităţilor administrative, adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 28 septembrie 1997. Potrivit acestor reglementări, actul administrativ este o manifestare juridică unilaterală de voinţă, cu caracter normativ sau individual, din partea unei autorităţi publice în vederea organizării executării sau executării în concret a legii, actul administrativ desemnează orice măsuri individuale sau decizii luate în cadrul exercitării autorităţii publice, susceptibile de a afecta direct drepturile, libertăţile sau interesele persoanelor fizice sau juridice şi care nu este un act îndeplinit în cadrul exercitării unei funcţii judiciare.

In şedinţă de judecată s-a stabilit că reclamantul Partidul Naţional Liberal contestă hotărârea Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestaţia nr.RRC-9/3 din 19 august 2010 a reprezentantului partidului Comuniştilor din Republica Moldova în Comisia Electorală Centrală, Serghei Sîrbu din 20 august 2010, nr.3478, prin care s-a admis parţial contestaţia reprezentantului PCRM în comisia Electorală Centrală, Sergiu Sîrbu, fiind întreprinse următoarele acţiuni:

– a obligat participantul la referendum republican constituţional, PNL, să retragă spotul electoral contestat din toate instituţiile mass-media;

– a interzis instituţiilor mass-media să difuzeze spotul electoral contestat a participantului la referendumul republican constituţional, PNL;

– s-a remis prezenta hotărâre, cu toate materialele cauzei, Ministerului Justiţiei pentru examinare conform legislaţiei în vigoare.

In conformitate cu art. 118 al.(l) CPC, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel.

Conform prevederilor art.24 al.(3) Legii contenciosului administrativ, la examinarea în instanţa de contencios administrativ a cererii în anulare, sarcina probaţiunii este pusă pe seama pârâtului, iar în materie de despăgubire, sarcina probaţiunii revine ambelor părţi.
Instanţa de judecată examinând circumstanţele pricinii constată că, CEC a fost sesizată de reprezentantul PCRM în CEC, Sergiu Sîrbu cu o contestaţie privind difuzarea de către PNL a unui spot electoral, prin care se îndeamnă de a vota „pentru” la referendumul constituţional din 05 septembrie 2010, fiind ales un preşedinte al Republicii Moldova care va promova unirea cu România.

Potrivit afirmaţiilor intervenientului accesoriu, spotul electoral a fost plasat pe pagina oficială a PNL www. pnl.md.

In şedinţa instanţei de judecată, reclamantul nu a negat faptul difuzării unui spot electoral prin care îndeamnă de a vota „pentru” la referendumul constituţional din 05 septembrie 2010 fiind ales un preşedinte al Republicii Moldova, care va promova unirea cu România, motiv din care instanţa de judecată în conformitate cu prevederile art. 123 alin.(6) CPC consideră faptul difuzării spotului menţionat ca fiind constatat.

Concomitent, instanţa reţine că, interzicerea difuzării spotului electoral prin care se îndeamnă de a vota „pentru” la referendumul constituţional din 05 septembrie 2010 fiind ales un preşedinte al Republicii Moldova care va promova unirea cu România reprezintă restrângerea dreptului reclamantului la libertatea exprimării garantat de art. 10 al Convenţiei Europene a drepturilor omului, art.32 alin.(l) din Constituţie, art.47 Cod Electoral.

Potrivit prevederilor art.54 al Constituţiei, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu pot fi supuse altor restrângeri decât celor prevăzute de lege.

Dreptul reclamantului la libera exprimare manifestat în difuzarea spotului electoral fiind realizată în cadrul agitaţiei electorale urmează a fi subordonat exigenţilor legislaţiei electorale.

In temeiul art.47 alin.(2) Codul Electoral, agitaţia electorală poate fi supus unor formalităţi, condiţii, restricţii sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, ocrotirea sănătăţii sau protecţia moralei, protecţia reputaţiei, apărarea drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

Instanţa de judecată reţine că potrivit jurisprudenţei constante a CEDO, orice restrângere a drepturilor garantate de convenţie, inclusiv libertatea exprimării urmează a fi examinată prin prisma regulii „triplului test”.

Potrivit regulii „triplului test” orice măsură restrictivă, care aduce atingere unui drept recunoscut unei persoane se consideră admisibilă dacă întruneşte cumulativ următoarele condiţii: este prescrisă de lege, urmăreşte un scop legitim şi este necesară într-o societate democratică.

Orice restrângere poate fi impusă doar printr-o lege, dispoziţiile căreia trebuie să fie accesibile şi clare, iar redactarea acesteia să nu permită interpretare extensivă. O normă este redactată cu o suficienţă previzibilitate numai atunci când aceasta are un caracter precis, în aşa fel încât să permită oricărei persoane, care la nevoie să-şi poată prevedea la un nivel rezonabil în dependenţă de circumstanţe, consecinţele anumitor acţiuni, enunţuri, ce şi-au găsit reflectare în următoarele speţe: Sunday Times no.l v. UK, nr. 6538/74 din 26 aprilie 1979, § 49, Mitropolia Basarabiei şi alţii v. Moldovei, nr. 54701/99 din 13.12.2001, § 109. în acest sens exigenţa legalităţii nu vizează doar existenţa unei norme legale specifice, care autorizează interferenţa, dar şi calitatea legii, argument reţinut şi în cauza Amann c. Elveţiei nr. 27798/95 din 16.02.2000 § 57).

Instanţa de judecată reţine că respectarea principiului preeminenţei dreptului constituie şi una din exigenţele unui proces echitabil în sensul art.6 §1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Roşea c. Moldovei, nr. 6267/02 din 22.03.2005 § 24).

Inserat în preambulul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Statutul Consiliului Europei constituind în acelaşi timp atât un important impuls la adoptarea Convenţiei (Golder c. Regatului Unit al Marei Britanii, nr. 4451/70 din 21/02/1975, § 34), cât şi parte integrantă a Convenţiei în conformitate cu prevederile art.31 alin.(2) al Convenţiei de la Viena, nu poate fi neglijat la soluţionarea pricinilor civile potrivit prevederilor art.2 CPC.

Pârâtului în conformitate cu art.24 alin.(3) al Legii contenciosului administrativ, îi revine obligaţia procesuală de a indica actul legislativ care interzice reclamantului de a publica spoturi electorale similare celui care s-a interzis prin hotărârea CEC contestată precum şi reglementează consecinţele unor asemenea acţiuni manifestate în dreptul CEC de a interzice difuzarea spotului şi obligarea reclamantului de a retrage spotul publicat.

Raportând circumstanţele pricinii la normele de drept enunţate, instanţa constată că pârâtul în şedinţa de judecată a indicat drept temei legal de interzicere reclamantului difuzarea spotului electoral prevederile art.47 alin.(2) Codului Electoral şi art.32 alin.(3) din Constituţie.

Instanţa de judecată examinând în esenţă conţinutul normelor legale susmenţionate ajunge la concluzia că dispoziţiile de blanchetă a acestor norme nu prevăd sancţiuni concrete pentru concurenţii electorali participanţi la agitaţia electorală şi nu conferă pârâtului CEC dreptul de a interzice instituţiilor mass-media să difuzeze spoturi electorale şi/sau de a obliga concurentul electoral să retragă spotul electoral din instituţiile mass-media.

Potrivit art.69 alin.(2) al Codului Electoral, pentru încălcarea legislaţiei electorale, Comisia Electorală Centrală sau consiliul electoral de circumscripţie poate aplica concurenţilor electorali sancţiuni sub formă de avertisment sau poate solicita aplicarea sancţiunii anulării înregistrării. Or, potrivit prevederilor art.l alin.(3) al Constituţiei Republicii Moldova în lumina interpretărilor date în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 19.01.1998, publicată în M.O. nr.l2-13/8 din 19.02.1998, una din caracteristicile constituţionale ale statului de drept o constituie obligaţiunea statului, autorităţilor lui publice, instituţiilor, persoanelor oficiale de a activa în limitele atribuţiilor lor stabilite de Constituţie şi legi, or Comisia Electorală Centrală în acest sens nu constituie o excepţie.

Pârâtul indică că, ingerinţa în exerciţiul dreptului reclamantului la libera exprimare a urmărit un scop legitim – asigurarea securităţii naţionale, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii constituţionale.

In speţă, reclamantul prin intermediul spotului publicitar a îndemnat alegătorii de a vota „pentru” la referendumul constituţional din 05 septembrie 2010 fiind ales un preşedinte al Republicii Moldova care va promova unirea cu România.

Instanţa de judecată reţine că, în esenţă îndemnul reclamantului adresat electoratului de a-şi manifesta dreptul de vot în favoarea unui candidat la funcţia de preşedinte, care împărtăşeşte idei unioniste, nu afectează imediat într-o manieră ilegală integritatea teritorială, suveranitatea statului şi/sau orânduirea constituţională, reprezentând de fapt motivaţia manifestării dreptului de vot „pentru” modificarea constituţiei.

Motivaţia voinţei electoratului, care nu contravine normelor legale şi principiilor democratice exprimată în modul stabilit la referendumul constituţional din 05 septembrie 2010 privind modificarea constituţiei nu poate fi interpretată ca fiind contrară intereselor statului. Or, potrivit principiilor democratice consfinţite de Constituţia Republicii Moldova, poporul este în drept de a vota pentru un candidat la funcţia de preşedinte al ţării care va promova idei unioniste, fie unirea cu România sau alte state sau uniuni de state.

In accepţiunea CEDO, un partid politic poate promova o schimbare a legii sau o schimbare a structurii legale şi constituţionale a statului atât timp cât sunt respectate două condiţii:

– în primul rând mijloacele folosite trebuie să fie legale şi democratice;

– în al doilea rând schimbările propuse trebuie să fie compatibile cu principiile fundamentale democratice (Refah Partisi v. Turciei, nr.41340/98, 41342/98, 41343/98 and41344/98 din 13.02.2003, § 98). Or, obţinerea de către un partid politic exprimarea de către electorat a dreptului de vot în favoarea unui candidat la funcţia de preşedinte, care urmează de a promova anumite idei politice şi/sau motivarea exprimării votului „pentru” în cadrul unui referendum constituţional în vederea obţinerii posibilităţii legale de către electorat de a manifesta în mod direct votul pentru un candidat la funcţia de preşedinte care va promova idei politice unioniste nu poate fi considerată ca fiind un mijloc ilegal sau antidemocratic de promovarea a unei politici de schimbare a structurii constituţionale a statului.

In speţă, reclamantul a îndemnat electoratul de a vota „pentru” la referendumul constituţional din 05 septembrie 2010 în vederea alegerii unui preşedinte care va promova idei politice unioniste, implicând utilizarea de către acesta a unor mijloace legale de realizarea a scopurilor politice.

In acest sens, instanţa de judecată reţine că potrivit jurisprudenţei CEDO, faptul ca un grup de persoane cere autonomie sau chiar revendică secesiunea unei părţi a teritoriului ţării, astfel, cerând modificări constituţionale şi teritoriale semnificative, nu poate justifica în mod automat interzicerea manifestărilor de către acest grup. A cere modificarea teritoriului în luări de cuvânt şi manifestaţii nu înseamnă în mod automat un pericol pentru integritatea teritorială a ţării şi securitatea naţională. Libertatea de exprimare şi dreptul -de a exprima păreri constituie una din valorile fundamentale ale unei societăţi democratice. (Stankov and United Macedonian Organisation Ilinden v. Bulgaria, nr.29221/95 şi 29225/95 din 02.10.2001, §97)

Intr-o societate democratică, bazată pe principiul legalităţii, ideile politice privind schimbarea ordinii existente a căror realizare este promovată prin mijloace paşnice, trebuie să beneficieze de o oportunitate corespunzătoare de exprimare prin mijloace legale (Idem).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza United Comunist Party of Turkey v. Turciei nr.l33/1996/752/951 din 30.01.1998 § 43 a statuat că, nu poate exista democraţie fără pluralism. Din acest motiv dreptul la libertatea de exprimare prevăzut de articolul 10 al Convenţiei este aplicabil nu doar informaţiilor şi ideilor recepţionate favorabil sau privite drept inofensive, dar şi celor care ofensează, şochează şi deranjează.

Astfel, pluralismul politic, toleranţă şi libertatea gândirii sunt acele condiţii fără de care nu poate exista o societate democratică (Handyside v. the U. K., Series Anr.24 din 07.12.1976, § 49)

Statul este în ultimă instanţă garantul pluralismului politic, care constituie unul din fundamentele esenţiale a unei societăţi democratice şi una din condiţiile de bază pentru progresul acesteia şi autodeterminării fiecărui individ în parte (United Comunist Party of Turkey v. Turciei § 45). Or, interzicerea reclamantului de a exprima liber opţiunea politică de schimbare a structurii constituţionale a statului prin aderarea statului la uniuni statale aduce grave atingeri regimului democratic de guvernare.

Reţinând jurisprudenţa citată a CEDO, instanţa de judecată ajunge la concluzia că în termenii Convenţiei a pleda pentru limitarea sau chiar pierderea suveranităţii statului prin astfel de măsuri precum ar fi aderarea ţării la o uniune de state ca EU, CSI sau prin incorporarea teritoriului Republicii Moldova într-un alt stat cum ar fi România sau refacerea URSS constituie o manifestare a libertăţii de exprimare aflată sub protecţia art. 10 al Convenţiei, atât timp cât autorii unor astfel de idei şi opinii î-şi propun să le realizeze prin mijloace paşnice şi constituţionale. In momentul în care autorii unor astfel de opţiuni politice î-şi propun să le realizeze prin metode violente, anticonstituţionale şi/sau antidemocratice, ei pierd protecţia oferită de art. 10 al Convenţiei.

Deoarece din spotul publicitar al PNL nu reiese că autorii lui intenţionează de să folosească metode ilegale, violente, anticonstituţionale şi antidemocratice pentru atingerea scopului lor – unirea cu România – el reprezintă o manifestare legală a libertăţii de exprimare şi beneficiază atât de protecţia legislaţiei interne a Republicii Moldova cât şi art. 10 al Convenţiei Europene pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

Prin urmare, interzicerea acestui spot electoral de către Comisia Electorală Centrală constituie o ingerinţă arbitrară şi inadmisibilă în exerciţiul dreptului PNL la libertatea de exprimare.

Reieşind din considerentele expuse, instanţa de judecată, în vederea contracarării abuzurilor şi exceselor de putere ale CEC, apărarea drepturilor persoanei în spiritul legii, ordonarea activităţii autorităţilor publice şi asigurarea ordinii de drept, consideră necesar de a admite cererea de chemare în judecată depusă de PNL împotriva CEC şi de a anula hotărârii CEC nr.3478 din 20.08.2010 „cu privire la contestaţia nr.RRC-9/3 din 19.08.2010 a reprezentantului PCRM în CEC.

In conformitate cu prevederile art.art.239-241 CPC, conform dispoziţiilor art.25, 27 şi 30 din Legea contenciosului administrativ, instanţa de judecată,

hotărăşte:

Cererea de chemare în judecată depusă de Partidul Naţional Liberal împotriva Comisiei Electorale Centrale, intervenient accesoriu Partidul Comuniştilor din Republica Moldova privind contestarea actului administrativ se admite.

Se anulează hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.3478 din 20.08.2010 „Cu privire la contestaţia nr.RRC-9/3 din 19.08.2010 a reprezentantului PCRM în CEC.

Hotărârea este definitivă, însă poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie în termen de 3 zile, prin intermediul Curţii de Apel Chişinău.

Preşedintele şedinţei, Judecătorul Marina Anton

Serviciul de presa al PNL